Premiere seriale
Amsterdam Narcos
- Sezonul: 1 Episoade: 3
- Toate episoadele sunt disponibile pentru vizionare în exclusivitate pe SkyShowtime din 9 noiembrie.
Din anii ’70 până la începutul anilor 2000, orașul Amsterdam s-a transformat dintr-un refugiu al contraculturii liberale în capitala drogurilor din Europa, căpătând – atât el, cât și Țările de Jos – eticheta de „narco-stat”. Ceea ce a început cu toleranța guvernului olandez față de comerțul cu hașiș, a deschis, involuntar, porțile crimei organizate, iar traficanții au exploatat porturile și climatul permisiv, construind unul dintre cele mai profitabile imperii ale drogurilor din lume.
Road to Arcadia
- Sezonul: 1 Episoade: 6
- Primele trei episoade sunt disponibile pentru vizionare în exclusivitate pe SkyShowtime din 10 noiembrie, iar restul apar săptămânal.
O producție originală SkyShowtime, Road to Arcadia spune povestea lui Pablo, care pare să aibă tot ce și-ar putea dori: o viață liniștită, o comunitate unită și un fiu pe care îl adoră. Antrenor al unei echipe de wrestling de tineret din Canare, Pablo e cunoscut pentru bunătatea și calmul lui în orășelul senin numit Arcadia. Dar nimeni nu știe adevărul despre trecutul întunecat și periculos al lui Pablo. A trăit pe muchie de cuțit în Mexic, dar a fugit ca să-și salveze fiul, pe Bruno. Faptul că a devenit tată i-a schimbat viața, dar fuga de propriul trecut nu a venit fără un preț de plătit. Soția lui, pe care a lăsat-o în urmă, nu l-a iertat niciodată. Acum ea s-a întors și e gata să distrugă lumea pe care Pablo a construit-o.
Where the Sun Always Shines
- Sezonul: 1 Episoade: 6
- Primele două episoade sunt disponibile pentru vizionare în exclusivitate pe SkyShowtime din 10 noiembrie, iar restul apar săptămânal.
Serialul original SkyShowtime, Where the Sun Always Shines, realizat de regizorul, scenaristul și actorul apreciat de critici, Felix Herngren, urmărește povestea lui Tom (Per Lasson) și a Petrei (Lisa Linnertorp), un cuplu de succes care a construit în Linköping un supermarket Ica Maxi și l-a vândut pentru o sumă record pentru a trăi împreună cu fiii lor o viață de lux în Mallorca.
Based on a True Story
- Sezonul: 1 Episoade: 8
- Toate episoadele sunt disponibile pentru vizionare în exclusivitate pe SkyShowtime din 13 noiembrie.
Obsesia pentru true crime devine sursa de inspirație perfectă pentru Based on a True Story, un thriller cu accente de comedie neagră creat de producătorul executiv Jason Bateman și producătorul executiv și scenaristul Craig Rosenberg. Serialul urmărește povestea unui agent imobiliar, a unui fost star al tenisului și a unui instalator, ale căror vieți se intersectează neașteptat. Când soții Ava (Kaley Cuoco) și Nathan (Chris Messina) ajung la dureroasa realizare că visurile lor din tinerețe nu se împlinesc, aceștia își propun să colaboreze cu un instalator enigmatic (Tom Bateman) pe care l-au angajat recent și pe care încep să-l suspecteze că este un cunoscut criminal în serie aflat în libertate. Dar cu un copil pe drum, cei doi descoperă rapid că această colaborare inedită le-ar putea crea probleme oricând și riscă să piardă totul.
The Paper
- Sezonul: 1 Episoade: 10
- Primele trei episoade sunt disponibile pentru vizionare în exclusivitate pe SkyShowtime din 14 noiembrie, iar restul apar săptămânal.
Greg Daniels, creatorul The Office (US), și Michael Koman aduc o nouă comedie savuroasă. În această nouă producție de tip mockumentary, echipa care a documentat filiala Dunder Mifflin din Scranton în The Office revine în forță, de această dată în căutarea unui nou subiect. Drumul îi poartă spre un ziar local legendar din Midwest și un editorialist hotărât să-l readucă la viață. Domhnall Gleeson (About Time, Ex-Machina) și Sabrina Impacciatore (The White Lotus) conduc distribuția acestei comedii.
Landman (Omul petrolului)
- Sezonul: 2 Episoade: 10
- Primul episod este disponibil pentru vizionare în exclusivitate pe SkyShowtime din 21 noiembrie, iar restul apar săptămânal.
