“Deathloop garantează o experienţă unică şi subliniază acel citat faimos cu definiţia nebuniei.”

Gen: Acțiune, First-Person, Aventură

Lansare: 14 septembrie 2021

Studio: Arkane Studios, Bethesda Softworks

Distribuitor: CD Media

Platforme: PlayStation 5, PC

Clasificare: 17+

Sinopsis:

DEATHLOOP este un inovativ joc first person shooter pentru PlayStation 5 și PC. Jucătorii sunt prinși într-o buclă temporală pe enigmatica insulă Blackreef, sortiți să repete aceeași zi pentru eternitate. Singura șansă de evadare este de a sparge bucla prin dezgroparea informațiilor și asasinarea a opt ținte cheie înainte de resetarea zilei. Cu toate acestea, în umbră la pândă este asasinul rival Julianna, echipată cu propriile sale abilități și arme la fel de puternice, într-o misiune de a proteja bucla prin asasinarea lui Colt și repornirea ciclului. Jucătorii pot alege, de asemenea, să preia controlul asupra Juliannei, transformând DEATHLOOP într-un joc mortal de hunter-vs-hunted.

Recenzie:

Unul din cele mai așteptate titluri de anul acesta, Deathloop, a fost prezentat de nenumărate ori, atât la show-uri cât și în trailere sau bucăți de gameplay și cumva, după toate cele tot nu au reușit să prezinte cu adevărat de ce este unul din cele mai bune jocuri din 2021. Tot ce s-a văzut până acum pare a fi o mică parte dintr-un întreg care, cap coadă, nu este ceea ce pare. Şi deşi anul ăsta am mai avut lansări de genul, am putea spune că este anul rogue-lite-urilor, dar nici unul nu se compară cu Deathloop.

Încearcă să-ți amintești

Nu vreau să intru în prea multe spoilere pe partea strict de story dar este cam ce s-a înţeles din trailere. Joci cu Colt, un tip care nu își aduce aminte de nimic, ești pe o insulă și o tipă pe nume Julianna încearcă să te omoare pentru că vrei să opreşti “the loop”. Insula este un loc destul de ciudat, nu știu dacă să spun că este o distopie neapărat dar utopic este totul având în vedere că toţi retrăiesc voluntar aceeași zi. Progresiv, pe parcursul unei zile încerci să descoperi indicii despre cum să oprești acest “loop” folosind niște tunele și revenind la o baza principală. Elementul rogue-lite este foarte bine încadrat în sistem având în vedere că în momentul în care trece o zi completă totul se resetează și o iei de la început, doar că știi unde să te duci și ce să cauți. Pare backtracking-ul cu care ne-au obișnuit jocurile de tip Metroidvania doar că la un alt nivel.

Stil și substanță

Din nou, deşi am văzut atâtea trailere şi gameplay, parcă tot nu au reuşit să transmită cât de mişto este stilul ’60 adoptat, cât de mare se simte insula şi cum se schimbă lucrurile cu cât avansezi în joc. Este clar copilul celor de la Arkane, simţindu-se undeva adânc Dishonored dar păstrând forma unui joc original şi complet nou. Dishonored avea stilul propriu “steampunkish” cumva, în timp ce Deathloop a optat pentru ceva care pare o combinaţie cu un buget enorm, de Hollywood, între Bioshock şi We Happy Few.

De la străzi, alei, costumaţii pentru personaje dar şi arme, totul pare bine gândit şi proaspăt. Ai un pistol de cuie care zici că e inspirat din ceva ce ai găsi în Half Life. Ai un shotgun care deşi funcționează exact ca un shotgun, design-ul şi senzaţia când tragi este de Wolfenstein. Nimic din joc nu este făcut aleatoriu şi totul pare calculat, detaliat şi cu mare, mare atenţie la detalii. Deathloop efectiv respiră atât stil cât şi originalitate, în poveste, în gameplay dar în special în design.

Setări şi cerinţe

Având în vedere că tot nu am reuşit să pun mâna pe un Playstation 5, am avut de jucat Deathloop pe PC. Nu am nici cel mai High End PC de pe piaţă, e greu să găseşti o placă video în zilele noastre şi să nu te coste un organ sau primul născut, aşa că pe o configuraţie de I9-10900k, 16Gb Ram, un SSD de 500 de la Gigabyte (sistemul de operare fiind pe un M2) şi o placă video Nvidia GeForce GTX 1060 de 6gb, pot spune că duc decent jocul în High (Custom). Cu mici modificări. Cerinţele medii cer un RTX, lucru care se vede în joc dacă intri în setările avansate.

