Nicoleta Hâncu, actriță independentă, cu un bogat palmares în teatru și film, joacă unul din rolurile principale din filmul „Anul Nou care n-a fost”, regizat de Bogdan Mureșanu.
Prezentat în premieră mondială la Festivalul Internațional de Film de la Veneția, acest lungmetraj are în distribuție peste 40 de actori români, din mai multe generații, și o poveste extrem de interesantă și plină de tensiune, care urmărește mai multe fire și personaje, pe parcursul a 24 de ore, începând din 20 decembrie 1989. Cea mai neobișnuită zi.
Florina Miu, personajul jucat de Nicoleta Hâncu, este actriță la Teatrul Nottara. Repetă cu colege sale (Elvira Deatcu, Alice Cora Mihalache) pentru un rol într-un spectacol regizat de Alex (Angel Popescu), însă, primește din partea directorului teatrului (Răzvan Vasilescu), vestea că trebuie să se prezinte la TVR să recite o poezie patriotică.
Îngrijorată de soarta unei persoane dragi din Timișoara, și pusă în fața unei situații aparent fără ieșire, Florina nu știe ce să facă. Descoperiți povestea ei, din 24 septembrie, în cinematografe.
Prima proiecție a filmului în România a avut loc la TIFF TIMIȘOARA, pe 7 septembrie. Filmul va putea fi vizionat și la TIFF SIBIU, pe 13 septembrie.
În cinematografele din toată țara, „Anul Nou care n-a fost” se vede din 24 septembrie, distribuit de Forum Film.
„Anul Nou care n-a fost” este un puzzle tragicomic de personaje în căutare de normalitate, siguranță, libertate și sens.
Este 20 decembrie 1989. România fierbe, dar nimeni nu vorbește despre asta. Viața pare să continue ca de obicei, cu piese de teatru cenzurate, case demolate, proletari adunați pentru o mare demonstrație, momente artistice ale studenților care ironizează comunismul, în același timp cu spectacolele TV care se pregătesc de Anul Nou pentru glorificarea lui Ceaușescu. În disconfortul casele lor neîncălzite, oamenii încă se luptă cu problemele vechi de când lumea: diferențele de opinie dintre tată și fiu, nostalgia după un fost iubit sau ura față de mama soacră. Dar, mai presus de toate, Securitatea veghează vigilent.
Șase personaje și povești de viață aparent paralele se întâlnesc în anumite puncte invizibile ale acestei tragicomedii, iar la explozia unei petarde toate duc la o rezoluție comună: sfârșitul unei lumi, căderea regimului comunist în România.
Cum a fost procesul de casting pentru ANUL NOU CARE N-A FOST? Ce indicații, detalii, te-au ajutat cel mai mult în construirea personajului?
A fost o întâlnire care, cred eu, trebuia să aibă loc și de care m-am bucurat foarte mult. Castingul a durat două săptămâni. Pe măsură ce trecea timpul, începeam să-mi doresc tot mai tare să iau rolul, deși încercam să rămân cu picioarele pe pământ, spunându-mi că, dacă trebuie să fac eu rolul, o să-l fac, dacă nu, nu și că nu depinde numai de mine.
Un detaliu pe care l-a subliniat Bogdan deja de la casting și care, ulterior, s-a dovedit a fi extrem de important în evoluția Florinei, a fost tensiunea interioară, care trebuia să crească gradat. Toată acțiunea se întâmplă într-o singură zi și era important ca spectatorul să vadă cum ea ajunge de la un om supus și aproape inert la revoltă și curaj, asumându-și orice risc întru libertate interioară.
Bogdan mi-a zis la casting „e foarte bună tensiunea, dar poți să faci asta atâtea zile?”
I-am răspuns cu o siguranță îndoielnică (din punctul meu de vedere): „Sigur că da.”
Mă bucur că, deși nu eram deloc convinsă că voi putea face asta, m-am aruncat fără urmă de frică în acest proiect.
Cine e și cum e Florina Miu? În ce situație o găsim? Ce e, din punctul tău de vedere, cel mai special la acest personaj?
Un om care evoluează într-o zi cât alții într-o viață. Un om prins între două lumi.
Pe de-o parte, vrea să-și facă meseria cât mai bine cu putință, să-și păstreze postul, pe de altă parte, nu se poate supune normelor până la capăt, pentru că simte că-și trădează propria identitate.
Incapacitatea ei de a îndeplini un rol social o transformă într-o eroină care luptă pentru propria integritatea și libertate.
„Om te fac” e aproximativ una din replicile care i se adresează Florinei. În ce măsură contribuie la o imagine a mediului teatral din acea vreme? Și care sunt marile diferențe/ schimbări, între ce vedem în film/ epoca respectivă vs prezentul teatrului românesc?
Mi-e greu să mă pronunț când vine vorba despre diferențele între prezent și perioada comunistă, de vreme ce n-am profesat în perioada respectivă. Toate informațiile pe care le am sunt mărturii indirecte și n-aș aprofunda un subiect pe care nu-l stăpânesc prea bine.
