„N-o să fie iertare pentru asta“, îi spune Malfurion Stormrage lui Sylvanas Windrunner, în pădurea din Ashenvale, cu puțin timp înainte de unul dintre cele mai importante momente din istoria Azeroth-ului. Cine-i Malfurion? Pe bune, frate? Malfurion – Druidul cu D Mare, personaj de legendă din World of Warcraft (WOW)… Nu? Tot nimic. OF! Nici Sylvanas nu știi cine e? Warchief of the Horde? Banshee Queen of the Forsaken? Ex-Ranger General of Silvermoon? Omorâtă de Lich King. Reanimată și ținută în sclavie? Arthas? Warcraft III? Nu? La naiba, am uitat că tu ești cu Everwing pe mobil și cu LOL. În fine, a ieșit un expansion nou la WOW, cel mai mare MMORPG de pe Terra. Se cheamă Battle for Azeroth. Azeroth e una dintre planetele din lumea asta virtuală imensă, pe care și-o împart două facțiuni mari – Hoarda și Alianța.
După expansion-ul precedent (Legion), în care o… legiune de demoni atacă, iar cele două tabere sunt forțate să lupte cot la cot ca să nu fie exterminate, lucrurile se întorc la normal și o serie interesantă de evenimente (descrise prin „expanded universe“ story telling – romanul Before the Storm, nuvelele Elegy și A Good War și seria de animated shorts Warbringers) duce la izbucnirea unui război în toată regula între cele două tabere. Evenimentul de cotitură, care a dus la o explozie de hype/hate/love pe canalele de social media ale Activision – Blizzard (producătorul WOW) și nu numai, este arderea Teldrassil-ului, copacul sfânt din Avatar – pardon! – al elfilor. Arde și Darnassus, capitala elfilor, ard și mulți refugiați, e genocid în toată regula. Sau cel puțin așa tinzi să crezi dacă-ți explică cineva pe repede-înainte toată chestia. În fapt, e o mutare strategică a Hoardei (dacă ai fost atent, ai reținut că Sylvanas e WAR-chief, nu PEACE-chief, și că a fost Ranger GENERAL, deci știe cu războiul și cu sun-tzu-ismele), menită să omoare SPERANȚA, frate/soro! Planul inițial era să-l căsăpească pe Malfurion, un simbol al Alianței, dar în drum s-a pus Varok Saurfang (dacă nu știi cine-i orcul ăsta, e grav…). Cine făcea raid-uri în al doilea expansion al WOW, Wrath of the Lich King, s-a săturat de cât a auzit „We named him Dranosh! It means Heart of Draenor in orcish“. Așa că Sylvanas s-a decis să dea o lovitură de moral Alianței și, ușor „triggered“ de o elfiță ranger pe moarte (pe larg în nuvel Elegy și pe scurt în clip-ul Warbringers: Sylvanas, ambele de citit/văzut pe site-ul oficial al WOW Europa), a ordonat arderea Teldrassil-ului. În replică, Alianța vine peste Sylvanas (vezi opening cinematic-ul noului expansion), în Undercity (ruinele Lordaeron-ului din Warcraft-ul original). Aici, surpriză (hai să nu spoil stuff!).
Pe scurt, e război, iar ambele tabere decid că au nevoie de aliați noi și pleacă spre câteva insule, ca să îi găsească. Alianța, cu Jaina Proudmore și adolescentul Anduin Wrynn în frunte (nici măcar nu mă obosesc să întreb dacă știi cine-s ăștia doi), pleacă spre Kul Tiras, iar Hoarda se duce spre Zandalar. Eu, fiind la hoardă, am ajuns în Wakanda – pardon! – la imperiul Zandalari, trolli d-ăia mișto, cu o piramidă aztecă uriașă și dinozauri în armură. Aici trebuie să ne dăm bine pe lângă ei, ca să ne împrumute flota la scandal, așa că începem să faci quest-uri (într-o junglă luxuriantă, prin care zboară dinozauri, în timp ce alți dinozauri se bat între ei, iar alți dinozauri pasc liniștiți și așteaptă să fie omorâți și jupuiți pentru crafting materials). Din Nazmir, o zonă mlăștinoasă la nord de piramida aia mare și mișto, tot vin blood trolls spălați pe creier de niște blood priests care țipă Ghuun în stânga, Ghuun în dreapta. Ghuun ăsta e un rău antic, ținut sub control de trei sigilii magice.
