Anatomy of a Fall – Recenzie

"Cred că cinematografia europeană uşor, uşor îşi găseşte pasul folosindu-se de lucruri pe care mainstream-ul: se fereşte de multe ori să îl folosească, limbile străine."

0
1369
Ascultă acest articol


“Filmul joacă foarte bine ce înseamnă sistemul de drept şi ce urmează de fapt după prezumția de nevinovăţie care de multe ori nu există.”

Regizor: Justine Triet

Scenariu: Justine Triet

Gen: Crimă, Dramă, Thriller

Lansare: 03.11.2023

Durata: 2 ore 32 minute

Studio: Les Films Pelléas, Les Films de Pierre

Clasificare: N-15 – Nerecomandat 15

Distribuitor: Voodoo Films

Actori:

Sandra Hüller … Sandra Voyter
Swann Arlaud … Maître Vincent Renzi
Milo Machado Graner … Daniel
Antoine Reinartz … Avocat général
Samuel Theis … Samuel Maleski
Jehnny Beth … Marge Berger
Saadia Bentaïeb … Maître Nour Boudaoud
Camille Rutherford … Zoé Solidor

Sinopsis:

Anatomie d’une chute/”Anatomia unei prabușiri” îi urmărește pe Sandra, Samuel și pe fiul lor cu deficiențe de vedere, Daniel, care locuiesc de un an într-o zonă montană izolată. Când Samuel este găsit mort în fața casei, începe o anchetă pentru a investiga moartea lui petrecută în circumstanțe suspecte. Sandra este imediat pusă sub acuzare, în ciuda întrebării rămase fără răspuns: a fost sinucidere sau crimă? Un an mai târziu, Daniel asistă la procesul mamei sale, care se dovedește o adevărată disecție a relației de cuplu a părinților săi.” – Ro Image

Recenzie:

Dacă citeşti sau ai auzit ceva despre Anatomy Of A Fall/Anatomie d’une chute/”Anatomia unei prabușiri” ai avea impresia că ai văzut o grămadă de filme ca acesta, pentru că şi eu le-am văzut şi probabil toţi am văzut cel puţin trei filme despre un caz dificil care intră în categoria de „courtroom drama”. Dar sunt aici să spun că nici unul din acele filme nu a avut intensitatea acestuia. Emoţii şi drama aceea din sala de judecată poate, dar felul în care este prezentat acest film lasă Hollywood-ul în spate şi optează pentru o viziune mai realistă şi mai dură a ceea ce înseamnă să te afli într-un proces în care eşti acuzat de crimă.

Accident sau crimă

După ce interviul autoarei Sandra este întrerupt de soţul de la etaj care pune muzică la un volum mult prea mare ca să mai se poată purta o conversaţie şi copilul lor, care are o problemă de vedere, împreună cu câinele Snoop ies la plimbare într-un sat de munte din Franţa, acesta la întoarcere îl găseşte afară în faţa casei pe tatăl său mort. Acesta este începutul unui tumultos caz în care Sandra trebuie să îşi demonstreze inocenta fiind singura care era în casă la momentul accidentului sau al crimei.

Filmul joacă foarte bine ce înseamnă sistemul de drept şi ce urmează de fapt după prezumția de nevinovăţie care de multe ori nu există. Titlul este foarte corect în ceea ce priveşte investigaţia care se întâmplă în jurul acestui caz a cărui personaj principal nu este nici un avocat dibace sau un detectiv/poliţist cu un al şaselea simţ pentru a descoperi probe. Nu există nici elementul acela de dragoste între personaje. Este pur şi simplu un caz în care Sandra, personajul principal, trece prin, efectiv, un tocător legal şi social şi care este pusă la perete de către sistemul de drept care face tot posibilul să o scoată vinovată.