Ce pot să spun este că, exact ca în cazul Florinei, și acum suntem puși în situația de a face compromisuri, dar nu din rațiuni ideologice, ci principiale.
Ca artist independent te bucuri și profiți de fiecare proiect care apare, unele te împlinesc artistic, altele material. Atunci când proiectul întrunește ambele nevoi simți că l-ai prins pe Dumnezeu de-un picior.
Ai fost vreodată, într-o situație oarecum similară ca a actriței pe care o joci, în sensul în care să-ți dorești să refuzi un rol nepotrivit? Cum și de ce/ în ce situație ai refuza un rol?
Am refuzat două roluri până acum și nu mi-a fost deloc ușor, pentru că îmi place să lucrez. Cred că e important să facem și proiecte care ne sunt incomode.
Primul motiv a fost o sumă mică pentru o partitură solicitantă, dar atunci am avut norocul ca de partea cealaltă a discuției să fie un om echilibrat care a înțeles imediat motivul specific. Decizia a venit în urma unor negocieri transparente.
Îmi amintesc că tremuram când am sunat, mă gândeam că n-o să mă mai cheme niciodată la vreun casting.
Slavă Cerului, n-a fost cazul.
Al doilea motiv a fost că simțeam că nu mi se potrivește contextul și că nu suntem pe aceeași lungime de undă. Spre deosebire de Florina, însă, am avut libertatea sau luxul de a putea alege fără consecințele vremurilor respective. Însă, anxietatea și teama că poate fac o alegere greșită sunt intens prezente în momentele respective.
Ce situații/ replici au fost cel mai dificil de jucat? Cu ce replici (preferate) ai rămas în minte din scenariu (ale tale sau ale altor personaje?)
Secvența cu Gabriel Spahiu și Floriela Grapini, respectiv familia Benghe, e prima care-mi vine în minte. A fost dificilă pentru că ne bușea râsul atât pe noi trei, cât și pe cei din spatele camerei. Secvența trebuia să fie la limita dintre tragic și comic, iar ei jucau atât de bine încât uitam ce am eu de jucat.
Replica, de fapt versul care a devenit replică și care mi-a rămas întipărit în minte este: „Oameni, băi oameni, semănați cu iubire câmpia din voi.”
Care sunt amintirile/ momentele tale preferate de la filmări?
Toată experiența a fost ca o mană cerească. Timpul petrecut cu cei din echipă, mesele servite în cabina de machiaj, discuțiile prin mesaje sau la telefon după ce se terminau filmările, încurajările lor, care mi-au dat încredere că sunt pe drumul cel bun, grija pe care mi-o purtau, chipurile tuturor când, la finalul zilei, știam că a fost o zi bună și că facem parte din ceva cu adevărat valoros.
Îmi amintesc de una din ultimele zile de filmare când, în drum spre locație, ascultam muzică la căști și-mi venea să plâng de bucurie că pot să-mi fac meseria așa cum am visat.
Ce apreciezi acum cel mai mult la teatrul și filmul românesc? Ce te inspiră și ce te motivează? Cum arată proiectul ideal?
Îmi plac enorm filmele sau spectacolele care spun simplu o poveste, fără dorința acerbă de a inova sau șoca cu orice preț. Zilele trecute aveam o discuție cu niște prieteni și spuneam că, de fapt, calitatea umană a ajuns să primeze când vine vorba despre un proiect, fie el de teatru sau film. Când există încredere și comunicare de ambele părți mă simt liberă să fac orice.
Care ar fi motivele pentru care ai recomanda acest film tinerilor studenți la actorie, dar și publicului, în special celor pasionați de film și teatru?
Cred că este o ocazie să vedem ce a însemnat pentru părinții sau bunicii noștri să trăiască într-un mediu ca acela. Sunt povești pe care ei, cel mai probabil dintr-o grijă intrinsecă, au renunțat sau evitat să le mai spună.
Acele experiențe le-au șlefuit percepția, au produs răni adânci pe care, poate, nici ei nu le-au conștientizat.
Dar, pentru evoluția noastră, cred că e important să înțelegem și să acceptăm trecutul ca să știm cum să operăm în viitor.
Poate să ne folosim mai des vocile, să semnalăm din timp problemele, să nu rămânem într-un loc din frică, să ne asumăm riscuri și să avem curaj să ne susținem punctul de vedere, chiar și atunci când greșim.
Despre Nicoleta Hâncu
Nicoleta Hâncu (n. 16 decembrie 1985, Târgu Mureș)
Absolventă a Liceului German „Joseph Haltrich” din Sighișoara. A absolvit Facultatea de Teatru, secția Arta Actorului, în cadrul Universității Naționale de Artă Teatrală și Cinematografică ”I.L. Caragiale” din București, la clasa prof. Florin Zamfirescu, grupa prof. Adrian Pintea.