Co-creat de Taylor Sheridan și Christian Wallace, Landman (Omul petrolului) îi are în distribuție pe Billy Bob Thornton, câștigător al premiului Oscar®, Demi Moore, nominalizată la Oscar, Andy Garcia, nominalizat la Oscar, și Sam Elliott, nominalizat la Oscar, alături de Ali Larter, Jacob Lofland, Michelle Randolph, Paulina Chávez, Kayla Wallace, Mark Collie, James Jordan și Colm Feore. Landman (Omul petrolului) ne poartă în orașele explozive din vestul Texasului, într-o poveste modernă despre goana după avere în industria forajului petrolier. Bazat pe renumitul podcast Boomtown, în 11 părți, realizat de Imperative Entertainment și Texas Monthly, serialul explorează lumea contrastantă a muncitorilor din industria petrolieră și a miliardarilor care pariază pe un boom economic cu impact global.
Continuări seriale
Suits LA (Costume LA)
- Episoade noi: în fiecare joi
- Finalul sezonului: 6 noiembrie
- Distribuție: Stephen Amell, Lex Scott Davis, Josh McDermitt
Dexter: Resurrection (Dexter: Renașterea)
- Episoade noi: în fiecare vineri
- Finalul sezonului: 7 noiembrie
- Distribuție: Michael C. Hall, Jack Alcott, David Zayas, Uma Thurman, Peter Dinklage
Nails
- Episoade noi: în fiecare luni
- Finalul sezonului: 10 noiembrie
- Distribuție: Cristina Castaño, Marimar Vega, Gracia Olayo, Teresa Cuesta
Polițistul. Un Nou Capitol
- Episoade noi: în fiecare joi
- Finalul sezonului: 13 noiembrie
- Distribuție: Maciej Stuhr, Jacek Braciak, Nela Maciejewska
Devil in Disguise: John Wayne Gacy
- Episoade noi: în fiecare sâmbătă
- Finalul sezonului: 22 noiembrie
- Distribuție: Michael Chernus, Gabriel Luna, James Badge Dale
Tulsa King
- Episoade noi: în fiecare joi
- Finalul sezonului: 27 noiembrie
- Distribuție: Sylvester Stallone, Andrea Savage, Dana Delany
NCIS: Tony & Ziva (NCIS: Tony Și Ziva)
- Episoade noi: în fiecare luni
- Finalul sezonului: 1 decembrie
- Distribuție: Cote de Pablo, Michael Weatherly
Mayor of Kingstown
- Episoade noi: în fiecare joi
- Finalul sezonului: 1 ianuarie
- Distribuție: Jeremy Renner, Edie Falco, Lennie James, Laura Benanti
Filme
Ozzy: No Escape from Now
Gen: Documentar
Disponibil pentru vizionare în exclusivitate pe SkyShowtime din 2 noiembrie.
Ozzy Osbourne, așa cum nu l-ai mai văzut până acum: un portret sincer, cald și profund personal al uneia dintre cele mai mari legende ale rockului. Documentarul detaliază cum, în urmă cu șase ani, lumea artistului s-a oprit brusc în loc, forțându-l să reflecteze la cine este cu adevărat, să-și înfrunte propria mortalitate și să se întrebe dacă va mai putea urca vreodată pe scenă pentru un ultim spectacol. Abordând problemele sale de sănătate și impactul diagnosticului de Parkinson, filmul evidențiază rolul esențial al muzicii în viața lui Ozzy și demonstrează, totodată, că umorul său caracteristic a rămas intact, în ciuda tuturor încercărilor.
Operațiunea Black Bag
Gen: Dramă
Disponibil pentru vizionare în exclusivitate pe SkyShowtime din 4 noiembrie.
De la regizorul premiat cu Oscar® și pionier al cinematografiei indie moderne, Steven Soderbergh, vine un nou thriller de spionaj plin de mister. Când agenta serviciilor secrete Kathryn Woodhouse este suspectată că și-a trădat țara, soțul ei – la rândul lui un agent legendar – se confruntă cu testul suprem: să rămână loial căsniciei sau țării. Acest film captivant îi are în distribuție pe laureata cu Oscar, Cate Blanchett, nominalizații la Oscar, Michael Fassbender și Naomie Harris, nominalizatul la Primetime Emmy®, Regé-Jean Page, nominalizatul la Globul de Aur®, Pierce Brosnan, alături de Marisa Abela și Tom Burke.
Jocul Terorii
Gen: Thriller
Disponibil pentru vizionare în exclusivitate pe SkyShowtime din 18 noiembrie.
Primele întâlniri pot fi dificile. În acest thriller exploziv pot fi chiar fatale. Violet (Meghann Fahy) este o mamă văduvă care își face curaj, pentru prima dată după mulți ani, să iasă la o întâlnire cu un fotograf fermecător pe nume Henry (Brandon Sklenar). Dar chimia evidentă dintre cei doi e întreruptă brusc de o serie de mesaje anonime primite pe telefonul lui Violet: un intrus mascat a pătruns în casa ei și o forțează să urmeze instrucțiuni precise. Violet trebuie să facă exact ce i se cere, altfel cei dragi ei vor muri. Ultimul ordin al agresorului nevăzut? Să-l ucidă pe Henry.










