E distractiv tare, ce mai
Două sigilii au picat deja (cel din Nazmir și cel din Voldun, a treia zonă în care jucătorii de la Hoardă pot să se aventureze, unde-s niște vulpi simpatice – you gotta see it to believe it). Mai e un sigiliu în piramida menționată mai sus, așa că misiunea principală e să oprești asaltul asupra ei, luptând cot la cot cu regele Rastakhan și prințesa Talanji. În schemă intră și diverși Loa (un soi de zeități ale trollilor, care-s fie dinozauri, fie broaște războinice, fie țestoase uriașe, fie Moartea Însăși, care e de fapt un Însuși simpatic care vorbește ca Bob Marley și râde de tine când mai mori și te trezești la cimitir), dar nici blood trollii nu se lasă mai prejos și reactivează un spawn al unui Old God, pe numele lui Mythrax the Unraveler, care să-i ajute să distrugă ultimul sigiliu. E un haos sângeros în toată regula. Lucrurile au fost rezumate perfect de un meme în care apare Rambo pe barcă, trăgând cu un 50cal în toate direcțiile și strigând „Lok’tar Ogar – Victorie sau moarte, motherfuckers!“. E distractiv tare, ce mai.
La Alianță, din câte am auzit, povestea e cumva inspirată din Game of Thrones. E cu trădare, cu lacrimi, cu iertare, cu regăsire, cu d-astea mai omenești. În paralel, continuă și războiul, așa că ești trimis să faci footholds în cele trei zone din Kul Tiras ale Alianței (Tirgarde Sound, Drustvar și Stormsong Valley), plus alte câteva misiuni de gherilă. Dacă ești om normal, îți activezi War Mode în capitala facțiunii tale, și poți să te bați cu adversarii. Mai ales că, odată ce atingi nivelul maxim pentru expansion-ul ăsta (adică 120), ți se deschid World Quests. Astea-s misiuni (aproape) comune, pe care trebuie să le facă ambele tabere, deci se lasă cu bătaie. Ceea ce e OK. Jocul se cheamă, în fond și la urma urmei, World of WAR-Craft, nu World of „Eu te las să-ți vezi de treabă, tu mă lași să-mi văd de treabă“. Dacă ai War Mode activat, primești un bonus de 10% la orice (experiență în timp ce faci level, rewards din quests etc). Dacă nu, o să te întâlnești cu alți pacifiști și o să culegeți floricele împreună.
Îmi povestea o prietenă că a ajutat un inamic să omoare un monstru, după care băitaul ăla a omorât-o, așa că i-a arătat obrazul respectivului, care și-a cerut scuze și s-a plâns că fusese omorât de mai multe ori de o gașcă mai mare de la Alianță. Băi, cu d-ăștia ca voi se duce dracului tot războiul… Eu unul am sărit la scandal pe unde am apucat, și când eram mic, și când eram mare, și când eram singur, și când eram în gașcă. Nu de alta dar mi-a lipsit mult asta. Pe vremea (pe vremea mea, eheeeee!), ne băteam pe summoning stone la raid-uri de ne suna apa în cap și ne fugăream pe toată harta, de uitam și de daily quests și de tot.
This is war
În Burning Crusade (primul expansion al WOW), dacă te prindeam minând Khorium Ore, săream la bătaie imediat, că vroiam eu minunăția aia de minereu mov. Eu unul chiar mă joc BATTLE for Azeroth. Ce-i de făcut la level maxim? O, Doamne! Prea multe. Dungeons pe Mythic+ Difficulty (un soi de Greater Rifts pe timp din Diablo 3), de cinci playeri, care-s progresiv mai grele cu cât crești în nivel, expediții pe insule mai mici (scenarii de trei playeri, PvE sau PvP), world quests în toate cele șase zone; de săptămâna asta s-a deschis și primul raid, Uldir, în care ai șansa să te bați, alături de până la 20 de alți prieteni (sau oameni oarecare din toată lumea), cu Mythrax și cu Ghuun. Faci grind ca pe vremuri pentru azerită, un minereu rar care-ți alimentează item-ul legendar al expansion-ului, o amuletă. Plus Warfronts – bătălii full-scale, cu trupe, resurse, siege engines și alte cele, plus PvP clasic, în Battlegrounds și Arena, plus pescuit, gătit și strâns materiale pentru profesiile alese, apoi crafting de stuff și vândut pe auction house. Sau poți să strângi gașcă și să stai la pândă. Și, cum apar inamicii de la Hoarda/Alianță, sari pe ei. O să te înjure lumea pe forumuri și pe grupurile de Facebook, că ești nașpa și nu-i lași să-și facă questurile. Sau că ești prea laș ca să te bați singur contra tuturor. Și poți să le zici ce i-a zis și Sylvanas elfiței ranger, înainte să dea foc Teldrassil-ului – „This is war“.
Recenzie realizată de Paul Nasaudeanu
Trailer
