Feminitatea, tema ediției SFR 2025

0
359
Ascultă acest articol


Festivalul Serile Filmului Românesc (SFR) revine în perioada 6-10 august 2025 cu o ediție dedicată femeilor care dau voce, culoare și curaj în cinema, teatru și muzică.

Sub tema SFR 16 | La feminin, festivalul pune în lumină actrițe, regizoare, scenariste, producătoare și artiste care aduc un suflu autentic și sensibil creațiilor românești.

La Iași, timp de cinci zile, publicul va avea ocazia să participe la proiecții speciale, dialoguri aplicate, seri de muzică și întâlniri memorabile cu personalități importante ale scenei feminine.

În cadrul acestei ediții, imaginea feminității este reprezentată de actrița ieșeană Olimpia Melinte, una dintre vocile relevante ale cinematografiei românești contemporane. Prin activitatea sa în film, teatru și televiziune, Olimpia Melinte contribuie la conturarea unei imagini feminine complexe și asumate, fiind o voce reprezentativă a noii generații de creatori.

Olimpia Melinte (actriță): „Mă onorează invitația de a fi parte din această ediție a Serilor Filmului Românesc, cu o temă atât de delicată și profundă – feminitatea. Este o inițiativă necesară, care ne încurajează să ne uităm cu sinceritate și admirație către vocile feminine din cinema, către poveștile, nuanțele și forța lor creatoare. Cred că e un moment frumos de reflecție, dar și un pas important spre o reprezentare mai amplă și autentică a feminității pe micul și marele ecran, în sălile de teatru și în mediul online. Pentru mine, feminitatea înseamnă forța de a crea, de a iubi și de a transforma. Iar cinemaul, în felul său magic, ne oferă mereu oglinzi în care să ne regăsim”.

Andrei Giurgia (manager festival): „Ne-am propus să aducem în prim-plan poveștile autentice și personale, spuse prin film și nu numai. Ediția din acest an evidențiază vocile feminine, femeile care au ales să împărtășească experiențe cu sinceritate și curaj. Ne dorim ca fiecare spectator să găsească în tema de anul acesta un motiv de reflecție și inspirație”.

Programul festivalului va include și o selecție de filme care explorează teme profunde de vindecare și reflecție, susținând ideea că filmul poate fi o formă de terapie, un spațiu în care poveștile personale devin instrumente de înțelegere și conexiune. Totodată, vor avea loc mai multe evenimente dedicate aniversării a 150 de ani de la nașterea Reginei Maria, un omagiu adus contribuției sale remarcabile și spiritului său de curaj și implicare, în acord cu tema feminității puternice a acestei ediții.

Detalii despre evenimente și informații despre bilete vor fi anunțate în următoarele zile pe site-ul oficial al festivalului (www.festivalsfr.ro) și pe paginile de social media.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.