Actriță independentă, a colaborat de-a lungul timpului cu o mare parte din teatrele din București (Teatrul Bulandra, Teatrul Metropolis, Teatrul Dramaturgilor Români, Teatrul Mic, Centrul Cultural Nicolae Bălcescu) cât și din alte orașe ale țării ( Teatrul Maria Filotti Brăila, Teatrul George Ciprian Buzău).
Printre spectacolele în care a jucat se numără: „Interesul general” (regia Andrei Huțuleac), „California Suite” (regia Andrei Huțuleac), „Vitrine imposibile” (regia Iulia Grigoriu), „Zbor deasupra unui cuib de cuci” (regia Victor Ioan Frunză, Teatrul Metropolis), „Steaua fără nume” (regia Victor Ioan Frunză, Teatrul Dramaturgilor Români), „O scrisoare pierdută” (regia Victor Ioan Frunză, Teatrul Metropolis), „Amadeus” (regia Victor Ioan Frunză), „Hamlet” (regia Victor Ioan Frunză), „Mobilă și durere” (regia Victor Ioan Frunză, Teatrul Dramaturgilor Români), „Livada de vișini” (regia Victor Ioan Frunză, Teatrul Metropolis), „Tartuffe” (regia Victor Ioan Frunză, Teatrul Metropolis), „Oblomov” (Teatrul Bulandra, regia Alexandru Tocilescu), „Ce păcat c-a fost o curvă” (regia Alexandru Darie, Teatrul Bulandra), „Lear” (regia Andrei Șerban, Teatrul Bulandra), „Crimă și pedeapsă” (regia Andrei Grosu) etc
Are o experiență bogată în film: „Y” (2024, r. Maria Popistasu și Alex Baciu), „Taximetriști” (2023, r. Bogdan Theodor Oltenu), „Cititul în cafea (r. Andrei Redinciuc), „Spre dimineață”, „Odată pentru totdeauna (r. Iura Luncasu), „O zi bună” (r. Eduard Draghici), „Poate mai trăiesc și azi (2019, r. Tudor Jurgiu), „Câteva conversații despre o fată foarte înaltă” (2018, r. Bogdan theodor Olteanu), „Marița” (2017, r. Cristi Iftime), „Minte-mă frumos în Centrul Vechi (2016, r. Iura Luncasu), „Blue spring” (2015, r. Andreea Borțun), „O poveste de dragoste, Lindenfeld” (2013, r. Radu Gabrea), „Duminica dimineața” (r. Bogdan Theodor Olteanu), „Taiu” (r. Iura Luncașu), „Misterul unui caz simplu” (r. Vera Surățel), „Lungul drum spre casă” (r. Ana Chioveanu), etc.
Pentru rolul Clara din filmul „Poate mai trăiesc și azi” a fost nominalizată la Premiile Gopo 2022, în categoria Cea mai bună actriță în rol principal.
Despre film
În filmul „Anul Nou care n-a fost” îi vedem în distribuție pe: Adrian Văncică, Nicoleta Hâncu, Emilia Dobrin, Iulian Postelnicu, Mihai Călin, Andrei Miercure, Luca Toma, Ioana Flora, Vlad Ionuț Popescu, Marian Râlea, Angel Popescu, Radu Gabriel, Ion Sapdaru, Gabriel Spahiu, Manuela Hărăbor, Vasile Muraru, Mircea Lăcătuș, Ada Galeș, Elvira Deatcu, Floriela Grapini, Ilinca Hărnuț, Victoria Raileanu, Virgil Aioanei, Nicodim Ungureanu, Ioan Paraschiv, Sorin Cociș, Dana Voicu, Theodor Șoptelea, Alice Cora Mihalache, Doru Cătănescu, Marius Damian, Marian Adochiței, Mircea Andreescu, Lemne Mihail, Răzvan Vasilescu, Vlad Jipa, Iulian Burciu, Remus Stănescu, Dana Piroiu, Florin Călbăjos, Afrodita Androne, Florentina Năstase și mulți alții.
- Regia și scenariul – Bogdan Mureșanu
- Imaginea – Boróka Biró, Tudor Platon; Montajul – Vanja Kovačević, Mircea Lăcătuș
- Scenografia – Iulia și Victor Fulicea; Costumele – Dana Anghel; Machiaj: Iulia Roșeanu; Coafura: Domnica Bodogan.
- Sunet: Alex Dragomir, Iolanda Gârleanu; Montaj, design & mixaj sunet: Sebastian Zsemlye/ Raza Studio;
- Colorizarea – Laurent Morel
- Castingul – Viorica Capdefier
- Producător – Bogdan Mureșanu
- Ada Solomon (Nomada Solo), Viorel Chesaru (Chainsaw Europe), Vanja Kovacevic (All Inclusive, Serbia), sunt coproducătorii filmului, iar Irina Enea, Bogdan Luca și Adriana Bumbeș sunt producătorii executivi ai filmului. Producători asociați: Theo Nissim, Claudia Nedelcu Duca, Dan Burlac, Adrian Văncică.
- Producător creativ – Roxana Ardelean; Director de producție – Marian Pascale
