Deşi ultimul episod a apărut în online şi pe micile ecrane de mai bine de o săptămână, rana e încă proaspătă. Hannibal a creat un vârtej global, punând bazele unui fandom nu chiar atât de restrâns (1.800.000 de fani numai pe Facebook) şi asigurându-şi un fanbase dedicat şi dornic să menţină seria în viaţă. Episodul de săptămâna trecută a mulţumit fanii şi i-a lăsat totuşi dorindu-şi mai mult printr-un final deschis.
Ultimul episod a reflectat structura, cât şi forma totală a ultimului sezon, indicând modul în care au evoluat încărcătura serialului, subtilităţile, montajul, amenajarea platourilor, felul în care regizorul şi echipa ascultă cu atenţie audienţa, dar şi jocul actorilor din rolurile principale – serialul şi-a deschis aripile, asemeni lui Dolarhyde, pentru o ultimă confruntare în acest triunghi al dezechilibrului şi dereglărilor (aripile fiind mai târziu tăiate de NBC).
Şi acest ultim sezon a atins un punct culminant când vine vorba de efecte speciale, montaj, costume etc. Abundă în agresivitatea vizuală, (cea evidentă, cât se poate de prezentă pe ecran, dar şi cea insinuată, ultima dominând) găsim elemente chiar şi din Francis Bacon şi Caravaggio, este deci un amalgam de David Lynch, Tony Scott, David Cronenberg şi alte nume din industria filmului pe care Fuller i-a avut drept referinţă în timpul procesului de creaţie, dezvoltându-şi un adevărat cult în jurul său alcătuit din coroniţe de flori, cerbi şi o iubire autentică între două persoane care trăiesc într-o relaţie de simbioză.
The becoming – vorbim despre acest fenomen la scară largă. Nu numai Dolarhyde a suferit această transformare, ci şi restul personajelor, alături de acţiunea serialului. Toate figurile relevante (Alana, Chilton, Jack) au avut parte de ea, fiind expuşi la cruzimea, puterea, cât şi capacitatea insidioasă a unui psihopat atât de alunecos de a se juca cu mintea celor din jur, chiar şi încarcerat, devenind astfel nişte fiinţe mutilate de pofta de pericol. Nimeni nu a fost vreodată în siguranţă şi nimeni nu a scăpat de această influenţă.
Ultimele episoade s-au jucat cu ideea de pradă şi prădător din plin, aruncând aceste titluri în interiorul triumviratului ce a condus acţiunea, având pe fundal muzica molatică şi grăitoare a lui Brian Reitzell.
There will be a huge move for the show, and it will be as satisfying an ending as it would have been in the first two seasons. So if we had ended with Will taking the fall for Hannibal’s crimes, that would be a satisfying ending. Or if Hannibal is actually laying all of his friends to waste and walking out in the rain, that would be a satisfying ending. And this ending for season three would be as satisfying.
Şi iată cum Fuller are din nou dreptate.
Secvenţa finală a episodului a fost ultima scenă a unui spectacol devenit film, regizat, organizat, plănuit şi pus cap la cap de nimeni altul decât Hannibal. Deşi nu putea anticipa minuţios fiecare mişcare a colegului său de breaslă, The Dragon, personajul eponim a întreţinut atmosfera. Astfel, Will şi Hannibal au propria lor versiune pentru the Reichenbach Fall, “transformându-se” împreună. Semnificaţia gestului iniţiat de Will poate fi numai intuită, iar descoperită numai printr-o continuare. Chiar şi necredincioşii în soarta celor doi ştiu că aceştia gândesc în acelaşi ritm, iar ideea că au supravieţuit este virtuală. Jocul lui Mads depăşeşte performanţa acestuia din trecut (mulţumită, probabil, şi lui Gillian Anderson) – astfel ne putem delecta cu imaginea unui prădător extenuat, slăbit, dar relaxat, deloc triumfător sau mândru. Will, dirijând ultimele momente, îi oferă ceea ce poate fi numită una dintre cele mai moderne “declaraţii de dragoste”. (The Murder Husbands story is real)
Aluziile la religia găsită de către Will în “îmbrăţişarea” lui Hannibal nu pot fi departe de adevăr. Dialogul purtat de aceşti fini psiho-logi/paţi este felul principal al serii, iar scena finală nu este nimic altceva decât un botez. Fuller nu se învârte în jurul cozii când menţionează joaca de-a Dumnezeu din Hannibal.
Scena post-credits ni se prezintă cu o altă dilemă. Putem observa cu lux de amănunte că la masa Bedeliei mai era loc pentru încă două persoane care să ia parte la festinul ce consta în piciorul (?) bine asezonat al doctorului Du Maurier.
Hannibal: See, this is all I ever wanted for you Will. For both of us.
Will: It’s beautiful.
https://www.youtube.com/watch?v=e5f8dMw_Zz4
