“Este un film care arată foarte frumos. Este un film care are mult umor, este un film de suflet, e relaxant… e numai bun pentru perioada asta”.
Citatul îi aparţine lui Virgil Ianțu şi se găseşte pe pagina de Facebook a producţiei “Poveste de dragoste“. Omul are mare dreptate dar trecând peste entuziasmul vizionarii să trecem în revistă atât părţile bune cât şi cele mai puţin bune ale primului Christmas love story românesc.
De Crăciun vedem pentru a suta oară “Home Alone”. La fel cum păstram datinile străbune de a pregăti sarmale şi de a decora bradul, cinefilul funcţionează după reguli bine stabilite în funcţie de sărbători. De exemplu, anul trecut am făcut un maraton sănătos al serialului “Highlander” şi a “BBC’s Sherlock”. Unii văd an de an “Singur acasă”, alţii revăd toate filmele “Harry Potter” – done that în 2013 – iar eu merg pe căi nebănuite. Filmul Cristinei Iacob era perfect de văzut în ajun. Nu este o jignire să spui că se preta mult mai bine canalelor de televiziune decât cinematografelor, dar din artă mai trebuie să faci şi un an. Cu pasiunea şi talentul mori de foame.
În rândurile următoare o să fiu Grinch-ul de serviciu pentru “Poveste de dragoste”. Voi ignora peruca purtată de Dragoş Bucur, un subiect dezbătut pe larg înainte şi după vizionarea de presă. Las alţi bloggeri, cinefili şi critici să dezbată aspectul vizual al pletelor în vânt. Românul s-a obişnuit cu Hruscă şi Bănică de sărbători, Smiley a intrat cu brio pe linia comercială cu “I wish”. Coloana sonoara a pelicului filmată prin Braşov este unul din punctele forte. Este în ton cu ce se ascultă nu numai de sărbători dar şi pe posturile de radio. În goana după autenticitate şi suferinţa extremă, filmul românesc uită de muzica uşoara autohtonă. Linia melodică, combinată cu imaginile şi esenţa poveştii dintre Sebastian (Dragoş Bucur) şi Aprilia (Raluca Aprodu) oferă exact ce spunea şi Ianțu, relaxare, starea de bine. Dialogul emoţional, ironic şi actual demonstrează că se poate construi o poveste comercială. Slavă cerului, ducem lipsa filmului comercial românesc. Există şi chimie între cei doi actori pe ecran, voie bună cât cuprinde, dincolo de momentele mai puţin autentice – dacă acceptam fel de fel de scenarii în filmele americane de sezon, putem să închidem niţel ochii şi la ce s-a încercat în “Poveste de dragoste”. Totuşi, cum românului îi place să cârcotească, tare mă întreb cum se face că Sebastian şi Aprilia îşi permit să stea cu chirie în centrul Brașovului când cei doi sunt săraci lipiţi pământului.
O altă “minune” o reprezintă utilizarea secvenţelor – montaj. Ce-s alea? Aţi văzut cum se antrena Rocky în partea a patra. Succesiunea de cadre cu un fundal sonor în care timpul trecea şi noi vedeam în două-trei minute ce s-a întâmplat cu personajele. Apreciez curajul Cristinei Iacob de a ieşi din canoanele filmului de autor românesc şi să încerce o tehnică comercială uneori reuşită, alteori hilară. Bravo echipei ca a făcut un mişto deştept la adresa celebrei ciorbe sorbite timp de o jumătate de oră, un element nelipsit în paginile scenariştilor cu vise de Cannes.
Dar “Poveste de dragoste” merge prea departe, încărcând filmul cu personaje aflate la limita dintre comic şi grotesc. Avem o Cruella de Vil aterizată pe post de mamă de regizor şi pe Alexandru Darie în rolul unui regizor. Ce spun eu “regizor” e de fapt o caricatură copiată din filmele americane – şi nu numai – o combinaţie de Tim Burton meets Pee Wee Herman. Câteodată este bine să te opreşti din elanul creator şi atunci când adaptezi clişeele cinematografice să-ţi faci o listă şi atunci când filmul devine prea încărcat să mai tai. Cum este cazul secvenţelor a la “By the Sea”. Dacă Angelina şi Brad Pitt au momentele lor de voyeurism de ce să n-avem şi noi?
După cum vă spuneam, “Poveste de Dragoste” ar fi meritat o lansare cu o săptămână înainte de Crăciun. Bănuiesc că s-a evitat confruntarea directa cu “Star Wars”. O mişcare bună dar cu trei săptămâni înainte de Crăciun să sperăm ca filmul va rezista în cinematografe în confruntarea cu blockbusterele lansate şi în curs de lansare.
Povestea de dragoste nu reinventează roata şi e departe de a fi un succes dar măcar încearcă să fie atipic pentru cinematografia românească.
Trecând peste clişee, merita să-i daţi o şansă. Să nu vă aşteptaţi la minuni.
Recenzia e scrisă de Ioana de la Edge and Back.
În România, lungmetrajul a fost lansat de astăzi, 27 noiembrie 2015 și este distribuit de Zazu Film.