Anii ’90 au fost absolut fabuloși pentru industria de gaming, cum a fost și muzica, putem spune, depinde de gusturi, că muzica și-a încheiat un ciclu atunci, iar după 2000 au apărut multe rușini.
Cam așa e și cu jocurile în materie de povești, gameplay, tot ce vreți, așa că ne oprim la unul dintre cele mai culte și interesante titluri din istoria gaming-ului, Legacy of Kain: Soul Reaver. Sincer, mi-ar plăcea să existe un remaster și pentru Defiance, care este excepțional. Acea perioadă a anilor ’90, începutul anilor 2000, a fost senzațională, dezvoltatorii se bazau mai mult pe gameplay, pe povești, pe o intrigă superbă, întrucât grafica nu îți permitea. Videoclipurile cu mișcare completă, șlefuite pe PlayStation 1 și 2 reprezentau concepte science-fiction, era evoluție.
unul dintre cele mai culte și interesante titluri din istoria gaming-ului
Și cred că partea cinematografică într-un joc de acțiune a fost cel mai bine îmbinată, fără îndoială, într-o franciză excelentă, The Legacy of Kain. Odată apărute primele două jocuri remasterizate, după 25 de ani, le-am luat imediat și am simțit o senzație de nostalgie, de plăcere, de nopți nedormite. Dubla aventură a lui Raziel este încântătoare și personajul e dornic de răzbunare.
Ce poveste, ce personaje!
Ca serie cultă, cred că Legacy of Kain a impresionat și o face și acum, în varianta remastered, prin lumea super gotică, întunecată, care îți stârnește curiozitatea, o serie care urmărește povestea lui Raziel, un vampir războinic trădat de stăpânul său, Kain.
Aruncat în Lacul Morții, cum sună, zici că e un album Mayhem sau Marduk, de black-metal pur, Raziel este reînviat de Zeul cel Bătrân, care îi oferă șansa să se răzbune pe toți și să-l repună mare șef peste Nosgoth, învingându-l pe Kain și pe ceilalți diavoli și jivine cu pene, care sunt și frații eroului nostru albastru.
Cum avansezi, ușor-ușor, pâș-pâș, vei fi ajutat de un bătrân chinez, de fapt un bătrân vrăjitor, Aried, care află că de fapt Zeul cel Bătrân vrea să te readucă la viață. Povestea e plină de teme despre trădare, despre lipsa de neîncredere, despre mântuire, despre destin, este fantastică, iar versiunea remasterizată păstrează cu respect scenariile originale.
Gameplay cu de toate
Atât Soul Reaver 1, cât și 2, prezintă o combinație de acțiune, cu puzzle-uri destul de provocatoare, și platforming. Raziel parcurge kilometri întregi într-o lume întunecată, un fel de iad, deblocând noi abilități și accesând zone inaccesibile anterior prin descoperirea unor glife. Însă cel mai bun și original aspect al francizei îl reprezintă comutarea personajului între lumea materială și cea a spiritelor. Practic, acest mecanism de comutare a fost revoluționar, dar se simte superb și astăzi, joacă un rol cheie atunci când rezolvați puzzle-uri. Puzzle-uri vin sub forma unor blocuri de ciment sau de ce naiba or fi, pe care trebuie să le puneți unde trebuie sau să le aliniați cu unele picturi murale. Este enervant că dacă revii în zonele acestea, inamicii reapar, o chestie care azi nu mai primește pic de respect în lumea gaming-ului.
Progresia este în stil Metroidvania, de aceea trebuie mai tot timpul să faci această comutare între cele două lumi, pentru că progresia în joc îți oferă și noi abilități, iar Raziel devine tot mai puternic. De exemplu, în lumea spiritelor nu poți deschide uși sau să folosești armele din mediul înconjurător, iar sabia poate fi folosită doar când bara de sănătate e peste jumătate. Dar nu vă faceți probleme, orice inamic doborât își lasă sufletul, iar Raziel îl absoarbe și își revine ușor.
Noutățile remasterului, dar probleme în lupte
Mecanica de bază a jocului rămâne fidelă seriei originale, însă vă veți pierde de multe ori și o să alergați în cerc de o să vă apară nervii și-n ziua de Crăciun, rage quit, oboseală, alea-alea. Remaster-ul introduce o opțiune nouă, aceea de a vedea mai ușor harta, de a-ți arăta și unde te afli, plus că fiecare zonă îți spune și ce upgrade-uri vei găsi. Dar o să vă enervași, că nu toate hărțile au îndrumare, deci o să petreceți lejer 10 ore în primul joc, plus alte 10-11 ore în cel de-al doilea. Poate că așa veți simți ce grele erau jocurile de acum 20 de ani, unde nu ți se oferea totul mură-n gură.
