Ca un torent de noroi, mahalaua dărâmă speranțele tuturor lăsând în urmă tristețea din cântecele unui lăutar și ale unei nefericite cântărețe de bodegă. În Mahalaua Veseliei dragostea umblă de mână cu moartea!

Regizor: Mihai Mălaimare

Text: George Mihail Zamfirescu

Asistent regie: Valentin Mihalache

Decor:  Puiu Antemir

Costume:  Oana Drăghici

Muzica: Răzvan Alexandru Diaconu

Coregrafie:  Mirela Simniceanu

Lupte scenice: Ioan Albu

Instrumente: Aurel Buga

Gen: Tragicomedie

Durata: 100 minute

Studio: Teatrul Masca

Distribuitor: Teatrul Masca

Clasificare: AP16

Actori:

Cristina PanaitNastasia, fata din Mahalaua veseliei
Eugen FetescuVulpașin,șef de mahala,îndrăgostit nebunește de Nastasia
Robert PoianăLuca, iubitul Nastasiei
Alina CrăițăSafta, cântăreața
Maria Panainte Paraschiva, fata în roșu
Laura DumitrașcuVecina Nastasiei
Valentin MihalacheBețiv, soțul vecinei
Amalia PopaNiculina, puștoaica
Alex FloroiuIonel, golan de mahala,admirator a lui Vulpașin
Alina BondocDomnica, sora cea mare, femeia cu boa-ul
Cristiana SavuSultana, sora cea mică
Mădălin MladinoviciTănăsică, cârciumar
Mihai MălaimareLăutarul

Sinopsis:

Nastasia trăiește un vis extraordinar, acela de a scăpa de mizeria acestui loc și de a se muta după căsătoria cu Luca undeva în centru, în Popa Nan, acolo unde este lumină, unde este liniște și unde oamenii sunt altfel. Luca tocmai a anunțat-o că a plătit ultima rată la mobila și că mâine va începe să caute casa în care vor locui. Dar fericirea nu este făcută să existe în Mahalaua Veseliei, căci Paraschiva visează și ea să-l aibă pe Luca, iar Vulpașin jură că face moarte de om pentru Nastasia pe care și-o dorește de nevastă.

Recenzie:

Înainte de a pătrunde în lumea Nastasiei, trebuie să vă propun o scurtă călătorie în lumea dramaturgului ce a scris această piesă de teatru, o tragicomedie ancorată în mizera realitate a mahalalei bucureștene la început de secol douăzeci.

George Mihail Zamfirescu (n. 1898, București – d. 1939) a fost un scriitor român, continuatorul speciei inaugurate în dramaturgia română de Mihail Sorbul, comedia tragică, prin „Domnișoara Nastasia” (1927), „Idolul și Ion Anapoda”. A debutat în 1918 cu versuri publicate în „Literatorul”. A fost redactor la „Facla”, „Adevărul” ș.a., conducător de companii teatrale, director de scenă la Teatrul național din Iași (1933-1939). Primul său volum, „Flamura albă” (1924), cuprinde, tratate în spirit polemic, episoade de război și din anii imediat următori. După volumul de nuvele „Gazda cu ochii umezi” (1926) și „Madona cu trandafiri” (1931), roman al mediului provincial obtuz, Zamfirescu a conceput ciclul epic „Bariera”, dedicat periferiei bucureștene și alcătuit din „Maidanul cu dragoste” (1933), „Sfânta mare nerușinare” (1935), „Cântecul destinelor” (1939) și „Bariera” (publicat postum). Ciclul reconstituie, în tonalități realiste alternând cu altele naturaliste și folosind analiza psihologică, atmosfera pitorească și sordidă a periferiei bucureștene interbelice și relevă, în același timp, contradicția dureroasă dintre setea de puritate, de fericire și mizeria materială și morală a locuitorilor ei. Comedia tragică „Domnișoara Nastasia” (1927) este un emoționant tablou al aceleiași periferii, în care năzuința eliberării oamenilor simpli din cătușile unei existențe sufocante se dovedește irealizabilă. A mai scris piesele „Cuminecătura” (1925), „Idolul și Ion Anapoda” (1935), „Sam, poveste cu mine, cu tine, cu el” (1939), culegerea de articole despre teatru „Mărturii în contemporaneitate” (1938).

Cu toate că a scris mult G.M. Zamfirescu a rămas în dramaturgia românească cu piesa ”Domnișoara Nastasia”, piesă ce stă la baza acestei piese, regizate de maestrul Mihai Mălaimare, la Teatrul Masca.

