Close – Recenzie

„O recompensă crucială a angajării în Close este să te agăți de speranța că ireversibilul poate fi evitat.”

0
1767
Ascultă acest articol


„Close oferă o fereastră către minunile, limitele și rezistența unei abordări a vieții și, în special, a educației copiilor, care este mult mai înrădăcinată în a avea încredere în copii decât în a-i proteja.”

Regizor: Lukas Dhont

Scenariu: Lukas Dhont, Angelo Tijssens

Gen: Dramă

Lansare: 27.01.2023

Durata: 1h 45min

Studio: Diaphana Films, Menuet Producties

Clasificare: PG-13

Distribuitor: Bad Unicorn

Actori:

Eden Dambrine … Léo
Gustav De Waele … Rémi
Émilie Dequenne … Sophie
Léa Drucker … Nathalie

Sinopsis:

La 13 ani, prietenia este un sentiment de neprețuit. Léo şi Rémi împart totul de când se ştiu, însă primele semne ale adolescenței le pune intimitatea relației la grea încercare. O legătură profundă care se rupe brusc și tragic, lăsându-l pe Léo să înţeleagă cu ce a greşit.

Recenzie:

Material scris de Magda Băcescu (actor, profesor de Arta Actorului, jurnalist), și Andrada Ingrid Maran (avocat, poet, publicist)

„Close”, de Lukas Dhont este un film care structurează viețile copiilor și pe care adulții se străduiesc atât de mult să le pedepsească sau să le ignore. Acest aspect, chiar materia din care se nasc panicile morale este rareori surprinsă în cinematografie, cu atât mai puțin angajamentul lui Dhont atât față de ortodoxia dramatică, cât și față de patosul sincer. Pe tot parcursul filmului, cineastul nu îi prezintă niciodată pe copii ca pe niște îngeri inocenți, ci ca pe niște ființe complexe.

Într-o lume în care totul se rezumă la cum ești privit de societate, apare acest film, „Close”, care prezintă fața dură a lucrurilor. Bulling-ul și judecata celor din jurul nostru, de cele mai multe ori, poate duce la situații extreme.

Problematica societății zilelor noastre este mult mai complexă și ascunde mult mai mult dramatism și cauze despre care unii vorbesc pe la colțuri, iar alții încearcă prin diferite modalități să-și ascundă traumele, frustrările, iar acest fenomen, bulling-ul, a ajuns la cote alarmante, mai ales în școli.

Fie că vorbim de societatea românească, fie că vorbim de societatea belgiană, unde de altfel se narează pelicula despre care discutăm, fenomenul este pregnant, iar noi, ca și maturi, de multe ori nu vedem semnele copiilor, sau ne facem că nu vedem și preferăm să ne imaginăm că totul este bine.

Acest film reușește să transmită toată durerea prin expresivitate și cu puține vorbe din partea actorilor, care-și ascund suferința, alegând să demonstreze că pot depăși ușor și rapid traumele lăsate de o tragedie cumplită.

Febra LGBTQ, este prezentă în film, desi ar putea părea exagerat, dar ne arată o altă față a alegerilor sexuale personale, mascate în spatele unei prietenii duse până la fraternitatea dintre Leo și Remi, dormind, mâncând și având o relație cu totul specială, inclusiv cu părinții celui din urmă. Aici vedem cum se dezvoltă o relație aparte între mama lui Remi și tânărul Leo, care la finalul peliculei ne demonstrează că nimeni nu este vinovat pentru alegerile personale și că maturitatea în gândire poate veni de unde nu te aștepți.

Acest lucru nu înseamnă că cei mai buni prieteni în vârstă de 13 ani, Léo (Eden Dambrine) și Rémi (Gustav De Waele), nu sunt neapărat atrași unul de celălalt, ei sunt, însă, împinși unul spre și împotriva celuilalt cu o forță care depășește cu mult capacitatea lor de înțelegere. Ei se hrănesc cu atingerea celuilalt și se complac în anxietate atunci când se confruntă cu absența celuilalt, căutând uneori în zadar un înlocuitor în corpurile altor băieți, un alt coleg de clasă, un frate.

Aceasta înseamnă, de asemenea, că Léo și Rémi răspund la ceea ce simt unul față de celălalt, neputând să doarmă, sau să mănânce în lipsa celuilalt. Pentru ei, în ciuda ușurinței cu care trec de la o limbă la alta, nu există resurse în afara corporalității lor exuberante pentru a rezista la atâta afecțiune.

„Close” este un film dramatic, cu problematică actuală, semnat de un autor tânăr Lukas Dhont, ce primeşte Grand Prix la Cannes pentru aceasta creaţie profundă, și încă peste 30 de premii chiar și o nominalizare la Oscar 2023, la categoria „Cel mai bun film internațional”.

Poate părea puțin cam lipsit de intrigă pentru un film care își organizează drama cu eficiența narativă a unei povestiri impecabile. Doar că ar trebui evitate spoilerele, pentru că o recompensă crucială a angajării în „Close” este să te agăți de speranța că ireversibilul poate fi evitat.

Deși o mare parte din experiența vizionării este consumată de spaima tragediei, ceea ce este cel mai remarcabil la acest film nu este competența impresionantă a formei sale, ci modul în care ne cufundă într-un exces de emoții nu foarte diferite de cele care îi sufocă pe Léo și Rémi.

Tema filmului este cea a prieteniei şi a maturizării forţată a lui Leo personajul principal. Presiunea unei clase cosmopolite, alcătuită din mai multe naţionalităţi, precum și apropierea celor doi puşti care este pusă la îndoială de colegii acestora, în sensul creerii unui cuplu sub întrebarea insistentă a două dintre colege, deturnează destinele a două familii spre un drum al durerii.

