Daniela Samoil Istrate, realizatoarea emisiunii “Părinți la Fix” de la MetropolaTv, lansează cartea pentru copii “Pic, picătura curajoasă”

0
555
Ascultă acest articol


Daniela Samoil-Istrate, jurnalist şi antreprenor cultural, realizatoarea emisiunii “Părinte la Fix” de la MetropolaTv, debutează ca autor de cărți pentru copii şi lansează cartea “Pic, Picătura Curajoasă”, volum publicat la Editura Didactica Publishing House, dedicat copiilor cu vârste cuprinse între 3 şi 6 ani, cu ilustrații realizate de Cornelia Revulets.

Am scris această carte dedicată segmentului de vârstă între 3-6 ani cu dorința profundă de a le împărtăşi celor mici lecții valoroase despre viață, valori şi emoții într-un mod accesibil şi atragător pentru ei. Cei mici vor descoperi ce înseamnă prietenia, curajul, generozitatea, empatia, recunoştința, vor aprecia valorile familiei şi totodată vor lucra îndeaproape cu părintii folosind instrumentul interactiv de cartonaşe (inserat în carte) ce descriu emoțiile trăite de Pic, ajutându-i astfel sa afle mai multe despre identificarea, integrarea şi gestionarea emoțiilor de la o vârstă mică“, declară Daniela Samoil Istrate.

Părinții şi copiii sunt aşteptați pe 24 martie, de la ora 11:00 la ora 13:30, la Opera Comică pentru Copii, în cadrul evenimentului “Festivalul Cărților Deschise” pentru a descoperi universul lui Pic, dar şi pentru a lua parte la ateliere de dezvoltare emoțională susținute de Roxana Niciev, psihoterapeut şi Andrei Ionel Mocanu, psiholog cognitiv-comportamental, pe baza insertului din carte – un instrument de lucru cu emoțiile ce le permite copiilor sa afle mai multe despre identificarea şi gestionarea emoțiilor, pornind de la călătoria personajului rincipal, Pic. 

Copiilor cărora li se vorbeşte despre emoții, care sunt ajutați să le identifice, să le exprime şi să le gestioneze încă de la o vârstă fragedă vor deveni adulții echilibraţi de mâine. De aceea, doresc să contribui alăturii de trainerii implicați în proiect la educaţia emoțională a celor mici realizând sub umbrela Pic, Picătura Curajoasă ateliere de dezvoltare emoțională în grădinițe de stat sau private. De asemenea, instrumentul de lucru cu emoțiile din carte este la îndemâna părinților pentru a continua şi acasă lucrul împreună cu cei mici, stabilind o şi mai bună conexiune părinte-copil“, a completat autoarea.

Cartea va fi disponibilă spre vânzare fizic la Magazinul OCC, iar începând de pe 25 martie și pe site-ul editurii Didactica Publishing House.

Vă așteptăm cu drag să sărbătorim împreună magia copilăriei și a emoțiilor prin intermediul acestei cărți deosebite. Lansarea cărții “Pic, Picătura Curajoasă” promite a fi un eveniment memorabil, plin de învățături valoroase pentru cei mici.

Pentru mai multe informații și detalii despre eveniment, vă invităm pe pagina de Facebook: PicaturaCurajoasa.

Vă așteptăm cu bucurie la Opera Comică pentru Copii, pe 24 martie, de la ora 11:00 la 13:30!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.