LA INCEPUT A FOST GESTUL

Nastasia trăieşte într-o lume săracă şi plină de durere şi frustrare, o mahala cu maidane de gunoi, cu femei murdare şi beţivani” şi doreşte să scape de ea cu orice preţ. Singura ei speranţa este tânărul Luca care a învăţat meserie într-un atelier de curelărie. El îi promite că o va scoate din sărăcie şi o va lua cu el. Totul ia o altă întorsătură când Vulpașin, spaima mahalalei şi el pretendent la mâna Nastasiei, pe care tânăra nu îl vrea cu nici un chip, îl omoară pe Luca. Înnebunită de durere, Nastasia decide că răzbunarea cea mai cruntă pentru Vulpașin ar fi să se mărite cu el şi apoi să se sinucidă. Ea îşi pune în aplicare planul şi în noaptea nunţii, când toată lumea petrece, este găsită moartă.

Aceasta este, pe scurt, povestea piesei… dar.. aici la Masca.. nu e întotdeauna atât de simplu, iar Mihai Mălaimare, împreună cu echipa tânără de actori ne demonstrează, încă odată, dacă mai era nevoie, ce înseamnă să fii actor la Teatrul Masca și, de ce nu, ce înseamnă să fii actor complet.

Ca să putem vorbi de spectacol trebuie, de fapt este imperativ să vorbim de ceea ce reprezintă Teatrul Masca acum, după atâția ani.

Oficial, Teatrul Masca a fost fondat în data de 24 mai 1990. Ideea înfiinţării unui nou teatru a apărut în decembrie 1989, atunci când se prăbuşea un sistem şi când inclusiv arta îşi punea problema renovării. Anca Dana Florea, regizor şi Mihai Mălaimare, actor la Teatrul Naţional, la acea vreme şi cadre didactice la IATC I. L. Caragiale Bucureşti au decis ca a venit momentul unui nou început. Iniţial teatrul a fost anunţat ca o iniţiativă privată, dar foarte curând s-a dovedit că ar fi existat şanse minime ca ea să reziste şi au luat decizia să obţină înfiinţarea Teatrului Masca, instituţie subvenţionată, aflată în subordinea Ministerului Culturii, lucru care, prin semnătura D-lui Prim Ministru Petre Roman, s-a petrecut câteva luni mai târziu.

Fenomenul Masca a luat amploare odată cu nebunia actorului Mihai Mălaimare, atunci, la începutul anilor ’90, când a luat decizia să renunțe la scândura Teatrului Național, și împreună cu o mână de oameni să pornească la un asemenea drum. Toți, mai ales colegii de teatru, l-au văzut ca pe un paria, ca pe un nebun… dar, există o expresie veche: râdeți voi, râdeți acum, căci la final nebunul va rămâne în picioare iar voi pe jos. Această expresie este chintesența succesului și a faptului că, odată cu sacrificiile, cu munca asiduă și cu credința într-o idee, fenomenul Masca și creatorul său, au reușit să devină un exemplu de teatru adevărat, cu actori adevărați, compleți, numai dacă ne gândim la faptul că Statuile Vivante este un concept care i se datorează maestrului Mălaimare, iar acum este un fenomen la nivel internațional.

Acum să ne întoarcem la piesa noastră și să pătrundem în lumea mahalalelor.

Pic_2Cristina Panait este actrița ce-i dă viață Nastasiei, o tânără spectaculoasă prin tot ceea ce face pe scenă cu acest personaj. Ceea ce nu v-am spus, și nu pentru că am omis, ci că nu am vrut, este faptul că atât Cristina, cât și restul colegilor de scenă, în acest spectacol, ca de altfel în multe alte spectacole de la Masca, nu vorbesc, sau o fac dar cu un minim de text. Cristina mai are la activ alte 6 spectacole, jucate cu casa închisă, pe scena de la Masca, spectacole în care, la fel, face roluri de excepție.

În ”Nastasia” totul este o emoție transmisă doar prin jocul total al corpului, arareori prin voce.

pic4Robert Poiană îi dă viață lui Luca, marea iubire, dar și marea dramă a Nastasiei, și tânărul acesta, la fel ca și în ”Romeo și Julieta” (spectacol non-verbal, pus în scenă tot la Masca), este impecabil, atât prin joc, cât și prin atitudinea elegantă, uneori chiar imperială.

Eugen Fetescu este Vulpașin, șef de mahala, îndrăgostit nebunește de Nastasia, și dacă dramaturgul piesei originale s-a gândit la un anume actor atunci când a creat acest personaj greu, determinant pe tot parcursul piesei, Eugen Fetescu ar fi fost primul pe lista autorului, garantat. Eugen este Vulpașin, și Vulpașin este Eugen Fetescu. IMG_2990-CopyDacă este recunoscut pentru un ceva, regizorul și actorul Mihai Mălaimare, este că are sclipiri de geniu și știe ce rol i se potrivește unui actor ca o mânușă, și acest rol este rolul lui Eugen Fetescu. Prin jocul non-verbal, prin trăiri, prin gesturile sale, Eugen respiră, trăiește, există ca Vulpașin. Nu știu dacă ar fi să joace într-o reiterare clasică, verbală, l-ar face la fel de bine, dar aici, în non-verbal este genial.

