Dune: Part Two – Recenzie

"Cu o durată de aproape trei ore, filmul pur și simplu nu ne poate oferi suficient de mult din Paul Atreides, mesia profețit al poporului Freman."

Ștefan R. Apostol

11.03.2024 - 14:06

1346

Ascultă acest articol

Încă de la început este nevoie să menționez că sunt un mare fan al epopeii semnate de Frank Herbert și că așteptam cu mare interes a doua iterație a acestei geniale povești scrise de autor în viziunea lui Denis Villeneuve.

„Dune: Part Two” începe de la zero, sau mai bine zis, poate fi un film de sine stătător, mai ales pentru acel spectator care nu a apucat să vadă Dune, la fel de genial construit de regizor. Paul Atredies (Timothée Chalamet) și mama sa Bene Gesserit, Lady Jessica (Rebecca Ferguson), se află în mâinile liderului Fremen Stilgar (Javier Bardem), care îi conduce spre siguranță prin deșertul nordic Arrakis.

Nu există nimic în ceea ce privește o recapitulare, dar nu sunt sigur că este nevoie de una. Paul și Jessica sunt pe fugă de Harkonnen, iar câștigarea încrederii Fremenilor este cheia supraviețuirii lor. Asta e practic ce am putea spune pe scurt despre tema acestei a doua părți.

Bineînțeles, vastul material sursă al lui Frank Herbert este mult mai complex decât atât și, la fel cum au făcut cu Dune, filmul premiat cu Oscar în 2021, regizorul Denis Villeneuve și co-scenaristul Jon Spaihts s-au străduit să transfere pe ecran cât mai multe dintre temele și subploturile autorului. Această adaptare a celei de-a doua jumătăți a cărții este o afacere expansivă, dinamică din punct de vedere vizual și debordează de momente excepționale și de secvențe de strălucire auditivă.

Cu toate acestea, la fel ca predecesorul său, am găsit această continuare genial construită, cu o extrem de mare atenție pe relația dintre personaje. Dacă în prima parte făceam cuoștință cu un tânăr Paul Atreides inițiat în ale politicii, acum este mult mai maturizat, mai încrezător în el, nu și în cei din jur, și până la finalul filmului ni se dezvăluie marea sa temere, a celui ales, de aici, poate, și deciziile contradicatorii pe care personajul le va lua pe parcursul celor peste 3 ore jumăate de film.

Villeneuve pune în scenă mai multe piese de decor captivante, dar apoi le rezolvă prea des cu bruschețe abrupte, filmul fiind o construcție antrenantă care duce la un final care te lasă clar cu gândul că va veni și o a treia parte.

un final care te lasă clar cu gândul că va veni și o a treia parte

În “Dune: Part Two”, profeția lui al Gaib prinde viață, Muad’Dib își croiește drumul de la băiat la profet, iar Villeneuve pune la cale o viziune grandioasă care pare să se concentreze pe cel de-al doilea roman, “Dune: Messiah”. Din păcate, filmul are câteva decizii derutante în aproape fiecare secvență de bătălie din timpul său de desfășurare.

Cu toate astea Villeneuve convinge în mod capabil și fiabil, chiar dacă pentru unii este o ciudățenie,în care cadrele sunt compuse într-un mod atent, conducând publicul prin unele dintre cele mai ample bătăi ale romanului, dar personajele nu zăbovesc, momentele lor se estompează rapid, iar nuanțele relațiilor dintre anumite personaje, atât de importante în paginile romanelor, se estompează și sfârșesc prin a părea în mare parte irelevante în timpul filmului.

Povestea este, de asemenea, universală prin temele sale despre binele care triumfă asupra răului și despre soartă versus liberul arbitru. Există ceva pentru aproape toată lumea. Un peisaj politic complex, plin de familii regale străvechi de pe planete diferite. Imagini epice, cu o planetă deșertică păzită de monștri viermi omnivori și gargantuși.

O poveste de iubire adevărată și condamnată care amintește de Shakespeare, și dacă mai adaugi un Austin Butler fără păr, fără sprâncene și cu dinți de cerneală, care face un rol demn de galeria celor mai importante personaje negative din cinematografia mondială, atunci ai toată rețeta unul film de succes.

Cu o durată de aproape trei ore, filmul pur și simplu nu ne poate oferi suficient de mult din Paul Atreides, mesia profețit al poporului Freman. Călătoria sa până la acceptarea destinului său prestabilit este o poveste aproape la fel de veche ca și timpul.

