FarmCon 21 anunțat: GIANTS Software prezintă Farming Simulator 22

Farming Simulator 22 va fi disponibil în România prin intermediul partenerilor retail Netzah Game.

0
732
Ascultă acest articol


Farming Simulator 22 va fi în centrul evenimentului FarmCon de anul acesta. Evenimentul integral online prezentat de publisherul și dezvoltatorul GIANTS Software va avea loc în perioada 21-23 iulie prin intermediul canalului oficial Twitch al companiei și va dezvălui detalii în legătură cu următorul joc din serie și tehnologia din spatele lui. Invităm toți pasionații de Farming Simulator să ne urmărească pe Twitch în această perioadă.

Farming Simulator 22 în spatele cortinei
Farming Simulator 22 include mecanici de gameplay variate și multe îmbunătățiri ale tehnologiei din spatele jocului pe care le veți afla cu prilejul FarmCon 21. Cei care ne vor urmări vor afla, pe parcursul celor trei zile ale evenimentului, detalii despre alternanța sezonieră, hărțile noi precum și alte îmbunătățiri aduse tehnologiei folosite pentru dezvoltarea jocului.

Interviuri cu dezvoltatori și parteneri, tombole, sesiuni Q&A și multe alte surprize reprezintă câteva exemple de conținut ale transmisiilor ce se vor întinde pe parcursul a mai multe ore în fiecare zi. În plus, fanii vor avea ocazia să discute direct cu dezvoltatorii prin intermediul unor canale Discord dedicate evenimentului.
Ajungem noi la fanii de pretutindeni
„Suntem bucuroși că putem prezenta primul nostru joc, publicat chiar de noi, prin intermediul FarmCon”, a afirmat Christian Ammann, GIANTS Software CEO. „Ne-ar fi făcut o imensă plăcere să ne întâlnim cu fanii în persoană anul acesta, dar am găsit totuși o modalitate de a veni noi spre ei pentru a le prezenta noul nostru joc din seria Farming Simulator.”

FarmCon 21 începe pe 21 iulie și se termină pe 23 iulie, chiar înainte de startul sezonului 3 pentru Farming Simulator League din 24-25 iulie. Programul exact va fi anunțat în curând.

FarmCon este evenimentul oficial anual dedicat comunității jucătorilor, dezvoltatorilor și modderilor de Farming Simulator. Încă din 2016, fanii se pot întâlni la FarmCon pentru a discuta cu dezvoltatorii și cu alți jucători. Pentru mai multe informații, vă rugăm vizitați website-ul oficial Farming Simulator. Farming Simulator 22 va fi disponibil în România prin intermediul partenerilor retail Netzah Game cu prețuri recomandate începând de la 199.90 RON pentru versiunea PC și 249.90 RON pentru console. De asemenea, toate versiunile comercializate în România includ și localizare în limba română pe cutia produsului și în joc. Mai multe detalii legate de data de lansare, data de începere a precomenzilor precum și multe alte noutăți în legatură cu Farming Simulator 22 vor fi anunțate ulterior.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.