Câți dintre noi nu ne-am dorit să ne facem propriul nostru joc? Cred că sunt puține persoane în categoria celor care au pus mâna pe un controler/tastatură, s-au aruncat trup și suflet într-o lume magică iar la final au spus: „Gata, mi-a fost de ajuns, nu-mi doresc mai mult”. Majoritatea nu cunoaștem efortul necesar pentru lansarea unui joc. La starea industriei actuale am crede că ne aflăm într-o pană de idei, dar nu este cazul. Sunt foarte multe idei de jocuri video, dar puține reușesc să se concretizeze și să fie puse în aplicare. Cumva (și sincer nu pot să-mi explic cum) Blades of Fire a reușit să treacă prin toate stadiile necesare pentru dezvoltarea și lansarea unui joc. Iar acest lucru mă miră, sincer. Deoarece teoretic sună ca un titlu bun. Problema este punerea acestuia în practică… Așa cum v-am obișnuit până acum, începem cu povestea.
Numai tu poți să ne salvezi, Aran!
Firul narativ din Blades of Fire este unul destul de simplu, însă are vise grandomane. Deși își dorește să fie de calitatea unei opere de fantezie precum seria de cărți din A song of Fire and Ice, creația celor de la Mercury Steam se aseamănă mai mult cu un fan-fiction. Povestea îl are în rolul principal pe Aran de Lira, un făurar sihastru ce răspunde chemării destinului și devine o figură paternală pentru un tânăr cronicar numit Adso de Zelk. Împreună cei doi vor înfrunta oastea reginei malefice și vor încerca să restaureze ordinea ce a fost perturbată de monarh când aceasta a blestemat toate armele și forjele din regat. Poate sună ciudat acest blestem, dar în esența vraja nu permite nimănui să făurească arme înafara reginei. Orice sculă de război, indiferent că este sabie, pumnal, topor, suliță sau baros, s-a transformat magic peste noapte în piatră la fel de rezistentă precum creta. Dacă premisa vă sună oarecum cunoscută, este din cauză că este un amalgam a altor fire narative mai bune. Un pic de God of War (2018), un strop de The Last of Us și un vârf de Lords of Shadows, toate presărate cu „drag” peste o lume complexă cu o istorie bogată. Însă, orice iz de seriozitate dispare datorită vitezei cu care ne este prezentată povestea. Firul narativ ne este expus pe „fast-forward” la puterea a doua, iar diferitele întâmplări au loc atât de rapid încât abia dacă jucătorul are timp să proceseze ce tocmai a avut loc.
Probabil mi-ar fi plăcut povestea dacă ar fi avut destul timp să fie dezvoltată, să văd personajele cum cresc organic sau să descopăr într-un mod firesc complexitatea continentului. Însă, ca multe alte jocuri din ziua de azi, totul trebuie spus (și făcut) pe repede înainte. Aran este foarte serios, chiar mai ceva decât Kratos, iar Adso ia toate elementele cicălitoare ale lui Atreus fără să aibă vreo calitate a acestuia. Deși ni se prezintă această relație de părinte și copil sau de maestru și protejat dintre cei doi, relația este de formă. Substanța ce stă la baza interacțiunilor dintre protagoniștii din Ragnarok lipsește cu desăvârșire de aici, iar motivația ce-l împingea pe Joel să sacrifice totul pentru Ellie este de negăsit în Blades of Fire. Tânărul cronicar nu se implică în lupte, nu dă indicații lui Aran și nu poate să facă nimic care să ne ajute, decât să deseneze inamicii și să ne pregătească articole într-un atlas al lumii. Celelalte personaje care se alătură călătoriei nu sunt memorabile în nici un fel și chip, iar intriga ce ni s-a promis din materialele de marketing lipsește.
Motivul pentru care protagonistul pornește în misiunea sa de a comite regicid este șubred, iar Aran este constant distras de alți antagoniști care tot apar pe decursul poveștii. Astfel, există o oarecare disonanță între premisa inițială și firul narativ, deoarece pericolul iminent reprezentat de monarh devine constant secundar în fața unui inamic mai mic. Astfel am ajuns să cred că eroul nostru caută în mod activ motive pentru a nu ajunge în capitala regatului. Iar unul dintre acestea este nevoie constantă de a făuri arme noi.
Ciocanul Sacru
Am spus în rândurile de mai sus că Adso nu are un rol activ în joc, dar această afirmație nu este tocmai corectă. Nu face nimic în mare parte din poveste și nu se implică în lupte, dar dânsul este cel care dă startul acestei aventuri „epice” ale bătrânului făurar. Tânărul cronicar îi înmânează lui Aran unul din cele 7 ciocane primordiale, o unealtă sacră ce a creat lumea și care are puterea de a făuri arme noi. Iar această putere este mecanismul de bază al jocului.
