“Dumbo ne introduce într-o lume în care circul reprezintă un mod de viață pentru protagoniștii noștri, în care traiul lor de zi cu zi depinde exclusiv de zâmbetele publicului. “
Regizor: Tim Burton
Scenariu: Helen Aberson, Ehren Kruger
Lansare: 29 martie
Durata: 1h 52min
Studio: Walt Disney Pictures
Distribuitor: Forum Film
Clasificare: A.P.
Actori:
- Colin Farrell … Holt Farrier
- Michael Keaton … V. A. Vandevere
- Danny DeVito … Max Medici
- Eva Green … Colette Marchant
- Alan Arkin … J. Griffin Remington
Sinopsis:
Holt Farrier, un veteran de război și fost star al circului, își găsește viața întoarsă cu susul în jos atunci când se întoarce din război. Proprietarul circului, Max Medici, îi invită pe Holt și pe copiii săi, Milly și Joe, să aibă grijă de un elefant nou-născut ale cărui urechi supradimensionate îl fac obiectul ridiculizării într-un circ deja zbuciumat. Dar când ei descoperă că Dumbo poate zbura, circul are parte de o revenire incredibilă, atrăgând persuasivul antreprenor V.A. Vandevere, care recrutează elefantul special pentru cel mai nou spectacol de divertisment, „Dreamland”. Dumbo atinge noi culmi alături de fermecătoarea și spectaculoasa artistă, Colette Marchant, până când Holt află că sub poleiala sa strălucitoare, „Dreamland” este plin de secrete întunecate.
Recenzie
Dumbo revine în atenția celor mici pe marile ecrane printr-o revigorare a îndragitului personaj creeat de Disney, de această dată sub bagheta lui Tim Burton. În contextul în care trendul cinematografic actual condamnă oarecum unele creații la uitare, intenția celor de la Disney de a șterge praful de pe propriile francize animate și de a trece apoi printr-un proces de lustruire, este din ce în ce mai evidentă. După ecranizările “live-action” “The Jungle Book” și “Beauty and the Beast”, a venit rândul simpaticului elefănțel să cucerească un public din ce în ce mai pretențios reprezentat de noile generații de pitici devoratori de tot ce înseamnă content actual.
circ, spectacol și război – zâmbete și suferință
Filmul ne introduce într-o lume în care circul reprezintă un mod de viață pentru protagoniștii noștri, în care traiul lor de zi cu zi depinde exclusiv de zâmbetele publicului. Astfel facem cunoștință cu circul “The Medici Brothers” care la prima vedere dă impresia că a avut și zile mai bune dat fiind contextul în care societatea încă nu și-a revenit din starea de șoc provocată de primul război mondial. Este cu siguranță un film plin de contraste; circ, spectacol și război – zâmbete și suferință. La fel de contrastat e și scenariul, uneori greoi și haotic, care se chinuie ca și elefănțelul nostru să se ridice de la sol, la nivelul așteptărilor publicului. Însă strălucirea din ochii lui Dumbo te face să treci peste orice lacună prezentă în film. Dumbo e atât de bine realizat încât ai impresia că prezența lui are un efect hipnotizant asupra ta precum ochii umezi ai unui cățeluș care cere să fie adoptat. Iar pe lângă faptul că urechile lui îl fac și mai simpatic, datorită lor devine și celebru. Căci în ansamblu mesajul transmis este unul sensibil în special pentru societatea actuală, în care eticheta fizicului este mai importantă că oricând. A te naște diferit nu înseamnă neapărat un defect ci poate reprezenta o punte spre realizări imposibile, precum Dumbo, un elefănțel zburător.
Ca și în cazul precedentelor ecranizări amintite mai sus, “Dumbo” are parte de un casting cu pedigree, cu Colin Farrell (Holt Farrier), Eva Green (Colette Marchant), Danny DeVito (Max Medici) și Michael Keaton (V.A. Vandevere). Din păcate, cu excepția lui Danny DeVito căruia i s-a potrivit rolul mănușă, ceilalți actori nu au reușit să pună o amprenta importantă asupra personajelor. De exemplu Pe Colin Farrell nu l-a ajutat farmecului lui specific să asimileze rolul unui tată ușor dezorientat și neconvingător.
La nivel de imagine se prezintă mai mult decât decent. Și la acest capitol predomină contrastele. Cadrele pline de culoare ale circului se contopesc armonios cu cele cenușii care trădează perioada postbelică.
Departe de a fi perfect “Dumbo” poate fi caracterizat ca fiind o apariție plăcută de duminică care reușește să ofere emoții tuturor celor prezenți din sală, făcându-i să uite pentru un moment de griji pentru a medita asupra propriului suflet.
Rămâne, așadar, să mergeți să-l vedeți și să decideți singuri dacă vă este pe plac sau nu și vă așteptăm să discutăm despre el. Dumbo va rula la cinema din 29 martie și este distribuit în România de Forum Film.
Poster:
Trailer: