Din când în când avem nevoie de un strop de magie, mai ales în perioade tumultoase. Dacă Flow ne dă de gândit, avem nevoie și de un moment de basm în care să uităm de tot ce se întâmplă în jur, să evadem într-o poveste eventual clasică, doar că reinterpretată în culorile moderne ale tehnologiei de care dispunem astăzi. Snow White sună a destinația ideală. Doar că nu este. Din contră, filmul mă face conștient de supărările culturii din 2025.
Hai să abordăm elefantul din cameră. Sau mă rog, măcăr pe unul dintre ei, pentru că deja sunt mai mulți înghesuiți pe aici. Și nici unul dintre ei nu este măcar drăgălaș ca Dumbo. Subiectele din jurul acestui proiect sunt incomod de abordat din orice poziție te-ai afla; inclusiv pare că și pentru Disney e greu. Până și ei își doresc să treacă repede peste acest film. Se vede din promovarea avansată, și chiar creativă aș spune, a următorului live-action, Lilo & Stitch. Parcă nici nu știi de unde să apuci unele subiecte ca să nu superi pe cineva. Parcă strâduindu-te încercând să nu superi pe nimeni ajungi să-i superi pe toți cu un film mediocru.
Deci, ca să sparg buba: nu am nici o problemă cu alegerea lui Rachel Zegler pe fondul naționalității. Dacă vrei însă să reinterpretezi o poveste atât de consacrată cum e Albă ca Zăpada, trebuie să muncești mai mult. Vorbim de primul lungmetraj animat pentru care Walt Disney s-a riscat financiar la vremea producției sale. Nu peste mult timp se face secolul de când a apărut – înțeleg deci perfect conceptul de „a product of it’s time“. N-am nevoie neapărat de a recreație 100% cadru cu cadru. În fond, au mai ieșit filme care reinterpretează acest basm cu o abordare modernă, dar nu au deranjat așa mult ca propria reimaginare de la Disney. Cum de nu a reușit Disney să inoveze cu noua Snow White, nu am să înțeleg pe deplin. Își imagina oare, măcar unul din cei 200 de animatori angajați de Walt Disney în anii ’30, cum ar arăta o reinterpretare live-action peste 90 de ani?
Numele nu mai este dat de nuanța tenului, regele și regina au numit-o așa pentru că s-a născut pe timpul unui viscol nemaivăzut plin de zăpadă. Dacă m-aș strădui probabil aș reuși să interpretez acest nume ca pe ceva premonitoriu pentru spiritul rebel ce iese la iveală spre finalul filmului când Regina cea Rea e detronată. Că tot citesc zilele acestea o carte despre interpretarea psihologică a basmelor. Dar nu sunt sigur că noua explicație a numelui are vreo semnificație mai profundă. Plus că la ora aceasta, nu vreau să mai aud de vreo Zăpadă a Mielor, vreau să se facă suficient de cald ca să mă bucur în schimb de Halbă ca Zăpada și cei 7 mici.
În engleză are ceva mai mult sens ce au dorit producătorii să facă cu semnficațiile. Regina întreabă Oglinda Magică „Who is the fairest of them all”. Fairest, se va vedea în cursul scenariului, nu înseamnă doar frumoasă ci și cinstită – cum ar trebui să fie o regină cu supușii ei, să împartă totul cu ei. Deși se vede unde bate scenariul de la o poștă încă de pe la început, în final nu m-am simțit satisfăcut de traseul abordat. Chiar Oglinda îi explică într-un final Reginei că frumusețea Albei ca Zăpadă vine din interior, prin curajul și bunătatea ei. Na, luați-o p’asta, cei din tabăra care susțineți că Gal Gadot e mai frumoasă ca Rachel Zegler. De ce nu sunt satisfăcut? Abordarea este împrăștiată și paradoxală, păstrând elemente vechi care nu își mai au sens din cauza elementelor noi care nu au loc de cele vechi să se dezvolte suficient cât să mă convingă.
Ca în orice proiect Disney din ultimii ani, se simte lucrătura a prea multor mâini în aceeași cratiță. Rolul unui regizor este diminuat de deciziile luate undeva mai sus de el. Într-un fel, Marc Webb face o treabă decentă măcar în privința cadrelor și tranzițiilor, dar parcă aud în fiecare scenă cum i se șoptește în ambele urechi „aici spune-i să cânte mai tare” sau alte prostii și ajustări care ar trebui lăsate mai des în seama lui.