De fiecare dată când folosește acest obiect mistic, protagonistul este transportat în fața unui consiliu a unor zei făurari. Prin puterea lor și a unui mini-game, Aran poate crea arme noi, dar procesul în sine este unul obositor. Uneltele de război pot fi personalizate până la cel mai mic detaliu. Procesul începe cu stadiul de planificare, unde putem să alegem toate atributele armei. Vă doriți o suliță scurtă, din stejar, cu lamă concavă și vârf convex? Se rezolvă! Un topor zimțat din aliaj de două metale care să nu folosească foarte multă stamina? Nici o problemă! Singurele obstacole în acest proces inovativ sunt resursele, imaginația și desigur procesul de făurire… După ce am personalizat arma în fel și chip începe agonia, deoarece forma aleasă va fi matrița pe care trebuie să o umplem prin cel mai enervant sistem pe care l-am încercat vreodată. Forma trebuie „umplută” cu metal, însă acest lucru nu poate fi făcut decât prin lovirea fierului încins. Acest act va face ca anumite secțiuni din metal să urce și să coboare, în funcție de unghiul și puterea cu care este aplicată lovitura. Desigur, acest exercițiu devine mai ușor când folosim materiale mai bune, iar șansele să umplem matrița devin mai mari în funcție de calitatea resurselor. Însă, arma ce rezultă din acest proces anevoios depinde exclusiv de numărul de lovituri efectuate. Cu cât aplicăm mai puține, cu atât calitatea uneltei de război va fi mai mare. Dacă am reușit să facem arma din 3-4 mișcări, aceasta va avea calitatea maximă și va putea fi reparată de mai multe ori. Dacă am folosit prea multe lovituri, calitatea acesteia va fi mai mică și va putea fi reparată o singură dată.
Probabil v-a sărit în ochi cuvântul de reparație. Ei bine, tot ceea ce făurim are o anumită durabilitate ce scade în funcție de uzură, iar odată ajunse în zona roșie, acestea trebuie aruncate sau topite. Nu puține au fost situațiile în care m-am trezit cu o armă tocită în mijlocul unei bătălii și am fost nevoit să folosesc o armă ineficientă împotriva unui inamic. Iar de începeți să aveți flashback-uri la jocuri soulslike, atunci ați ghicit! Blades of Fire este la bază un soulslike cu prea multe sisteme și mecanici. Nicovalele sunt așa numitele „bonfires” iar în loc de suflete, rune sau mon, nu avem nimic. Singura „pedeapsă” aplicată jucătorului în caz de moarte este pierderea temporară a armei din dotare.
Ca să vă explic: putem să avem asupra noastră 4 arme în orice moment. Fiecare inamic are o anumită afinitate și slăbiciune, astfel anumite unelte de război sunt mai puțin eficiente împotriva unor dușmani decât altele. Dar chiar și așa, fiecare armă are unul sau două stiluri de luptă ce pot fi folosite. Putem folosi fie vârful unui obiect tăios precum o sabie sau îi putem folosi lama să ciopârțim. În lupte eficiența stilului este dictată de indicatori vizuali. Dacă inamicul este roșu, atunci arma sau stilul folosit nu sunt eficiente. Dacă este galben, atunci putem să facem daune mici, iar de este verde, atunci trebuie să intrăm în dansul macabru. Doar că acesta trebuie neapărat să fie un tango și nu o horă, deoarece sistemul nu este conceput pentru lupte în grup. Dacă Aran are de înfruntat mai mult de 1 oponent, șansele să moară sunt foarte mari. Iar problema este că majoritatea dușmanilor vin în grup.
Labirintul măciucii
Am stabilit până acum următoarele:
- Povestea este grăbită, iar din această cauză nu reușește să aibă impactul dorit;
- Sistemul de luptă este complex de dragul de a fi complex și nu este făcut pentru lupte în grup;
- Mecanismul de făurire este obositor.
Poate vă întrebați dacă jocul stă oarecum mai bine la capitolul de grafică sau design-ul nivelelor? Ei bine, răspunsul este tot nu. Aspectul personajelor este plăcut vizual și are câteva elemente memorabile, dar acestea se aseamănă prea mult cu ultima mare franciză dezvoltată de către Mercury Steam, anume Castlevania: Lords of Shadow. Dacă ar fi să-i schimb locul lui Aran cu Gabriel Belmont, nu cred că ar observa cineva. La fel și la inamicii mai fantastici: fie că îi înfrunt aici sau pe plaiurile mioritice din Castlevania, nu aș putea să vă spun unde ar fi locul oponenților din Blades of Fire și unde ar fi cel al inamicilor din faimoasa franciză de la Konami.
