Zero Day – La ce ne așteptăm

"Who Killed Babi?"

0
1324
Ascultă acest articol


Adevărul este o armă” este tag-line-ului celui mai nou thriller politic Netflix, Zero Day o serie limitată în care Robert De Niro joacă rolul respectatului fost președinte al Statelor Unite, George Mullen.

Zero Day este scris și produs de Eric Newman și Noah Oppenheim, cu Lesli Linka Glatter în calitate de producător executiv și regizor al celor șase episoade de câte o oră fiecare. Michael S. Schmidt este, de asemenea, scenarist și producător executiv, iar Robert De Niro și Jonathan Glickman sunt producători executivi. Serialul îi are în distribuție pe: Robert De Niro, Angela Bassett, Lizzy Caplan, Jesse Plemons, Joan Allen, Connie Britton, Matthew Modine, Dan Stevens, Bill Camp, Gaby Hoffmann și Clark Gregg.

În calitate de lider al Comisiei Zero Day, Mullen (Robert De Niro) este însărcinat să descopere autorii unui atac cibernetic devastator, care a provocat mii de victime și haos în întreaga țară. Dezinformarea se răspândește rapid și ambițiile coloșilor de pe Wall Street și din Guvern se contrazic. Mullen este forțat să caute adevărul în continuare și să se confrunte cu propriile secrete întunecate, punând în pericol tot ce iubește.

MovieNews.ro a primit acces anticipat la toate cele 6 episoade Zero Day așa că am dat drumul la binge și am revenit cu o părere “La ce ne așteptăm” pe care o împărtășim cu voi exact la momentul lansării serialului pe platforma Netflix!

ZERO DAY. Robert De Niro as George Mullen in Episode 101 of Zero Day. Cr. Courtesy of Netflix © 2024

Serialul începe direct cu atacul cybernetic terorist care afectează infrastructura întregii țări, iar președinta Evelyn Mitchell (Angela Basset) se consultă de urgență cu oamenii săi și alege să apeleze la fostul președinte George Mullen pentru a prinde infractorii.

Camerele se mută pe George Mullen aflat în repaos, alături de soția sa Sheila Mullen (Joan Allen), și aflăm imediat că are și doi copii, unul dintre ei fiind Alexandra Mullen (Lizzy Caplan) aflată în prezent într-o funcție importantă guvernamentală, dar cu care ne se află în termenii cei mai buni.

Ni se dă de înțeles că George a avut sprijinul și suportul comunității având o personalitate puternică și fiind genul care spune lucrurilor pe nume și numai adevărul – orice ar fi. George, alături de omul să Roger Carlson (Jesse Plemons) inființează divizia Zero Day Commision însărcinată pentru a-i prinde pe făptași și investigația începe.

Ceea ce face ca totul să fie mai diferit va fi starea sa psihică și metodele folosite de fostul președinte George, pentru a investiga acest caz. El își notează totul într-un carnețel, iar notițele acelea pentru el valorează enorm, însă pentru oricine altcineva ar avea acces la acesta, ar afecta toată investigația și ar pune sub semnul întrebării eligibilitatea lui George de a se ocupa de acest caz.

ZERO DAY. (L to R) Jesse Plemons as Roger Carlson and Clark Gregg as Robert Morris in Episode 103 of Zero Day. Cr. Jojo Whilden/Netflix © 2024

Desfășurându-se ca un serial polițist de investigații, Z.D.C. se mișcă rapid și desconspiră personaje la care probabil nu te așteptai și încă de la început, se dă de înțeles la suspiciune, însă abia spre sfârșit ițele se vor lega și se va ajunge la o concluzie.

“Adevărul este o armă”

Cu un palmares de actori destul de impresionant, Zero Day ne oferă un scenariu posibil al unui atac cybernetic și reacția statului american în acest caz. De Niro, având o vârstă, i se potrivește rolul și-l joacă bine, la fel de bine făcându-și treaba și ceilalți actori. Pe Lizzy nu am mai văzut-o de mult pe micul/marele ecran și o joacă bine pe Alexandra, ceea ce pot spune și despre Jesse Plemons în rolul lui Roger Carlson. Doamna președintă (Angela Bassett) Evelyn Michell nu are foarte mult screen time, dar conceptul de președinte american, femeie de culoare, i se potrivește și e, de asemenea, bine jucat.

Regia preferă cadrele apropiate și camera nu e prea jucăușă și captează exact ce trebuie să vadă telespectatorul, iar muzica de fundal este, în majoritatea, episoadelor una formată din sunete repetive menite să accentueze scenele de suspans și intriga, iar melodia “Who Killed Babi?” a celor de la Sex Pistols este mai mult decât una de soundtrack ci este parte integrală din film și este atașată personajului lui George Mullen.

Fiind un thriller politic, avem foarte puține scene mai intense, însă avem și câteva mai explicite, asasinări și chiar și o explozie. Cadre cu George pe coridorul Z.D.C. sau cu el în vehicule (mașini, elicopter), respectiv cu el vorbind la telefon sunt destul de repetitive, dar probabil să nu vei realiza pentru că te vei concentra pe dialog și pentru că avem scene și din biroul oval, transmisiuni live TV, reședințe și… morgă, printre altele.

Deși subiectul este unul interesant, și faptul că avem actori unul și unul m-a făcut interesat de mini-serie, însă, chiar și la doar 6 episoade (de câte o oră fiecare), mi s-a părut un pic cam lung și am simțit că se putea renuța (sau micșora) dialoguri, și se putea chiar renunța și la anumite scene.

ZERO DAY. Robert De Niro as George Mullen in Episode 103 of Zero Day. Cr. JOJO WHILDEN/Netflix © 2024

Atacul fiind de ordin cybernetic aveam așteptări să se intre poate, puțin în detalii tehnice care ar fi putut face acțiunea mai reală și poate să intrăm mai mult și sub pielea suspecților cu tot cu motivele acestora, însă nu s-a întâmplat asta.

Zero Day rulează din 20 februarie la Netflix.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.