Cea mai mare schimbare din povestea Albei ca Zăpadă este reprezentată de gașca de nelegiuiți cu care se întovărășește prințesa. Un fel de rebeli din Star Wars, altă proprietate Disney. Ați observat că lipsea prințul salvator din materialele de promovare da? Asta pentru că nu este prinț. Iubirea Albei ca Zăpada este un lider de hoți care luptă în numele răposatului ei tată. Părinții protagonistei erau niște lideri care își iubeau poporul și aveau grijă să nu le lipsească nimic. Inclusiv din când în când făceau plăcintă cu mere pentru tot regatul. Regina, fiind Cea Rea cum e, ține toată bogăția pentru ea. Poporul trăiește în sărăcie. Așa că există un grup restrăns de haiduci care fură câte o pâine câte un măr cât să nu moară de foame.
Chipeșul hoț Jonathan și Snow White își explică reciproc prin cântec situația precară a poporului și nevoia de a acționa cât mai curând. Gata cu „waiting on a wish”. Să înceapă revolta. Plăcintă cu mere pentru fiecare cetățean, cum era pe vremuri. Și se îndrăgostesc, chiar dacă inițial par opuși. Jonathan este doar un alt Robin Hood sau Flynn Rider din Tangled. Da, o salvează pe prințesă la un moment dat, dar în mare parte prințesa devine independentă și este un lider înnăscut.
Dar vechea denumire era „Albă ca Zăpada și cei Șapte Pitici”, parcă așa țin minte. Piticii, deși nu le zicem așa în film, sunt complet realizați în CGI așa cum bine știai. Deoarece apare această tabără de hoți, cei 7 mineri de fapt nu au un rol clar în acțiune. Albă ca Zăpada se adăpostește în casa lor când este vânată de mama ei vitregă. Luptă și ei cot la cot cu haiducii în final. Totuși, dacă iei scenariul la bani mărunți, puteau lipsi cu desăvârșire, puteai s-o trimiți pe prințesă direct în tabăra Robin Hood-ilor în schimb, și cursul filmului ar fi fost același.
Aspectul creațiilor CGI este strident mai ales în scene în care apar alături de actorii reali. Adică mai tot timpul. Sunt haioși și simpatici, fiecare cu personalitatea lor distinctă. La un moment dat te obișnuiești cu CGI-ul. Dacă nu ai coșmaruri după. Problema o am mai mult cu rolurile lor. E bine că Albă ca Zăpada îi învață să nu se mai certe între ei și să facă curat în casă, alături de ea, cu mânuțele lor. Că doar nu suntem înapoiați, șă-și plătește chiria făcând ea singură curat prin casă cât sunt ei la mină.
Pentru mine ar fi fost interesant dacă nestematele aveau un scop în poveste. Regina le colecționează cu lăcomie. Se insinuează că au proprietăți magice. Arată sclipitor în mină în prima scenă a piticilor. Dar ce fac minerii cu ele după ce muncesc atâta să le culeagă, nu știm. De fapt nu e important oricum, în firul narativ de bază. Pietrele prețioase nu țin de foame, ca plăcinta de mere.
Știu, le-am spus iarăși pitici, dar doar pentru că așa sunt obișnuit. Nu e ca și cum acest nou film te învață cu exactitate cum să le spui. Cuvântul este evitat complet, dar nici nu are un substitut limpede. Dialogurile sunt scrise cu mare grijă ca să nu supere pe nimeni, dar parcă nu ajută deloc. Cumva am înțeles de când se lucra la film, că cei 7 bărbați singuri la care se va caza prințesa, vor fi reprezentați prin grafică digitală pentru a nu folosi actori de statură mică. Dar apoi în gașca de hoți este un personaj jucat de George Appleby.
Revenind la CGI, deși clar arată mai bine decât ce poate să facă un mic studio independent…arată dezamăgitor de fals. Animalele, cu reacțiile lor la ce se întâmplă, sunt adesea adorabile și te aștepți să nu arate fix ca într-un documentar deoarece sunt animate să aibă reacții relativ umane. Dar pădurea, castelul, majoritatea decorurilor sunt uneori încețoșate sau mult prea evidente. Filmul arată ca un tur într-un parc Disneyland, iar Rachel Zegler e costumată ca un animator pentru copii care vrea să arate ca Albă ca Zăpada, nu te convinge mereu că este Albă ca Zăpada.
