Cinematografia este o afacere dificilă. Sute de filme apar în fiecare an, sunt lansate pe multe ecrane, cu puternice cheltuieli de marketing în spatele lor și nu au ca rezultat… nimic. Sub alt aspect, poate ceva mai pragmatic, mulți actori de top, din varii motive, aleg să joace în anumite filme, fie pentru motivul că ei cred cu tărie în ceea ce li se propune, conștienți fiind că ar putea avea parte de un eșec, fie din alte considerente, mult mai umane, BANII. Cel mai bun exemplu în acest sens este marele Al Pacino, care recunoștea de curând că a acceptat să joace în multe filme proaste din lipsa banilor. Pe scurt, povestea este că actorul avea să rămână fără aproape 50 de milioane de dolari, după ce contabilul său reușea să-l lase cu visiteria goală.
„Am fost falit. Aveam 50 de milioane de dolari, iar apoi nu mai aveam nimic. Aveam proprietăți, dar nu aveam niciun ban. În afacerea asta, când faci 10 milioane de dolari pentru un film, nu sunt 10 milioane de dolari.” își amintește Pacino despre faptul că, în cele din urmă, s-a interesat de finanțele sale.
În cazul multor filme, din păcate, cu adevărat slabe, în cel mai bun caz, sunt descoperite ani mai târziu pe suport video și poate au șansa de a fi revăzute după ce au fost ratate prima dată. După cum spunea odată William Goldman, „nimeni nu știe nimic”. Este atât de incert încât nimeni nu plănuiește continuarea sau franciza, să spună mai multe povești cu aceste personaje sau cu această lume. Este și cazul francizei Venom, cu Tom Hardy în rol principal, o serie spin-off din universul lui Spider-Man, gestionat de cei de la Sony. Din păcate, nu vorbim de un film slab, ci de trei filme greșit gândite, slab regizate și discutabil susținute de Sony, care s-a încăpățânat să mențină licența pentru ea, în detrimentul Marvel.
Acum, vorbind serios, ce se întâmplă când vine decizia de a face o continuare? Uneori primești inspirație, o idee nouă și îndrăzneață care vorbește despre temele cheie ale originalului, fără repetiții sau reluări. Iar uneori creezi doar scene aleatorii care nu duc nicăieri, dar consumă timp pe ecran, permițând ca un lungmetraj să fie atașat numărului corespunzător al derivatei pentru a separa fraierii de banii lor, și astfel obții „Venom: The Last Dance”.
Mai întâi a fost „Venom” (2018), semnat de Ruben Fleischer, apoi a venit rândul lui „Venom: Carnage” lansat (2021), și regizat de Andy Serkis, iar acum a venit rândul lui „Venom: The Last Dance”, scris și regizat de Kelly Marcel. Numele din spatele camerei se schimbă, dar rezultatul artistic, nu prea mult. Chestia este, dincolo de niște glume drăguțe tipice unui film cu prieteni care apar datorită interacțiunii dintre simbiot și gazdă. Adică, între acea puternică creatură extraterestră care este Venom și jurnalistul mereu tulburat, decadent și în acest moment deja beat Eddie Brock responsabil de el fiind Tom Hardy, filmul (trilogia) navighează printr-o tematică, narativă și mediocritatea vizuală care nu e enervantă, dar nici surprinzătoare.
Britanica Kelly Marcel, care deja participase în calitate de co-scenarist la cele două tranșe anterioare, aici își face debutul regizoral, plasează duo-ul Venom-Brock fugind de forțele de securitate conduse de nemilosul general Rex Strickland (Chiwetel Ejiofor) încă de la început, dar și câțiva extratereștri gigantici care caută Codex-ul, un fel de cheie pe care o poartă „duoul” principal și care, dacă ar cădea în mâinile supervilanului Knull, ar deschide portalurile pentru distrugerea tuturor planetelor cu viață. Apropos de Knull, pentru fanii benzilor desenate și derivatele cu Venom, nu vă exaltați prea tare. Avem la început un mic isoric al acestui personaj, și la final ceva-ceva, dar totul este doar digital, bineînțeles, cu vocea lui Andy Serkis.
