HISTORY difuzează, în exclusivitate, serialul-concurs „Arme Născute din Foc: Înfrânge-i pe jurați”

0
270

HISTORY difuzează, în premieră, începând din 13 august, de la ora 22:00, un sezon special al serialului-concurs „Arme Născute din Foc: Înfrânge-i pe jurați”, unde campionii edițiilor anterioare revin în competiție pentru a înfrunta juriul alcătuit din cei mai renumiți maeștri fierari ai momentului.

Noutatea acestui sezon constă în faptul că aspiranții la titlul de cel mai bun fierar vor fi puși față în față cu unul dintre membrii juriului, într-o confruntare directă.

Așadar, în fiecare din cele șase episoade, concurenții vor fi supuși unor probe eliminatorii, care le vor pune la încercare îndemânarea și cunoștințele tehnice, înainte de a ajunge în fața unuia dintre cei trei jurați. Participanții vor trebui să demonstreze că au abilități superioare pentru a putea concura împotriva unui maestru. La final, ultimul fierar rămas în competiție, după parcurgerea provocărilor, va avea oportunitatea de a concura cu unul dintre membrii juriului pentru a crea o lamă care să funcționeze la standarde maxime. Arma finală va fi apoi evaluată și testată de o serie de specialiști, printre care și ceilalți doi jurați care nu au participat la confruntare.

În cazul în care concurentul va reuși să realizeze o armă mai bună decât cea a juratului, va pleca acasă cu un premiu de 10.000 de dolari, pe lângă satisfacția de a învinge unul dintre maeștrii fierari de renume.

Publicul va avea parte așadar de o competiție plină de tensiune, unde rolurile de maestru-ucenic se pot inversa de la un episod la altul.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.