Falsitatea este tare pronunțată și de interpretările uneori mult prea caricaturale, pe care copiii generației de azi nu cred că le apreciază. Cea mai nenaturală scenă mi s-a părut cea clasică în care Vânătorul Reginei se răzgândește și în loc s-o ucidă pe Snow White îi spune să fugă în pădure și să nu se mai întoarcă. Aspectul fundalului este plastifiat, mai ales când Snow fuge și totul pare „înfricoșător”. Interacțiunea dintre cei doi este exagerată de tonul bezmetic al Vânătorului.
Rachel Zegler, din toată distribuția, sincer face chiar o treabă chiar decentă și reușește să-ți pună uneori zâmbetul pe față în ciuda materialului mediocru cu care avut de lucrat. Gal Gadot ar fi fost probabil mai impresionantă dacă nu ar fi fost indicațiile care au pus-o să fie ridicolă. Personajul ei…de fapt, cam toate, sunt cam unilaterale și lipsite de profunzime. Niște șabloane. Interpretări de care uiți imediat.
Latura de musical a filmului mai salvează uneori tonul împotmolit și indecis. Cred că unele piese noi te binedispun. Practic majoritatea dialogurilor importante sunt cântate, și dacă n-ar fi, filmul chiar că ar fi teribil de sec. Memorabile? Sub nici o formă. Sunt cântece doar ca să fie cântece.
Wish, lansat ca film aniversar la 100 de ani de studio, e important pentru noua generație de filme Disney, marcând direția în care vor merge de acum încolo filmele. Căci se resimte direcția și mesajul său referitor la dorințe și acțiune și-n Snow White. Adică, îmi e greu să cred că studioul doar reciclează anumite teme și situații, nu? Totul face parte dintr-un plan elaborat. Cred. Și acolo, cel puțin din cât îmi aduc aminte, s-a promovat în cadrul poveștii ideea de a-ți îndeplini singur dorințele, de a acționa, și mai ales de a detrona un tiran care nu-ți dă ceea ce-ți dorești. Cam politice mesajele, după gustul meu. Apropo eu încă susțin teoria în care vrăjitorul antagonist din Wish devine Oglinda Magică a Reginei. Treaba voastră ce credeți.
Îl poți vedea ca pe un studiu de caz cinematografic
Merită văzut filmul? Iată-mă cum risc să-ți dau mesaje mixte și eu, culmea. Dacă mi-ai mai citit din recenzii, știi deja că nu-mi place să mă dau în spectacol spălând pe jos cu câte un film, oricât de prost este. Poți să nu vezi Albă ca Zăpada și să nu pierzi nimic. Sau poți merge la cinema ca să vezi produsul specific generației curente de producători de la mari studiouri. Îl poți vedea ca pe un studiu de caz cinematografic. Dacă ai moștenitori și aceștia își doresc mult să vadă filmul, nu cred că le strică prea mult să-l vadă. Nu este teribil de slab și poate o parte din mesaje sunt bune pentru cei mici. Mai presus de toate astea: fă-i fericiți – e mai important. Dar aș prefera pe de altă parte, dacă ai cum să te abți, să nu le dăm impresia producătorilor că de fapt e acceptabil filmul și pot face unul la fel anii viitori. Lecțiile în industria asta se învață cu bani pierduți. Cândva Snow White din 2025 va fi considerat „a product of it’s time”.
Snow White/”Albă ca Zăpada” se află în cinematografele de pe întreaga împărăție din 21 martie, distribuit de Forum Film.
- Regizor: Marc Webb
- Scenariu: Erin Cressida Wilson, Jacob Grimm, Wilhelm Grimm
- Gen: Aventură, Familie, Muzical
- Lansare: 21 martie 2025
- Durată: 1h 49m
- Clasificare: AP-12 – Acordul Părinţilor 12
- Studio: Walt Disney Pictures
- Distribuitor: Forum Film
- AP-12 – Acordul Părinţilor 12
- Distribuție: Rachel Zegler … Snow White
Gal Gadot … Evil Queen - Sinopsis:
Product of *its* time