Deși va părea o situație familiară, “Dune” a fost scrisă de Frank Herbert, născut în Tacoma, cu aproximativ 10 ani înainte de “Războiul stelelor” și cu 30 de ani înainte de “Harry Potter”.

Paul Atreides este, prin urmare, chintesența salvatorilor tineri predestinați la măreție. Paul Atreides, sau, Lisan al Gaib, se află în centrul acțiunii. El este singurul moștenitor al uneia dintre cele mai puternice dinastii familiale din sistemul solar. Este considerat mort de toți, cu excepția Fremenilor, care l-au luat sub aripa lor. Și are puterile incomensurabile moștenite de la mama sa Bene Gesserit, Jessica (Rebecca Ferguson), pentru a-i conduce pe Fremen în revolta împotriva status quo-ului. Doar el este pregătit să se lupte cu corupția Împăratului (Christopher Walken) și cu lacomul său subaltern Baron Harkonnen (Stellan Skarsgård), liderul casei însărcinate să uzurpe familia lui Paul ca sclavagist al Arrakis.

Dintre toate personajele care au primit arcuri mai ample în acest film, Jessica este, de departe, cea mai sălbatică metamorfoză. Ea se transformă dintr-o mamă și soție relativ timidă și nesigură într-o Mamă Reverendă a Fremenilor, conspiratoare, omniscientă și autoritară.

Acest proces presupune să bea otrava extrasă dintr-un vierme de nisip și să experimenteze “agonia condimentelor”, trezindu-și astfel “Memoria cealaltă” pentru a vedea viitorul.

Rebecca Ferguson și-a dovedit versatilitatea de-a lungul carierei sale, dar acest rol arată cu adevărat publicului controlul său feroce asupra fiecărei scene în care apare și manipularea emoțională pe care o comite fără să lase pe nimeni să se prindă de șiretlic. Acest lucru ar putea fi spus și despre o mare parte din distribuție.

Nu există o interpretare slabă sau un moment singular nesigur în film. Austin Butler își face apariția la jumătatea filmului în rolul lui Feyd-Rautha, nepotul baronului Harkonnen. L-am văzut și auzit pe Butler în Elvis anul trecut și, în acest film, vocea lui se înclină să imite impecabil accentul suedez al lui Skarsgård. M

În unele momente, este greu să uiți că nu este unul dintre frații Skarsgård pe care îi vedem frecvent în roluri malefice similare. Ajutat de proteze faciale și de magia filmului, Butler terorizează de fiecare dată când apare pe ecran.

În ciuda numeroaselor povești secundare și a arborelui genealogic complicat, intriga din “Dune” este cât se poate de simplă. Există băieți buni foarte evidenți (Fremenii asupriți care caută eliberarea) și băieți răi și mai convenționali (Harkonnen, care provoacă teamă, ale căror corpuri fără păr par să nu fi văzut niciodată soarele și ale căror tendințe nemiloase și crude îi fac să pară verișori îndepărtați ai lui Voldemort).

Dragostea interzisă dintre Paul al lui Chalamet și Chani a lui Zendaya este o notă frumoasă care completează povestea. Oricât de mult mi-ar plăcea Zendaya, rolul ei aici este mai mult ca un punct de vedere disident față de adorația celorlalți Fremen față de mesia lor. Ea este, de asemenea, un interes romantic combativ care îl provoacă pe Paul.

Dacă el nu ar fi atât de concentrat pe salvarea unei întregi populații, aceasta ar putea fi aproape o poveste de dragoste fericită. Dar, din păcate, nu este o comedie romantică.

Acesta este un film de înaltă fantezie științifico-fantastic cum nu se poate mai bine și, din fericire, în mâinile vizionarului Villeneuve, această continuare este povestită cu efecte speciale spectaculoase, un cadru epic, interpretări solide și un scenariu care dezvoltă constant aceste personaje mari până când spectatorii se vor simți ca și cum ar fi martori oculari ai viitorului.

Ar fi util să fi văzut prima parte, dar chiar și fără context, “Partea a doua” este o călătorie uluitoare într-o altă lume, un vis febril din care nu vrem să ne trezim niciodată.

Dune: Part Two rulează la cinema din data de 1 martie și este distribuit în România de Vertical Entertainment.