Ascultă acest articol


Mi-e foarte greu, acum, după ce am încheiat scurta poveste din INDIKA, să cataloghez jocul, să-l pun la categoria puzzle, suprarealist, să-i dau walking simulator. Nu, INDIKA e mai mult decât atât, este o capodoperă, este ca și cum s-ar fi întâlnit Dostoievski cu Soljenițân, ar fi discutat cu scriitorii moderni din Europa Occidentală, pentru a crea un joc la nivelul anilor din Rusia unui război distopic, care să cuprindă problemele religioase, sociale, culturale, tehnologice. Toate într-o poveste de cam 3-4 ore.

Da, așa aș descrie INDIKA, pentru că o carte ar fi rupt, mai ales la câte trimiteri sunt făcute la adresa bisericii ortodoxe din Rusia, la cât de umilită este femeia din cauza principiilor religioase sau cât de mult cred oamenii că rugăciunea fără știință rezolvă totul.

Ne jucăm de-a religia sau nu ne jucăm?

INDIKA este un joc scurt, cu o grafică bună, unde predomină albul, griul și negrul, iar creatorii fac o treabă excepțională, atunci când vine vorba despre biserica ortodoxă rusă. Vorbim despre o instituție care acuză știința, care nu evoluează, care-și ține oamenii într-o cenzură demnă de Evul Mediu, deși medicina face azi transplant de te miri ce, o pastilă sau un vaccin îți salvează viața. Ca un rus care a mers la biserică de 2-3 ori pe săptămână, că așa îți spunea comunitatea, primești aceleași și aceleași canoane, încât ai impresia că viața ta este o vină, că te-ai născut să pătimești, nu să-l înțelegi pe Cristos sau să înveți din greșelile păcătosului. Apoi, începi să evoluezi, crești, citești și mai mult, studiezi alte religii, așa că renunți la biserica ortodoxă, pentru că o vezi fără orizont. Fix asta ne prezintă INDIKA. Ne jucăm de-a religia, dar nu ne jucăm!

Ne jucăm de-a religia, dar nu ne jucăm!

INDIKA este o măicuță tânără care se îndoiește de tot ce o înconjoară, iar traumele și etapele vieții sale sunt excepțional realizate în scene 2D pixelate. Gameplay-ul este ca un 3rd person walking simulator, foarte bine realizat de artiștii 3D, cu o coloană sonoră bazată pe alegerile personajului principal, INDIKA.

Cea mai puternică scenă este cea în care măicuța dezbate cu un condamnat care a evadat, despre liberul arbitru, despre căutarea sinelui, ajungând la celebrele întrebări filosofice ale vieții. Ilia, condamnatul care-și va petrece mai tot timpul din joc cu INDIKA, crede că moaștele, relicvele religioase, îi vor readuce brațul aproape putrezit, aflat la un pas de septicemie. El este omul care crede în Dumnezeu, fără constrângeri, pe când INDIKA simte constrângerea, din cauza căii pe care nu a ales-o ea. Dar mai bine să jucați, pentru a nu vă da eu spoilere, să înțelegeți de ce a ajuns măicuță.

Te lasă să alegi…

Chiar dacă vorbim despre o experiență post-modernistă, INDIKA nu aprofundează temele direct religioase, dacă e bine să crezi sau nu, dacă e bine să procedezi precum biserica ortodoxă rusă ori ba, își folosește personajele pentru a crea perspectiva unică în ceea ce privește credința religioasă. Te lasă să alegi, să meditezi asupra spiritualității, iar aici jocul este de nota 10.

Dinamica asta clasică dintre bine și rău, dualismul învățat din primii ani de viață, când îngerașul îți spune ce e bine să faci, dar drăcușorul te îndeamnă la rele. Vocile din capul INDIKĂI sunt predominante, de multe ori te întrebi dacă nu cumva are vreo boală psihică, dar apoi te pui în pielea ei. Păi, stai, că și tu ți-ai pus întrebările astea, ai auzit și tu vocile astea, doar că Dumnezeu n-a vorbit niciodată cu tine. În joc, diavolul o persiflează pe INDIKA, e arogant, adică îți vine să-i dai și două peste ochi, așa oltenește, de să nu se mai ridice vreo 2 nopți. Evident, nu este rău intenționat. Puzzle-urile sunt în joc, destul de provocatoare, dar nu grele, doar trebuie să-ți pui mintea la contribuție, bazate pe lifturi, pe scripeți, pe materiale de construcții :-D.

Biserica, o armă de propagandă pentru Putin

Jocul te va surprinde, te va enerva, te va duce în punctul acela de a-ți pune întrebări, iar asta îl transformă într-o capodoperă. Există secțiuni în care simți că joci altceva. Apare o idee superbă, dar apoi se renunță la ea, parcă cineva se joacă și cu mintea ta. Asta m-a făcut să nu renunț deloc, să stau acolo, să văd ce se întâmplă până la final, dacă INDIKA își rezolvă conflictul spiritual lăuntric.

Și ajungem în prezent, că asta îți și arată jocul INDIKA. Aproape imposibil de dezlegat misterul Bisericii Ortodoxe Ruse, este cât se poate de clar că s-a transformat într-o armă de propagandă pentru Vladimir Putin. Preoții de astăzi din Rusia îți spun că trebuie să mori pentru patria ta și vei merge în Rai. Asta nu scrie în Biblie, acolo nu există pasaje despre chemarea la arme. Se încurcă un pic religiile, dogmele.

De remarcat faptul că în urma războiului dintre Rusia și Ucraina, angajații acestui joc, vreo 14 oameni, au emigrat în Kazahstan, pentru a termina acest joc. Cei de la Odd Meter merită toate aplauzele.

Și suntem la concluzii…

INDIKA este o nuvelă realistă din Rusia, care pătrunde profund în creștinismul ortodox răsăritean, iar totul e spus cu o angoasă ironică și cu un talent de corifeu în ale pildelor religioase.

Dacă m-aș raporta la un joc triple A, ei bine, INDIKA dă clasă multor studiouri care bagă milioane de euro și apoi își dau afară angajații că n-au ajuns la cifrele scontate. Este foarte adevărat că nu poți reda obiceiurile religioase într-un joc creat de ruși, de durată scurtă, despre o măicuță care încearcă să înțeleagă umanitatea.

Aș spune că este un Last of Us de tip walking simulator, la fel de profund, dar cu implicații religioase, cu o poveste superbă, din care nu vrei să mai ieși. Este un joc scurt, însă excelent gândit, realizat cum trebuie. Poate nu-l vei mai juca, însă multă vreme vei discuta cu prietenii despre el.

INDIKA a fost lansat din 2 mai și este disponibil pe PC (Steam), PlayStation 4, PlayStation 5., Xbox One, Xbox Series S|X

  • Gen: Acțiune, Aventură, Horror
  • Lansare: 02.05.2024
  • Studio: Odd Meter
  • Distribuitor: 11 bit studios
  • Platforme: PC (Steam), PlayStation 4, PlayStation 5, Xbox One, Xbox Series S|X
  • Clasificare: 18+
  • Sistem de testare: PC, CPU: Ryzen 5900x/ GPU: Nvidia GeForce RTX 3080/ RAM: 32GB/ TV-Monitor: Samsung LC34G55T
  • Sinopsis: O poveste din perspectiva a 3-a din Rusia alternativă de la începutul secolului al XIX-lea, unde viziunile religioase se ciocnesc cu realitatea crudă. INDIKA povestește despre o tânără călugăriță care pornește într-o călătorie de autodescoperire având alături cel mai neobișnuit tovarăș, însuși diavolul.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.