La capitolul de design al personajelor Blades of Fire stă oarecum bine, însă la mediul înconjurător lasă mult de dorit. Toate nivelele sunt mediocre, iar nimic din aspectul lor nu este memorabil. Majoritatea par ca și cum ar fi asset-uri din magazinul Unreal care au fost achiziționate, li s-a schimbat ușor paleta de culori și dimensiunile, după care au fost puse aleatoriu pentru a fi explorate. O fi blestemul Unreal 5 de vină pentru impactul vizual pe care nu-l are jocul, însă dezvoltatorii sunt cu siguranță de vină pentru modul labirintic în care au fost gândite nivelele. Jucat foarte multe jocuri în cei 27 de ani de când practic acest hobby și nu am avut niciodată vreo problemă cu orientarea în nivel, indiferent dacă beneficiam sau nu de o hartă. Blades of Fire este jocul care m-a făcut să-mi pun la îndoială această abilitate de orientare, deoarece am avut multe situații în care m-am pierdut sau nu înțelegeam unde trebuia să ajung. A treia zonă vizitată de exemplu este o fortăreață nordică, din lemn, iar mare parte din coridoare sunt trase la indigo. Ca atare, este foarte probabil ca orice jucător să se piardă aici, iar dacă luam în considerare faptul că jocul nu te anunță dacă ai luat chei sau obiecte importante ce îți pot descuia anumite uși, șansele să fugi în cerc cu orele sunt foarte mari. Singurul aspect decent al jocului este sunetul. Jocul actoricesc este mare parte din timp acceptabil, iar pe alocuri are momente când strălucește, dar nu destule. Iar muzica și sunetele ambientale alese reușesc să creeze diferite atmosfere în funcție de nivelul în care ne aflăm.
Întrebarea cea mare este dacă merită se merită să încercați Blades of Fire. Sincer, nu cred. Am simțit că suferă de o criză de identitate, deoarece Mercury Steam a avut mai multe idei bune pe care nu a știut cum să le folosească și au decis să le arunce pe toate în oală și să facă o ciorbă cu ele. Ce a ieșit este cu siguranță comestibil, dar nu înseamnă neapărat că este și gustos. Cu siguranță vor fi persoane cărora le va plăcea jocul, însă nici mie și nici lui Narcis nu ne-a plăcut.
Blades of Fire este disponibil din 22 mai din pe PlayStation, Xbox și PC (Epic Games Store) și NVIDIA GeForce NOW.
- Gen: Aventură, RPG
- Lansare: 22.05.2025
- Studio: Mercury Steam
- Distribuitor: 505 Games, CD Media S.E. (România)
- Platforme: Xbox Series X & S, PlayStation 5 și PC.
- Clasificare: 18
- Sistem de testare: PlayStation 5
- Sinopsis: De la studioul premiat MercurySteam, vine o noua aventura de actiune in care iti forjezi propriile arme si infrunti inamici feroce intr-un sistem de lupta unic.
Alatura-te lui Aran de Lira in calatoria sa pentru a afla adevaratul scop al destinului sau!
METALUL DIVIN: Tu esti Aran de Lira, primul nascut al regelui. Regina Nerea, proaspat incoronata, a aruncat o vraja care transforma otelul in piatra. Doar armata ei de abominatii manuieste metalul divin impotriva caruia alte lame se sparg.
FORJAREA: Gaseste pergamente de forjare, dezvolta-ti abilitatile de forjare si confectioneaza-ti arma in functie de stilul tau de lupta. Familia de arme aleasa si materialele din care o creezi vor afecta caracteristici precum greutatea, lungimea, durabilitatea, penetrarea si calitatea muchiei.
ALEGE-TI ARMA: Alege intre sapte familii diferite de arme si peste 30 de pergamente unice de forjare, care permit combinatii aproape infinite de arme. Alegerea armei tale va fi cruciala atunci cand iti infrunti inamicul!
COMBAT TACTIC: Un sistem de lupta unic si provocator care va permite sa atacati anumite parti ale corpului inamicului. Taiati, injunghiati sau ciomagiti inamicii in functie de situatie si de armamentul cu care este echipat inamicul. Doar arma potrivita va va permite sa depasiti armura inamicului.
NU ESTI SINGUR: Adso este companionul lui Aran care i se va alatura in calatoria sa. In timpul luptei, Adso ofera sfaturi utile despre cum sa invingi inamicii, analizandu-i si luand notite in cronicile sale. El va fi crucial in aventura ta, deoarece vorbeste limba straveche a forjorilor.
FITI IN GARDA: Peste 50 de tipuri de inamici, inclusiv garzile reginei, creaturi, strigoi si multe altele. Fiecare inamic are propriul sau stil de atac, arma si armura.
O LUME PLINA DE MISTERE: Aran si Adso pornesc intr-o misiune incerta. Obiectivul este clar, dar calea este plina de pericole, mistere si decoruri epice, cum ar fi castele uriase, palate labirintice si multe altele. Vei sti doar ceea ce stiu eroii nostri, intuitia si curajul tau trebuie sa completeze restul.
