,,Hobbitul – O călătorie neaşteptată” va rula pe marile ecrane din întreaga ţară începând de vineri, 14 decembrie şi este după câte se pare, cel mai aşteptat film al anului şi în România: cu trei zile înainte de lansare, aproape toate biletele pentru spectacolele din primul weekend sunt rezervate. Proiecţia va rula  atât în format 3D cât şi 3D HFR (High Frame Rate). Filmul este un spactacol în sine, cu peisaje redate impecabil în imagini tridimensionale şi cu scene  de acţiune energice, care transformă fiecare minut din film într-o experienţă unică.

hobbit

Preambul la trilogia “Stăpânul Inelelor”, povestea hobbitului Bilbo Baggins care porneşte într-o expediţie de proporţii epice este un film incitant, care

“învăluie spectatorul şi îl poartă din aventură în aventură fără răgaz”,

explică regizorul Peter Jackson, distins cu premiul Oscar pentru trilogia Stăpânul Inelelor.

“Este un film mai amuzant decât Stăpânul Inelelor şi personajele sunt mai viu colorate, dar, cu toate acestea, are elemente de lăcomie, nebunie si inocenţă

Ecranizarea urmăreşte povestea călătoriei lui Bilbo Baggins către regatul pierdut al gnomilor, Erebor, pe care trebuie să îl redobândească de sub stâpânirea dragonului Smaug. Abordat pe nepusă masă de vrăjitorul Gandalf cel Sur, Bilbo se alătură unui grup de treisprezece gnomi, , conduşi de legendarul războinic Thorin Scut de Stejar.  Simţul umorului este limba universală atât a gnomilor cât şi a hobbiţilor, aşadar din glumă în glumă, cei 13 viteji îl conving pe Bilbo să renunţe la comoditatea căminului său şi să îi ajute în misiunea lor dificilă. Călătoria lor îi va purta în Ţara Pustietăţii, pe tărâmuri înşelătoare, pline de goblini, wargi, orci şi vrăjitori. Creaturile magice şi infricoşătoare, cu puteri impresionante, creaturile dau la rândul lor dovadă de simţul umorului şi reuşesc astfel să dea o notă amuzantă întregului film.

Deşi ţinta lor se află la răsărit, către Muntele Singuratic, gnomii cei viteji, Bilbo şi vrăjitorul Gandalf trebuie mai întâi să treacă prin tunelurile goblinilor, unde Bilbo o întâlneşte pe creatura care îi va schimba pe vecie viaţa… Gollum. Singur cu Gollum, pe malurile unui lac subteran, neştiutorul Bilbo Baggins descoperă că posedă un curaj şi o ingeniozitate care îl surprind chiar şi pe el şi intră şi în posesia „preţiosului“ inel al lui Gollum. Un simplu inel de aur, de care se leagă soarta întregului Pământ de Mijloc într-un mod pe care Bilbo nici nu şi-l poate imagina.

De la început până în ultimul moment, spectatorul este parte din expediţia gnomilor cei viteji, le gustă glumele, le fredonează legendara piesă, simt curajul care îi stâpâneşte în lupte şi le simt îndrârjirea. Minut de minut, spectatorul este în poveste şi o trăieşte glumă de glumă, aventură de aventură.

Filmul este ecranizarea binecunoscutului roman omonim scris de J.R.R. Tolkien şi publicat în România de Editura RAO. Alături de ediţia clasică, cartea „Hobbitul” poate fi acum găsită în librării şi într-un nou format de lux, care reia pe copertă tema grafică a filmului şi invită cititorii să redescopere povestea fantastică scrisă cu o măiestrie inegalabilă de J.R.R. Tolkien, citită, recitită şi iubită de fanii genului fantasy. Scrisă în 1937, cartea s-a vândut în milioane de exemplare, devenind una dintre cele mai îndrăgite cărţi ale secolului XX. Considerată „o capodoperă fără cusur” (The Times), cartea ne învaţă că, dacă un hobbit iubitor de confort şi lipsit de ambiţii îşi poate descoperi spiritul de aventură, totul este posibil.

Ecranizarea se bucură de o distribuţie de excepţie: Ian McKellen se întoarce în rolul lui Gandalf cel Sur, personaj jucat şi în trilogia Stăpânul Inelelor, Martin Freeman joacă excepţional rolul lui Bilbo Baggins şi Richard Armitage interpretează fără cusur rolul lui Thorin Scut de Stejar.

Reluându-şi rolurile din Stăpânul Inelelor, îi regăsim în trilogia Hobbitul şi pe Cate Blanchett, în rolul Galadriel; Ian Holm în rolul lui Bilbo cel vârstnic; Christopher Lee ca Saruman; Hugo Weaving ca Elrond; Elijah Wood ca Frodo, precum şi Andy Serkis ca Gollum.

Filmul este prima parte a trilogiei „Hobbitul”, iar partea a doua va rula cel mai probabil la finalul anului 2013.  Mai multe detalii despre film puteţi găsi pe www.hobbitul.com, iar despre carte pe http://www.raobooks.com/

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.