A trecut ceva vreme de când nu am mai văzut un film pe cât de absurd, pe atât de captivant ca „Dogman”, care polarizează spectatorii din start. Regizorul francez Luc Besson plasează acțiunea într-un decor urban sumbru, dezvăluind o poveste profund emoționantă, care gravitează în jurul transformării personale a lui Douglas Munrow. Filmul urmărește viața acestui personaj marginalizat şi marcat de traumele copilăriei, explorând relația simbolică dintre el, câinii săi și restul lumii.
Interpretarea lui Caleb Landry Jones e magistrală și merită Oscar. Actorul a surprins excelent fațetele acestui personaj complex, pe care reușește să îl cableze la empatia publicului pe tot parcursul acțiunii. Dacă ar fi să rezum viața lui Doug, aș numi-o „glam shitshow”. Doug este un fel de Crippled Joker… cu câini. Victimă a unei societăți violente care nu oferă multe șanse persoanelor cu dizabilități, Doug este eroul ratat căruia nici credința în Dumnezeu nu îi oferă o cale de salvare.
Doug este eroul ratat căruia nici credința în Dumnezeu nu îi oferă o cale de salvare
De remarcat este și alegerea inteligentă a prenumelui său – Doug seamănă cu „dog”. Mai apare un joc de cuvinte în film, care asociază termenii „dog” și „God”. Pe măsură ce personajul se luptă cu proprii demoni interiori și încearcă să-și găsească locul în lume în timp ce confruntările sale cu legea escaladează, Besson ne oferă o analiză profundă a durerii, vindecării și puterii iubirii necondiționate, în special din partea animalelor.
„Dogman” este o poveste atractivă, cu ritm și tensiune, foarte diferită de majoritatea filmelor clasice cu câini pe care le-ai văzut până acum – e edgy, e stranie, e fancy, dar puternic ancorată în realitatea actuală. Cromatica mixată cu jocuri de lumini și umbre sunt un adevărat spectacol, completând montajul dinamic: mixul de flashbacks și compoziții shot-reverse-shot ale lui Colin Wandersman sunt magice. Și nu există artist mai expresiv decât Besson capabil să asambleze un puzzle vizual „haute-trash” care ofensează diverse comunități (inclusiv LGBTQ) mai elegant și mai subtil decât vedem în „Dogman”.
Per ansamblu avem scenariu bine structurat, avem personaje credibile, avem complexitare narativă, avem dialoguri coerente şi consistente, iar atmosfera cu tonalități contrastante accentuează starea de disperare şi alienarea care domină viața protagonistului.
Luc Besson a atins apogeul faimei sale în anii ’90, cu filme precum „Léon” și „The Fifth Element”, dar între timp a fost acuzat de viol de o actriță belgiană, în cadrul mișcării #MeToo. După ce a fost achitat în urma acuzațiilor care l-au adus în fața justiției, Besson a revenit în industria cinematografică după patru ani de tăcere, odată cu proiectul „Dogman”. În acest context, filmul ar putea fi interpretat și ca o parafrază a perioadei întunecate prin care a trecut regizorul.
„Dogman” este fără doar și poate unul dintre cele mai bune filme realizate de Luc Besson și merită vizionat la cinema. Filmul a rulat și în deschiderea festivalului TIFF 2024 din Cluj, în prezenţa actriţei Jojo T. Gibbs.
RECENZIE DE ALINA GABRIELA BOICU
DogMan din 14 iunie la cinema, distribuit în România de Transilvania Film.
- Regizor: Luc Besson
- Scenariu: Luc Besson
- Gen: Dramă, Thriller, Crimă
- Lansare: 14.06.2024
- Durata: 1 oră 55 minute
- Studio: Luc Besson Production
- Clasificare: N-15 – Nerecomandat 15: filme nerecomandate persoanelor sub 15 ani
- Distribuitor: Transilvania Film
- Actori: Caleb Landry Jones … Douglas Munrow
Jojo T. Gibbs … Evelyn
Christopher Denham … Ackerman
Clemens Schick … Mike Munrow
John Charles Aguilar … El Verdugo - Sinopsis: “Când era mic, Doug a fost aruncat de tatăl său abuziv în cușca unor câini de luptă pe care îi antrena, însă, în loc să-l sfâșie, aceștia i-au devenit o a doua familie. Ani mai târziu, același Doug performează la cabaret și dă spargeri în apartamentele unor oameni bogați cu ajutorul armatei sale de companioni canini, dar lucrurile sunt pe cale să degenereze.”