Alex Floroiu este micuțul Ionel, golan de mahala, admirator a lui Vulpașin, și dacă ar fi să mergeți să vedeți spectacolul ar merita și pentru faptul că inimosul actor din Moinești face un joc de zile mari. Mic și-al dracu’, cum s-ar spune în popor, cam așa este Alex în acest spectacol.

Restul echipei, ce completează lumea Nastasiei, din mahalaua bucureșteană este întruchipată de actorii Alina Crăiță – Safta, cântăreața, Maria Panainte – Paraschiva, fata în roșu, Laura Dumitrașcu –Vecina Nastasiei, Valentin Mihalache – Bețiv, soțul vecinei, Amalia Popa –Niculina, puștoaica, Alina Bondoc – Domnica, sora cea mare, femeia cu boa-ul, Cristiana Savu – Sultana, sora cea mică și Mădălin Mladinovici – Tănăsică, cârciumar.IMG_3034-CopyCeea ce amplifică emoția acestui spectacol, dar mai degrabă o completează și pe alocuri chiar devine un alt personaj principal, sunt luminile. Scenariul luminilor din acest spectacol este unul de-a dreptul genial, te duce în poveste, îți dă mesajul, emoția, locul și cel mai important ajută actorii să ne transmită nouă, spectatorilor, trăirile personajelor până în măduva oaselor. Echipa ce a stat la baza acestui spectacol, în spatele scenei merită toate aplauzele și toată considerațiunea spectatorului avizat, sau mai puțin avizat. Ea este formată din Asistent regie: Valentin Mihalache, Decor: Puiu Antemir, Costume: Oana Drăghici, Muzica: Răzvan Alexandru Diaconu, Coregrafie: Mirela Simniceanu, Lupte scenice: Ioan Albu și Instrumente: Aurel Buga.

Muzica lui Răzvan Alexandru Diaconu a adus un plus original spectacolului, adăugând atunci când era nevoie de tensiune, romantism, liniște, revoltă, ură, totul prin aranjamentele orchestrale și compoziția stilistică a pieselor, în colaborare cu instrumentistul Aurel Buga.

Regizorul acestui regal teatral este actorul Mihai Mălaimare, care, de altfel, joacă în acest spectacol în rolul Lăutarului. De viziunea regizorală a maestrului Mălaimare nu cred că mai e nevoie să vorbim, ea fiind la baza a tot ceea ce se întâmplă, respiră, există și trăiește în Teatrul Masca de atâția ani.IMG_2992-CopyMaestre jos pălăria în fața forței interioare pe care o aveți de atâția ani pe scena din” casa” domniei voastre, Teatrul Masca!

Spectacolul, ca și concluzie, este un regal, din toate punctele de vedere, și ar fi păcat să nu mergeți să-l vedeți acum, cât mai este în stagiune, pentru că mai este puțin din ea. Acestea fiind zise, vă salut “tovarăși cinefili”, să vă curgă filme bune prin fața ochilor și ne auzim, în fiecare dimineață, de luni până vineri, de la 07:30, și sâmbăta, în cadrul emisiunii” Movie News”, de la ora 11:00, la Radio 1 România.

Cu aceste gânduri și rânduri vă invit să vizionați ”Nastasia” la Teatrul Masca.

 

Poster:

nastasia-teatrul-masca

Trailer:

 

REVEDEȚI PREZENTAREA
Interpretare
90 %
Text
90 %
Muzica
90 %
Scenografie
90 %
Articolul precedent“Ostatic” la birou – 6 situații din care să îți negociezi elegant ieșirea
Articolul următorSuper-noutățile și evenimentele Nautilus Final Frontier
Ștefan Apostol ma numesc. Cinefil convins, realizator de programe radio, la Radio Vocativ ,aici ma gasiti in fiecare zi, de joi seara, de la ora 21:00.
nastasia-recenzie-teatruCeea ce amplifică emoția acestui spectacol, dar mai degrabă o completează și pe alocuri chiar devine un alt personaj principal, sunt luminile. Scenariul luminilor din acest spectacol este unul de-a dreptul genial, te duce în poveste, îți dă mesajul, emoția, locul și cel mai important ajută actorii să ne transmită nouă, spectatorilor, trăirile personajelor până în măduva oaselor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.