Povestea lui Han, un tânăr care încearcă să țină fragilul echilibru al familiei sale sub control, se întrepătrunde cu destinul lui Inci, o femeie de care se îndrăgostește. Drama și iubirea lor, pe Dizi Channel, începând cu 17 aprilie, de la ora 19:20!
Adaptat după o poveste reală, serialul turcesc „Nevinovații” ne prezintă o dramă care a făcut rapid înconjurul lumii, în forma ei cinematografică. Serialul, produs în 2020, are în distribuție actori faimoși, majoritatea din generația tânără a cinematografiei turcești, și a captivat milioane de telespectatori nu doar prin veridicitatea scenariului, dar mai ales prin jocul actoricesc, care a surprins foarte precis emoțiile autentice.
Han – interpretat de Birkan Sokullu (cunoscut mai ales pentru documentarul Netflix „Rise of Empires” în care a avut un rol principal) – este un tânăr care își dedică viața asigurării unui echilibru în familia sa, având grijă de cele două surori și de tatăl său. Întors din Statele Unite, unde a avut succes ca om de afaceri, se izolează de orice activitate socială: viața lui este familia. Soarta, însă, face ca o tânără femeie – Inci, rol jucat de celebra actriță Farah Zeynep Abdullah – să se mute într-un apartament al familiei lui Han. Acesta se îndrăgostește imediat de ea, ceea ce declanșează o criză de gelozie din partea surorilor sale, mai ales din partea lui Safiye, interpretată de faimoasa și premiata actriță Ezgi Mola.
Totul pare să ia o turnură dramatică, iar dragostea celor doi este amenințată de puterea și legătura lui Han cu familia sa. Cei doi vor încerca și da totul pentru a-și salva relația, într-un parcurs emoțional care îi va ține pe telespectatori în suspans.
Farah Zeynep Abdullah – cea care o interpretează pe Inci în serialul „Nevinovații” – este o mare stea a cinematografiei turcești, îndrăgită deopotrivă de public și producători. Deși are doar 34 de ani, a primit deja roluri în 13 producții TV și cinema și a fost distinsă cu foarte multe premii pentru actorie, inclusiv premiul pentru cea mai bună actriță la Festivalul de Film de la Izmir, din 2023. Are și o bogată carieră de cântăreață, cu șase albume la activ.
La rândul ei, Ezgi Mola are și ea o carieră impresionantă, iar pentru rolul său în serial a primit premiul pentru cea mai bună actriță în cadrul Pantene Golden Butterfly Awards, ediția 2021.
„Nevinovații” începe miercuri, 17 aprilie, la ora 19:20 pe Dizi Channel România și are 120 de episoade.