Actorie la un alt nivel

Filmul nu este neapărat dus de poveste ci de jocul actoricesc excepţional inclusiv al câinelui. Sandra Huller, cea care interpretează personajul principal din film – Sandra Voyter, reuşeşte să menţină o gamă foarte amplă de emoţii şi dialog la cel mai credibil nivel care să te facă să te simţi acolo, în sala cu cazul. Avocatul ei interpretat de Swann Arlaud are o prezenţă puternică în timp ce procurorul general Atoine Reinartz este unul din cei mai feroce avocaţi pe care i-am văzut pe ecran în ultima perioadă. Nu este pur şi simplu dramatic sau exagerat ci este ferm convins şi convingător în materie de ceea ce prezintă şi cum abordează fiecare pas, situaţie şi martor. Însă copilul Daniel, care recunosc că mi-a fost uşor antipatic la început, până la final reuşeşte să facă un rol incredibil şi emoţional cum rareori vezi un copil.

Cinema European

Cred că cinematografia europeană uşor, uşor îşi găseşte pasul folosindu-se de lucruri pe care mainstream-ul: se fereşte de multe ori să îl folosească, limbile străine. Este un punct la care o să revin imediat pentru că mai întâi trebuie să o laud pe Justine Triet, regizoarea acestui film. În timp ce realist vorbind filmul nu iese în evidenţă atât de mult în muzică sau o regie de spectacol, unele cadre, unele scene sunt filmate atât de bine că îţi dai seama doar după ce se termină cât de prins ai fost în ele şi asta este dovada unui regizor talentat, care ştie unde să privească atunci când trebuie să creeze mai mult pentru film decât un înainte şi înapoi între oameni. Este o scenă în care camera stă efectiv pe Daniel într-o diagonală, din partea procurorului, în timp ce avocatul Sandrei şi procurorul discută peste băiat şi camera pur şi simplu refuză să se mişte de pe Daniel care se vede clar copleşit de situaţie. Ceea ce combină şi mai bine în film, pe lângă regie, cum am zis la începutul acestui paragraf, sunt limbile străine. Este un film care este în engleză şi în franceză în mare parte şi are nevoie de asta să demonstreze aceasta barieră între limbi. Sandra, cetăţean german, soţul ei Samuel Maleski, cetăţean francez, amândoi vorbesc engleza ca o limbă de mijloc în timp ce Daniel vorbeşte franceza. În sala de judecată se vorbeşte în franceză iar când Sandra nu poate să ţină pasul, trece la engleză. Limbajul este un element care joacă în favoarea filmului, pentru că poate să fie interpretat şi interpretabil.

Intens

Este un film excepţional de bun dar care suferă o de problemă… este foarte lung. Două ore jumătate este un timp pe care nu toată lumea îl are şi poate fi un punct care te va da înapoi. Deşi recunosc că are nevoie de fiecare moment să creeze atât autenticitate cât şi tensiunea unei săli de judecată şi a unui caz cât se poate de real, două ore jumătate este cam intens. Nu pot spune sau presupune că aş avea de unde să tai pentru că fiecare moment duce către ceva şi fiecare scenă care pare mai lungă are scopul ei. Este genul de film care exclusiv se dezvoltă prin joc actoricesc şi dialog. Nu există o scenă de acţiune în care cineva să se bată sau să facă pac-pac cu pistoale şi cum am zis la început, nu există acel detectiv care îşi pune viaţa în pericol să descopere probe pentru acest caz, nici o conspiraţie care să dea loc unui thriller ca cele a lui John Grisham. Maxim e o scenă extrem de dificilă cu o ceartă înregistrată pe care o vedem cum se derulează până la punctul în care începe violența.

Este genul de film care exclusiv se dezvoltă prin joc actoricesc şi dialog

Anatomy of a Fall este, în ciuda duratei, unul din probabil cele mai bune filme de anul acesta şi unul din cele mai interesante filme de genul nu doar europene dar şi internaţionale. Mă mir cum de nu l-am văzut mai repede căci ocazii am avut dar mă bucur că am reuşit să îl văd şi cu siguranţă este unul din acele filme pe care le voi recomanda mai departe la prieteni şi familie având în vedere că l-am văzut singur.

Anatomy of a Fall este distribuit de Voodoo Films, poate fi văzut în cinematografe începând cu 3 noiembrie și a fost premiat anul acesta cu Palme D’Or la Festivalul de Film de la Cannes.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.