After – Recenzie

Ca entertainment, filmul este de nota 10.

2
9593
Ascultă acest articol


“O tânără se îndrăgostește de un bărbat care are un secret întunecat, și cei doi încep o relație furtunoasă.”

Regizor: Jenny Gage

Scenariu: Susan McMartin

Gen: Dramă, Romantic

Lansare: 19 aprilie

Durata: 1h 45min

Studio: Voltage Pictures

Distribuitor: Ro Image

Clasificare: N.12

Actori:

Hero Fiennes Tiffin … Hardin Scott
Josephine Langford … Tessa Young
Selma Blair … Carol Young
Jennifer Beals … Karen Gibson

Sinopsis:

O tânără se îndrăgostește de un bărbat care are un secret întunecat, și cei doi încep o relație furtunoasă.

Recenzie:

Din momentul în care am văzut trailer-ul la filmul After/”După ce ne-am întâlnit” am căutat să văd ce se întâmplă şi de unde a apărut aşa ceva şi cu cât am aflat mai multe cu atât am fost mai curios să îl văd. Tind să cred că sunt o persoană adultă şi că filmul ăsta nu este pentru mine însă oricum am fost într-o sală plină de femei de vârste variate şi tot ce pot să spun e că a fost exact ce mă aşteptam, poate chiar mai mult de atât.

De ceva ani tot apar genul ăsta de filme, o variaţie de la un material sursa la altceva, şi chiar dacă ai avea impresia că după trailer ar părea un 50 Shades of Grey, care la rândul lui era fan fiction Twilight, dar pentru adolescenţi, ai avea dreptate pe jumătate, că este vorba de un material sursă fan fiction, dar despre One Direction. Şi se vede, de la început, din primele 10 – 15 minute îţi dai seama că despre asta este vorba. Mai întâi să trecem prin lucrurile de bază.

Este vorba despre un film romantic adolescent în care o fată pe nume Tessa Young se duce la facultate şi îl întâlneşte pe Hardin Scott, un tânăr cu aspect rebel şi un aer de dezinteres care îi stârneşte ei curiozitate şi din motive pe care încă nu le-am înţeles, se îndrăgosteşte nebuneşte de el. Sună a clişeu şi este adevărat, dar felul în care este prezentat este infinit peste aşteptările clişeului. Este jucat atât de serios că neintenţionat am râs mai mult decât m-am simţit în poveste. Hero Fiennes Tiffin şi Josephine Langford chiar sunt ok şi dau totul în rolurile principale, pe lângă Selma Blair care e uşor de nerecunoscut blondă şi un alt cast de diverşi actori tineri precum Khadijha Red Thunder, Inanna Sarkis sau Pia Mia, care aparent este o cântăreaţă şi o influenceriță cunoscută însă de care nu am auzit vreodată. În fine, ideea este că toată lumea îşi dă silinţa şi filmul probabil de aia e un pic mai bun.

Problema este materialul în sine. Este o fantezie feminină care pare concepută de o copilă de 14 ani. Şi aşa se derulează, ca atare. Chiar din câte am înţeles în carte este mai rău. Lipseşte orice urmă de logică socială şi totul funcţionează pe nimic ce se poate explica. Nu putem explica de ce se îndrăgosteşte ea de el, care se poartă urât cu ea, nu putem să ne explicăm de ce el este când într-un fel când în altul. Nu putem explica nici măcar care este forţa care înaintează povestea, elementele alea care de exemplu, în 50 Shades era sexul şi ce voia Christian Grey de la Ana sau în Twilight faptul că Edward era îndrăgostit de Bella şi că voia cu orice preţ să o protejeze. Aici sexul este aproape inexistent şi când se întâmplă este cel mai ciudat moment, după o conversaţie în care el, Hardin, îi explică de ce nu îl suportă pe tatăl lui. Dar până acolo ea îşi împlineşte absolut toate fanteziile într-un montaj din care pare că a trecut tot anul universitar de când sunt împreună. Se plimbă, îşi fac poze, chiar se și mută împreună. Este o relaţie idealizată care nici măcar în Twilight nu era atât de evidentă.

Filmul are muzică, dar este nememorabilă. Regia nici ea nu se  prezintă cu nimic nou, pare de serie şi nu departe de filme precum Midnight Sun sau mai ştiu eu ce altă poveste de asta cu adolescenţi cu probleme, dar măcar în After nu au probleme fizice ci doar la cap. Twist-ul de la sfârşit este previzibil, dar la un moment dat te distrage atât de tare filmul cu neîntâmplări şi neprobleme că nu îţi mai baţi nici capul, iar sfârşitul te lasă cu ochii în soare. Este mediocru că film, submediocru ca poveste, dar rezultatul final, într-o sală în care am auzit fete cum plângeau, este de notă maximă. Ca entertainment, filmul este de nota 10.

Ca entertainment, filmul este de nota 10

Nu aţi mai văzut aşa ceva la cinema de ceva vreme, 50 Shades, de anul trecut, a dezamăgit oricum încheierea trilogiei, însă pot să spun că am început, sper eu, una nouă care doar îmi doresc să menţină absurditatea asta, relaţia asta toxică care este absurdă din toate punctele de vedere şi să vedem mai departe ce vor face ai noştrii eroi, Tessa şi Hardin, ce se va întâmpla după ce s-au certat, după ce s-au îndrăgostit, după ce şi-au găsit fericirea şi tot ce a fost înainte de ei. Sincer, am râs pe tot parcursul filmului şi am rămas de mai multe ori întrebându-mă multe chestii, dar am plecat de acolo cu un gând oarecum interesant, şi acela cum este să trăieşti un film cum a făcut-o fata din stânga mea, care plângea la twist, cu lacrimi de zici că cineva a lăsat robinetul deschis.

Rămâne, așadar, să mergeți să-l vedeți și să decideți singuri dacă vă este pe plac sau nu și vă așteptăm să discutăm despre el. After/”După ce ne-am întâlnit” va rula la cinema din 19 aprilie și este distribuit în România de Ro Image.

Poster:

Trailer:

2 COMENTARII

  1. Pot spune ca este un film clasic de dragoste a unor “adulti” la inceput de drum . Cu toate acestea are ceva special, ceva ce trezeste dorinta de a citi o ,, o carte buna” . Povestea este simpla dar incarcata de multa emotie, emotie pe care doar o persoana ce trece prin aceeasi perioada o poate intelege . Recomand acest film, poate da chiar dependenta …

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.