Din păcate, sistemul de luptă rămâne super rigid și greoi, e complet depășit, mă așteptam ca dezvoltatorii să facă ceva în sensul acesta. Dacă încerci să lovești un adversar cu ghearele lui Raziel e un chin total. Te învârți după el, ai impresia că de fapt e o cursă atletică, nu de cafteală parte în parte. Cu sabia e mai ușor, dar și acolo, orice mișcare un pic greșită devine un cumul de frustrări. Ai și șansa de a lovi de 3 ori la rând un inamic, acesta rămâne blocat, apoi îl arunci în apă, în foc, în sulițe și e gata. Însă e super greu să țintești inamicul, mișcarea e rigidă, e neplăcută, e veche, iar aici nu mi-a plăcut deloc. E 2025 imediat, adică dacă tot facem remaster, hai să umblăm și la părțile frustrante și negative ale unui joc, alooooooooo, se aude? Așa a zis și Ceaușescu: aloooo! Și i-a fost fatal!
Dar luptele cu boșii, final boss, first boss, middle boss, din ăștia, sunt variate și aici trebuie să te bazezi pe multe șiretlicuri, pe care ți le pune la dispoziție jocul. Pe unii trebuie să-i momești în locuri unde pot fi striviți, pe alții trebuie să-i prinzi undeva, la înghesuială, pe alții îi lovești doar în spate, deci o călătorie care merită toți banii.
Design și grafică, regulamentare și corect definite din punct de vedere ezoteric
Dacă ești combatant ezoteric în jocuri și ai prins și prima serie Legacy Of Kain, atunci vei fi încântat de oamenii de la Aspyr, care au făcut o treabă remarcabilă, imaginile din joc sunt revizuite substanțial, modele noi de personaje, texturi la rezoluție mare, mediu superb și îmbunătățit considerabil. Modelul lui Raziel e impecabil, să nu mai zic despre Kain. Apropo, cu un singur click, dacă ți-e dor de grafica veche, pac, ești la un click distanță.
Pe parte de audio, vocile sunt aceleași ca în jocurile originale, muzica este la fel, vocea lui Kain impecabil pusă în scenă de Simon Templeman, iar cea a lui Raziel sună fantastic și-i aparține lui Michael Bell. Jocul rulează impecabil pe PC, deși are momente când îți amintește de seria clasică, cu mișcări mai ciudățele, dar în 60 de FPS se mișcă nativ. Am mai observat o chestie ciudată, dacă nu consumi sufletul inamicului, acesta reînvie și trebuie să o iei de la capăt cu lupta. Puțin dubios, dar na, ești pe tărâmul morților.
Chiar dacă vorbim despre un joc vechi, de peste 20 de ani, Legacy of Kain: Soul Reaver 1 și 2 Remastered este un efort superb, fantastic, al dezvoltatorilor, de a readuce la viață o serie CULTĂ, minunată, super îmbunătățită, care nu e nici prea ieftină, dar nici prea scumpă, însă credeți-mă, ca feeling, merită încercat.
Legacy of Kain Soul Reaver 1&2 Remastered este disponibil din 10 decembrie 2024 pe Xbox Game Pass, PC Game Pass, Xbox Cloud Gaming, Windows 10/11 și Steam.
- Gen: Aventură, Acțiune
- Lansare: 10 decembrie 2024
- Studio: Crystal Dynamics, Eidos Interactive, SQUARE ENIX, Aspyr Media
- Distribuitor: Aspyr Media
- Platforme: Microsoft Windows (Steam), PlayStation 5, Nintendo Switch, PlayStation 4, Xbox Series S|X, Xbox One
- Clasificare: Mature 17+
- Sistem de testare: PC, CPU: AMD Ryzen 9 7900X3D/ GPU: Nvidia GeForce RTX 4080/ RAM: 64GB/ TV-Monitor: Samsung LC34G55T + controller Xbox One Series X
- Sinopsis: “Sărbătorește cea de-a 25-a aniversare a Soul Reaver!
Trăiește conflictul epic dintre Kain și Raziel în forma sa originală sau cu grafică remasterizată.
Titluri incluse în joc
- Legacy of Kain: Soul Reaver
- Legacy of Kain: Soul Reaver 2
Experimentează o narațiune legendară
Secole după ce fostul tău stăpân, Kain, te-a trădat și executat, te ridici din nou și pornești într-o misiune necruțătoare de răzbunare.
Folosește puterile unui spectru
Elimină-ți foștii frați vampiri cu ghearele tale, cu fulgere de energie telekinetică și cu sabia elementală Wraith Blade. Devin-o mai puternic devorând sufletele inamicilor tăi.
Schimbă între tărâmuri
Dumnezeul Bătrân ți-a oferit abilitatea de a trece între Tărâmul Spectral și cel Material. Explorează tărâmurile pentru a rezolva puzzle-uri, a descoperi noi căi și a-ți înfrânge adversarii.”