Cum spuneam, povestea începe cu Eddie ascunzându-se în Mexic. Ei bine, este Mexicul unui univers alternativ, MCU centrat pe Avengers. Nu vă faceți griji cu privire la modul în care a ajuns acolo, totul are de-a face cu diverse scene post-credit conectate ca tuneluri subterane sub filme, dar aceste complicații sunt rapid trecute cu vederea cu o pocnitură de deget. Întors în propria sa lume, el fuge de agențiile guvernamentale care îl vor pe extraterestrul sensibil care trăiește în el, vorbește cu el și uneori devine exoscheletul său super-eroic, Venom, hiperactiv, guraliv și cu limba lungă și gura mare, care funcționează atât ca o persoană alternativă, cât și ca un fel de iubit care locuiește în același corp, făcând referiri constante la cât timp au fost „împreună”.
Pe de o parte, există un nou personaj negativ asemănător lui Thanos, numit Knull, care are o sabie și locuiește pe o planetă închisoare nedescrisă din cosmos, deși nu apare niciodată în film, în afară de scurte întreruperi (un aranjament pentru filme viitoare? Să sperăm că nu). El este, de asemenea, creatorul aparent al lui Venom și al fraților săi simbioți, iar obținerea libertății sale depinde de dobândirea a ceva numit „codex”, astfel încât el trimite monștri extratereștri cu mai multe picioare pe Pământ în căutarea eroilor noștri. Detaliile sunt greu de urmărit, dar au ca rezultat o premisă semnificativă, și anume atâta timp cât Venom și Eddie sunt împreună, universul este în pericol. Restul, bănuisc că vă veți da seama despre ce este vorba. Totul este preivizibil, extrem de fad și necentrat pe o poveste concretă. Este, dacă vreți, pe genul celebrului joc Counterstrike, unde tot ce ai de făcut este să fugi și să împuști, sau să fugi și să te aperi.
Diferiții regizori și co-scenariști care au lucrat la serie, precum și Tom Hardy însuși, s-au chinuit să găsească o teză centrală în spatele personajului. Inițial, Eddie era un reporter de investigații care încerca să-și repare viața și relația distruse, până când, brusc, are o voce extraterestră în cap, atrăgându-l la momente de manie crescute până când au putut găsi o modalitate de a coexista într-un spectacol interesant la început. Când succesul său a cerut o continuare, întrebarea evidentă a devenit „cine sunt aceste personaje și ce vor ele”, dar puține răspunsuri păreau să fie disponibile dincolo de „comedie și kitch”.
comedie și kitch
Ei încă se luptă să găsească echilibrul de care au nevoie, în ciuda faptului că lucrează la acest lucru în fiecare film și cumva ajung mereu înapoi de unde au plecat de fiecare dată. Singura schimbare reală a fost o schimbare de accent, de la preocupările personale ale lui Eddie și dorința de a repara nedreptățile care îl afectează, la nebunia psihopată a lui Venom și căutarea de gratificare instantanee alimentată.
Din păcate, „Venom: The Last Dance” are de oferit 90-100 de minute fără nimic consistent și care chiar să merite. Uneori sunt oameni de știință care studiază simbionții, uneori sunt soldați care luptă împotriva lor, uneori este un războinic spațial malefic care nu are nimic de-a face cu povestea sau este implicat în punctul culminant în vreun mod real și ar putea fi eliminat complet din film. De cele mai multe ori, totul este doar un gol la orizont.
Venom: The Last Dance/”Venom: Ultimul Dans” ajunge în cinematografe din 25 octombrie subtitrat în limba română. În România, filmul este distribuit de InterComFilm, cărora le mulțumim pentru invitație.
- Regizor: Kelly Marcel
- Scenariu: Kelly Marcel, Tom Hardy
- Gen: Acțiune, Aventură, SciFi, Thriller
- Lansare: 25.10.2024
- Durata: 1 oră 47 minute
- Studio: Columbia Pictures
- Clasificare: AP13 – Acordul Părinților 13
- Distribuitor: InterComFilm
- Actori: Tom Hardy … Eddie Brock / Venom
Juno Temple … Dr. Payne
Alanna Ubach … Nova Moon
Andy Serkis … Knull
Stephen Graham … Detective Mulligan
Rhys Ifans … Martin
Chiwetel Ejiofor … Rex Strickland - Sinopsis: “Eddie și Venom sunt puși pe fugă, fiind vânați în ambele lor lumi și sunt forțați să ia o decizie devastatoare care va trage cortina la ultimul dans al lui Venom și Eddie.” – InterComFilm