Viziunea regizorală este transpusă fără vorbe prea multe, ci mai mult prin trăirile și emoțiile interioare exprimate de actori prin mimică și gestică extrem de sugestivă și foarte bine asumată.

Pe tot parcursul filmului „Close”, Dhont descrie zona rurală belgiană ca pe un sanctuar al bunelor intenții, instituționale, parentale, sociale, străbătut de contradicții și pătat de violența emoțiilor.

Belgia apare ca un fel de paradis provizoriu în care copiii se bucură de confort material, autonomie, libertate și deschidere, dar nimic din toate acestea nu contează pentru că atunci când dragostea, sau ceva asemănător, pune stăpânire, totul se prăbușește.

Atașamentul lui Léo și Rémi este încurajat de părinți și, în mare parte, tolerat de colegii lor. Rémi nu se lasă intimidat de situațiile în care alți copii pun la îndoială apropierea sa de Léo, cum ar fi modul în care nu se teme să atingă corpul lui Léo în curtea școlii.

Dar Léo se grăbește să le nege colegilor curioși că ar putea fi ceva mai mult decât bunul prieten al lui Rémi, devenind din ce în ce mai conștient de faptul că există un preț de plătit pentru afecțiunea lui Rémi. Prețul este înstrăinarea de restul grupului, precum și riscul de a fi abandonat dacă nu fuge primul.

Cei doi prieteni sunt presaţi de glumele crude şi astfel Leo ajunge să-l respingă pe Remi, muzician în devenire şi sensibil ca orice artist. Acesta nu înţelege de ce Leo construieşte o reală distanță, înscriindu-se la hochei pe gheaţă, un sport menit să-i dezvolte masculinitatea pe care dorește să o afișeze în fața colegilor, astfel scăpând de comentariile tendențioase și acuzatoare a celor din jur.

Léo, interpretat cu o delicatețe stranie de Eden Dambrine, decide să se alăture echipei de hochei a școlii, poate ca o modalitate de a se apăra de sentimentele insuportabile pe care Rémi le declanșează în el.

Protejat de exoscheletul uniformei de hochei, Léo se îndepărtează de Rémi în ceea ce ar putea fi descris doar ca un transvestism, o mișcare de autoprotecție literalmente pe gheață subțire, în care Léo își reneagă dorința în spatele barelor căștii, a tibiilor, a protecțiilor și a crosei de hochei, lăsându-l pe Rémi să se descurce singur.

Atunci când cei doi intră într-o încăierare fizică la școală și Rémi cere ceea ce Léo nu este dispus să ofere, profesorul care întrerupe bătaia vorbește cu o precizie metaforică dezarmantă: „S-a terminat, Rémi. S-a terminat.”

Remi alege să nu vină într-o excursie la mare, pentru ca să dispară complet din univers. Decizia luată de Remi devine prilej de tragice întrebări pentru Leo, care se luptă din răsputeri să înțeleagă ce s-a întâmplat, apropiindu-se de Sophie, mama lui Remi, iar filmul se termină cu mărturia adolescentului care-şi asumă vina morală pentru plecarea acestuia.

Discuţia dintre mama lui Remi şi Leo, de la finalul filmului, este construită dramatic, iar câmpul de flori prezent la început, prin care aleargă cei doi prieteni, apare şi la final ca o purificare a viitorului Leo. Și viața merge mai departe urmându-și cursul firesc.

Superba plantație de flori reprezintă mai mult decât o afacere de familie unde puștiul muncește zilnic alături de părinți și fratele său, este unul din puținele refugii, unde Leo reușește să se elibereze de suferință.

„Close”, un film despre prietenie și responsabilitate, oferă o fereastră către minunile, limitele și rezistența unei abordări a vieții și, în special, a educației copiilor, care este mult mai înrădăcinată în a avea încredere în copii decât în a-i proteja.

Filmul lui Lukas Dhont ne amintește că o pedagogie centrată pe libertatea copilului este posibilă, și pentru ca iubirea unui părinte să fie cu adevărat necondiționată, așa cum ne place să credem, părintele este cel care ar trebui să asculte și să învețe de la copil. Dar, de asemenea, că orice maturizare este o afacere riscantă în care finitudinea și doliul sunt singurele garanții.

Excepţional film de autor, mergeţi să-l vedeţi!

dar…..

Copiii se confruntă de obicei cu probleme în viața lor, iar bullying-ul nu este o experiență plăcută prin care să treci. Așa că asta nu face decât să îl rănească și mai mult pe copilul deprimat.

Depresia și hărțuirea emoțională sau fizică nu sunt o combinație bună. Aceasta este o rețetă pentru drame majore, uneori tendințe suicidale soldate cu succes. Copiii nu ar trebui să treacă prin depresie, sau să aibă parte de astfel de experiențe.

Hărțuirea emoțională rănește profund sentimentele cuiva. Oamenii fac acest lucru răspândind zvonuri false, tachinând, găsind o modalitate urâtă de a umili victima sau folosind social media. Unul dintre motivele pentru care agresorii fac acest lucru este pentru că dezaprobă rasa, religia și/sau sexualitatea cuiva.

Acest tip de comportament este inacceptabil, iar copiii trebuie să știe acest lucru. Atunci când cineva este intimidat până la punctul de a se sinucide, agresorii victimei sunt criminali. Iar crima este inacceptabilă!

Acest film, „Close”, prezintă fără milă ce poate face acest tip de comportament, aparent nevinovat prin punerea unor simple întrebări, unui copil și tuturor celor apropiați acestuia.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.