Azi, 24 mai , în premieră în România, DIVA difuzează primele două episoade din serialul Aproape în paradis (Almost Paradise).
CHRISTIAN KANE (The Librarians, Leverage) are rolul principal în serialul Aproape în paradis și interpretează personajul unui fost agent în lupta antidrog, Alex Walker. Alex face echipă cu Detectivul Kai Mendoza (Samantha Richelle), cel mai tânăr polițist din Cebu și cel mai tânăr detectiv. Un ajutor important vine și de la Ernesto Alamares (Arthur Acuña), sufletul echipei, conectat la vasta lume spirituală din Filipine. Datorită naturii sale intuitive, Ernesto simte tumultul interior al lui Alex și încearcă să îl vindece.
Richard Kind (din “Escroci de treabă”, “Bibliotecarii”, „Gotham”) este invitat special al serialului și, împreună cu ceilalți membri ai distribuției, ajută ca fiecare episod să fie imprevizibil și palpitant.
Este primul serial american filmat în întregime în Filipine. Cele zece episoade, care au fost lansate în 2020, prezintă nu numai locații, dar și aspecte culturale inedite din această regiune exotică.
Începuturile de săptămână sunt mai dificile, dar DIVA invită publicul pentru 2 ore de aventură cu seria Aproape în paradis, lunea, de la 21:00!
https://www.instagram.com/p/CPP_j_ej0s9/