Nu toate francizele Nintendo primesc o atenție specială, asta în timp ce Mario, Zelda sau Animal Crossing ajung inevitabil în centrul fiecărei prezentări. Să nu uităm că Rhythm Heaven a rămas ani la rând într-un colț al catalogului companiei, apreciat ca titlu aproape exclusiv de cei care îi înțelegeau farmecul. Tocmai de aceea revenirea seriei pare mai degrabă un cadou pentru fanii vechi decât o încercare de a cuceri un public nou. Vestea bună este că Nintendo n-a simțit nevoia să schimbe ceea ce făcea seria atât de specială, pentru că jocul e același dacă ați trecut acum niște ani prin el.
Rhythm Heaven Groove își păstrează identitatea aproape intactă. Regulile sunt simple, comenzile pot fi învățate în câteva minute, însă diferența dintre un jucător care doar termină un nivel și unul care îl execută perfect este uriașă. Totul se rezumă la ritm, sincronizare și la capacitatea de a lăsa muzica să dicteze fiecare apăsare de buton. Îți trebuie atenție, boxe sau căști, nu merge să-l joci pe silențios, deci ai nevoie de orele de muncă, nu alea de odihnă, că te trezești cu vecinii bătând în calorifer sau mai rău cheamă poliția locală.
Aici se ascunde și dependența pe care o creează jocul. Ratezi o fracțiune de secundă, îți spui că următoarea încercare va fi mai bună și, fără să-ți dai seama, ai repetat același nivel de zece ori doar pentru satisfacția unui calificativ maxim. Groove înțelege perfect psihologia jucătorului și profită de ea fără să devină frustrant… cel puțin în cea mai mare parte a timpului.
Fiecare minijoc este introdus printr-o demonstrație care explică mecanicile și îți oferă câteva secunde de antrenament înainte de provocarea propriu-zisă. Pare suficient cât să înțelegi regulile, însă adevărata învățare începe abia după primele greșeli. Muzica devine principalul ghid, iar după câteva încercări începi să reacționezi instinctiv, fără să mai urmărești fiecare animație, așa am pățit eu după vreo 2 ore de joc.
Gameplay memorabil și original
Nintendo demonstrează încă o dată că poate construi gameplay memorabil din cele mai banale idei și nici n-ai nevoie de vreo grafică să-ți intre în ochi. Un nivel îți cere să sari peste obstacole urmând o secvență vocală, altul te pune să golești o bandă înainte ca obiectele să cadă, iar câteva minute mai târziu ajungi să coordonezi acțiuni complet diferite, toate bazate pe aceeași regulă simplă: ascultă ritmul și reacționează exact când trebuie. Vezi ce iepure nu ține ritmul, corectează-l, mănânci cu dinozaurul pe ritm de muzică japoneză și bați inamici de tip boss tot pe ritm muzical.
Surprinzător este faptul că, deși mecanica de bază nu se schimbă aproape niciodată, fiecare minijoc reușește să aibă propria personalitate. Unele durează doar câteva zeci de secunde, altele introduc mici variații care schimbă complet modul în care percepi muzica. Remixurile sunt, fără îndoială, punctele culminante ale campaniei, pentru că ele combină mecanicile mai multor probe într-o singură piesă muzicală și îți testează memoria, reflexele și concentrarea simultan.
Nu toate ideile sunt prea inspirate, de exemplu câteva minijocuri încearcă să mărească artificial dificultatea prin schimbări bruște de cameră sau prin elemente care acoperă intenționat acțiunea. Disc Dog este exemplul perfect, când se face un zoom imbecil sau cel cu aruncatul broaștelor de pe frunză, se bagă o broască în față și nu mai vezi când trebuie să lansezi. Mi se pare de porc, de nesimțire, până la urmă, jocul ăsta nu e soulslike, se pare că v-ați tâmpit și la Nintendo. Huoooooooooooooo! Exact când începi să intri în ritm și să anticipezi fiecare aruncare, camera schimbă perspectiva și îți strică complet sincronizarea. Nu este o provocare construită pe îndemânare, ci una care pare să îți întindă o capcană doar pentru a-ți întrerupe seria perfectă, un cretinism, dacă mă întrebați. I-aș fi dat un 9 jocului, dar așa o să scadă un punct, tocmai pentru că nu e corect.
Din fericire, astfel de momente sunt puține raportat la cantitatea impresionantă de conținut, jocul are peste 80 de minijocuri, care reușesc să evite monotonia tocmai datorită creativității cu care sunt construite. Aproape fiecare introduce o idee nouă, o animație absurdă sau o melodie care rămâne în minte mult după ce ai închis consola.
Una dintre cele mai plăcute surprize este Beatspell, un mod care împrumută elemente din jocurile RPG și le adaptează perfect filosofiei Rhythm Heaven. Luptele se desfășoară exclusiv pe ritm, vrăjile sunt activate prin secvențe muzicale, iar fiecare execuție corectă îți întărește personajul, iar eșecul îl face pe boss să-ți dea decisiva. Este o combinație la care probabil puțini s-ar fi gândit, dar care funcționează excelent și oferă jocului una dintre cele mai memorabile activități.
La fel de inspirată este componenta multiplayer, fie că alegi probe competitive sau cooperative, Groove devine rapid unul dintre acele jocuri care provoacă râsete în fiecare rundă. Regulile sunt suficient de simple încât oricine poate intra imediat în acțiune, însă precizia cerută transformă fiecare partidă într-o luptă continuă pentru cel mai bun scor. Sunt genul de experiențe care funcționează perfect în familie sau între prieteni și care demonstrează încă o dată cât de bine știe Nintendo să transforme simplitatea în distracție autentică.
Poate cel mai mare compliment pe care îl merită Rhythm Heaven Groove este că nu încearcă să fie altceva decât a fost întotdeauna, spun asta pentru că observăm serii reinventate de la zero, dar Nintendo a preferat să rafineze o formulă care și-a demonstrat valoarea în urmă cu mulți ani. Rezultatul este un joc care respiră personalitate, umor și creativitate, fără artificii inutile și fără compromisuri făcute pentru tendințele momentului.
La final, Rhythm Heaven Groove oferă ceea ce fanii sperau să primească: zeci de minijocuri inventive, muzică excelentă, provocări care te fac să revii constant și un multiplayer capabil să transforme orice seară într-o competiție plină de voie bună. Chiar dacă unele probe împing dificultatea într-o zonă discutabilă, ele reprezintă excepții într-un pachet care confirmă că Rhythm Heaven rămâne una dintre cele mai originale francize create vreodată de Nintendo.
Rhythm Heaven Groove este disponibil din 2 iulie pe Nintendo Switch 2.
- Gen: Party, Rhythm, Puzzle, Adventure
- Lansare: 02.07.2026
- Studio: Nintendo
- Distribuitor: CD Media S.E. (România), Nintendo (global)
- Platforme: Nintendo Switch 2
- Clasificare: E – Everyone
- Sistem de testare: Nintendo Switch 2
- Sinopsis: “Cronometrează-ți apăsările de butoane pe ritm, într-o colecție plină de culoare de jocuri care îți vor pune la încercare simțul ritmului. Prinde legume zburătoare, fă fructele să ricoșeze de pe bicepși, balansează ciocane de demolare și multe altele. Răsfață-ți urechile cu muzică originală antrenantă în timp ce te concentrezi, inclusiv piese semnate de renumitul muzician japonez Tsunku”.
























































