„Vai, Iepurițo, ești atââât de genială!”, exclamă Margaret Atwood despre romanul care a transformat-o pe Mona Awad într-una dintre cele mai originale voci ale ficțiunii contemporane. Iepurița (trad. Mihnea Gafița) este o combinație amețitoare de dark academia, horror psihologic, satiră socială și comedie neagră – un roman care seduce, deranjează și destabilizează în egală măsură.
O outsideră într-un paradis literar
Samantha Heather Mackey ajunge la prestigiosul program de masterat în scriere creativă de la fictiva Warren University, în New England, în calitate de bursieră. În teorie, un MFA ar trebui să fie spațiul ideal pentru un tânăr scriitor. În practică, Samantha se simte profund alienată – în contrast violent cu restul colegelor ei.
Acestea formează un cerc exclusivist de fete bogate, excesiv de drăgălașe, care își spun „Iepurițe” și funcționează aproape ca un organism colectiv: vorbesc la unison, se mișcă sincron, par trase la indigo. Pentru Samantha, ele sunt definiția falsității și a privilegiului. Singura ei ancoră este Ava, prietena ei din afara acestui univers dulceag.
Totul se schimbă când Samantha primește o invitație la celebrul lor salon – o reuniune ritualică desfășurată în afara campusului. Deși instinctul îi spune să refuze, curiozitatea (și poate dorința de apartenență) o împinge să accepte. Din acel moment, romanul alunecă într-o zonă tot mai stranie, aproape febrilă.
Ritualuri, monstruozități și granițe dizolvate
Ceea ce începe ca o satiră acidă la adresa mediului universitar elitist devine treptat un coșmar suprarealist. Întâlnirile Iepurițelor implică ritualuri bizare și invocări monstruoase, iar realitatea începe să se fractureze. Cititorul, la fel ca Samantha, nu mai poate distinge clar între halucinație, metaforă și fapt concret.
Awad amplifică deliberat această ambiguitate. Romanul funcționează ca un vis febril: logica se curbează, scenele capătă o încărcătură simbolică excesivă, iar sângele se amestecă cu sclipiciul pastelat al feminității performative. Este o lume în care inocența e doar un ambalaj, iar competiția artistică ia forma unei confruntări aproape ritualice.
Satiră și compasiune
Deși extrem de tăioasă, Iepurița nu este doar o caricatură a mediului literar. Sub ironie se ascunde o reflecție serioasă despre singurătate, invidie, dorința de validare și nevoia de apartenență. Samantha nu este o eroină „simpatică” în sens clasic: e cinică, autoizolată, adesea plină de resentimente. Însă tocmai această imperfecțiune o face credibilă.
Romanul explorează dinamica grupurilor feminine, rivalitatea, presiunea creativității și anxietatea impostorului. În același timp, pune sub lupă mecanismele prin care comunitățile elitiste își protejează privilegiile și își sacrifică outsiderii.
Finalist la numeroase premii și aflat în curs de adaptare cinematografică, romanul Iepurița rămâne una dintre cele mai discutate cărți ale ultimului deceniu. Este o satiră feroce a mediului artistic, un horror despre feminitate și conformism și, în același timp, o poveste despre vulnerabilitate și dorința disperată de a fi văzut.
În universul lui Mona Awad, rozul pastel nu ascunde nimic inocent. Iar apelativul „Iepurițo” poate fi la fel de periculos ca o incantație.
Despre autoare
Mona Awad locuiește la Boston și predă scriere creativă la Universitatea din Syracuse. Are o diplomă MFA la Universitatea Brown și una MScR în literatură engleză la Universitatea din Edinburgh. În lucrarea de disertație de la Universitatea din Edinburgh, a tratat motivul fricii în basmele populare. În 2018, a finalizat un doctorat în scriere creativă și studii literare la Universitatea din Denver. A fost de trei ori finalistă la Goodreads Choice Awards și finalistă la Premiul Giller. 13 Ways of Looking at a Fat Girl (2016) i-a adus premiul Amazon pentru cel mai bun roman de debut. Romanul Iepurița a fost finalist la New England Book Award, a câștigat Ladies of Horror Fiction Best Novel Award și este în curs de adaptare cinematografică în cadrul companiei Bad Robot Productions. Iepurița a fost numită cea mai bună carte a anului 2019 de către TIME, Vogue, Electric Literature și The New York Public Library.
Articol de Luisa Ene Beniog