Cu mici schimbări la motion blur, care este enervant oricum, lens flare date pe off şi setări mai solicitante cum este Ambient Occlusion lăsat pe FidelityFX CACAO Balanced (deşi mai are două variante, Performance şi Quality) având în vedere că nu am acces la Raytracing şi toate cele care vin cu seria de plăci noi, jocul menţine decent 60 fps. Se simte totuşi un pic ciudat la aglomeraţii unde are nişte dip-uri de aş spune până la 40 de frames, ceea ce este enervant dar sincer cred că şi dacă aş lăsa totul pe MEDIUM ar face acelaşi lucru, pur şi simplu nu e suficient putere grafică şi memorie VRAM să ducă tot.

Sun Shadows şi ele lăsate pe SIMPLE în loc de RAYTRACED şi, cum să nu, Post-Process Anti-Aliasing pe High în loc de Temporal, care este cea mai mare setare. Am încercat AA pe LOW însă acei dinţişori care apar mă scot din sărite şi din joc şi am nevoie de setare pe HIGH să rezolve problema. Am şi citit în alte părţi despre configuraţie şi da, pe o parte este un joc care are nevoie de multe resurse să meargă la capacitate maximă însă cu mici ajustări şi un calculator decent jocul merge fără probleme.

Coloana sonoră a unei zile care se repetă

Muzica este fantastică. Şi atenţia la detalii pe partea asta de sunet și coloană sonoră este tot Hollywood. Sună la fel de bine ca ceva dintr-un film de prin anii ’60. Este rapidă câteodată sau atmosferică când trebuie. Sunt chiar şi piese cântate la care Colt reacţionează câteodată. Mai impresionant pe partea audio decât muzica este sunetul armelor. Pistolul acela care foloseşte cuie, despre care am vorbit, are un sunet foarte realist dar cel mai bine, din nou, se aude shotgun-ul. Este sfânta treime a unei arme complete, sunet, aspect şi one-shot kill. Adăugăm şi profetul dacă inamicul zboară ca un ragdoll, pentru extra puncte. Toate sunetele din joc sunt gândite. Paşii când alergi, eschivatul lateral şi puterile, au sunete clare. Foarte foarte clare.

Lucrurile nespuse

Este un joc greu de încadrat şi într-o primă instanţă pare foarte complex. Adevărul este că nu cred că am jucat nimic asemănător până acum. Nici ca mecanică nici ca ambiţie. Câteodată seamănă cu Hitman, altă dată este Dishonored. Câteodată e Returnal dar mai degrabă aş zice că e Hades. Elementul de Multiplayer este şi el o altă surpriză care ia ceva dintr-un joc cu care nu are nimic de a face, Dark Souls. Sunt multe mici chestii peste care dai în timp ce explorezi în ritmul tău tot ce au de oferit cele 4 districte punând la cale uciderea a 8 vizionari într-o singură zi. Ştiu că mai sus am zis că pierzi armele dar există metode prin care poţi să la păstrezi şi asta înseamnă să cheltui ceea ce e monedă în joc pe ce consideri că e de păstrat.  Alt element despre care nu am vorbit este cel care e scos strict din Sekiro Shadows Die Twice, unde poţi să mori de două ori până la moartea definitivă care îţi resetează ziua.

Şi tot aşa Deathloop este un joc plin de mici lucruri, de secrete şi de elemente pe care le-ai mai văzut dar niciodată nu te-ai gândit că o să le întâlneşti în acelaşi loc şi toate să funcţioneze că unse, cum merg în cazul acesta. Ştiu că tot repet chestia asta dar felul în care este gândit jocul cere o foarte mare atenţie la detalii şi în acelaşi timp îţi oferă o libertate de acţiune şi de repetiţie pe care nu am mai întâlnit-o până acum în nimic din ce am jucat. Sigur există şi mici probleme, ca de exemplu inconsistența AI-ului sau pentru unii poate rezulta frustrant să repete aceleași lucruri şi povestea să avanseze în ritmul la care este prevăzută în loc de clasicul de la A la B la C cu care ne-au obişnuit shooterele. Liber să faci ce vrei dar constrâns de o singură zi, Deathloop garantează o experienţă unică şi subliniază acel citat faimos cu definiţia nebuniei.

Deathloop îl găsiți din 14 septembrie în format digital pentru PlayStation 5 (PlayStation Store) și PC (Steam).

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.