Poate că nu-l cunoașteți după nume, dar probabil îl veți recunoașteți pe John Cazale după un personaj: Fredo Corleone. Fratele mijlociu din trilogia Godfather a lui Francis Ford Coppola, fratele mai mare al lui Michael, jucat de Al Pacino. Cinci dintre cele mai mari filme care au ieșit în anii 1970 îl au în prim plan, jucând rol roluri tragice, ușor de rostit, alături de câțiva dintre cei mai mari actori și regizori americani din toate timpurile. Filmografia sa mică, dar puternică ar trebui considerată o viziune esențială pentru toți.
,,Cel mai mult am învățat din jocul lui John decât de la oricare altcineva, tot ce am vrut să fac a fost să lucrez cu John pentru tot restul vieții mele”, a spus Al Pacino despre John Cazale.
În cariera sa, de șase ani, a apărut în cinci filme, toate nominalizate la Premiul Oscar pentru cel mai bun film: ,,Nașul”, ,,The Conversation”, ,,Nașul: Partea a II-a”, ,,După-amiază de câine” și ,,Vânătorul de cerbi”.
Deși nu era o stea uriașă, John Cazale era considerat un ,,talent rar, cerut de marii regizori ai erei”. O mare parte dintre regizori, dar şi Al Pacino spun că era meticulos, poate chiar exagerat. De asemenea, îi plăcea să pătrundă în adâncimea fiecărui personaj, punând întrebări detaliate despre istoria lor. O altă trăsătură distinctivă era tristețea, una profundă, despre ale cărei rădăcini regizorii se fereau să întrebe.
În 1972, Cazale a câștigat rolul lui Fredo Corleone în ,,The Godfather” a lui Francis Ford Coppola după ce prietenul său, Al Pacino, l-a invitat la audiție. În 1974 a continuat cu același rol în ,,The Godfather” Partea a II-a, unde personajul său suportă unul dintre cele mai degradante momente de film din istoria cinematografiei. Criticul de film Bruce Fretts a scris în Entertainment Weekly: ,,Turnul devastator al lui Cazale intensifică impactul climatului emoțional al dramei”.
Tot în 1974, John Cazale a jucat alături de Gene Hackman și Harrison Ford în thrillerul ,,The Conversation”. Al patrulea film al lui Cazale, a fost ,,Dog Day Afternoon” din 1975. A jucat alături de prietenul său cel mai bun, Al Pacino. Iar rolul pe care l-a interpretat i-a adus o nominalizare la Globul de Aur pentru cel mai bun actor în rol secundar.
În 1976, John Cazale o întâlnește pe Meryl Streep, în New York, în timpul unei audiții de Shakespeare ,,Measure for Measure”, ce a avut loc în Central Park. Michael Schulman relatează povestea despre cum s-au cunoscut cei doi:
,,Îngerul de 27 de ani s-a întâlnit cu Cazale, cel mai bine stabilit și respectat actor în vârstă de 41 de ani, în timpul unei audiții pentru piesa ,,Measure for Measure”, de Shakespeare. A fost o mare chimie între cei doi. Legătura lor instantanee a fost evidentă pentru colegii lor.”
După cum scrie Schulman, „povestea de dragoste a crescut invers proporţional cu lentoarea lui John” şi, curând, s-au mutat împreună în loftul lui Cazale. Îi invidia toată lumea teatrală din New York – cei mai talentaţi actori ai generaţiilor lor – până într-o zi de mai a anului 1977. Atunci Cazale s-a simţit rău, ratând avanpremiera spectacolului „Agamemnon”. Peste câteva zile, aveau să afle diagnosticul implacabil: cancer la plămâni în fază terminală.
Ultimul său film, ,,The Deer Hunter”, din 1978, a fost filmat în timp ce era bolnav de cancer. Pe timpul filmărilor au avut loc multe controverse. În timp ce regizorul, Michel Cimino știa despre starea în care se afla John Cazale, studioul nu aflase nimic. Cum Cazale era evident slab, a fost forțat să-și filmeze mai întâi scenele. Aflând despre amploarea bolii sale, nici producătorii, nici compania de producție, EMI, nu au vrut să-l mai distribuie pe Cazale. Au spus că este riscant să aduci un actor la bord, care ar putea muri în timpul filmărilor, costul său de asigurare ar fi prea mare.
,,Mi s-a spus că, dacă nu scap de John, îmi închid filmul”, a declarat mai târziu regizorul Michael Cimino. ,,A fost îngrozitor. Am petrecut ore întregi la telefon, strigând, țipând și luptând.” Meryl Streep împreună cu Al Pacino au amenințat că vor renunța dacă îl concediază. Iar Robert De Niro a acoperit costul asigurărilor lui Cazale.
,,El a fost mai bolnav decât ne-am gândit, dar a vrut să țină în el”, a spus De Niro.
În timpul ultimelor sale zile, Meryl stătea în permanență lângă patul lui John din apartamentul lor din Manhattan, executând rutine comice și citind din ziar, punând accente diferite. ,,Ea a avut grijă de el ca și cum n-ar fi nimeni altcineva pe pământ”, a spus legendarul regizor, Joe Papp.
El era conștient că o să moară.
,,Cancerul lui s-a răspândit în oase, o scenă foarte dureroasă și era din ce în ce mai slăbit. A mers cu el la mai multi doctori, la fiecare tratament radiologic și nu și-a pierdut niciodată speranța. Era întotdeauna o persoană puternică, perseverentă, plină de speranță. Nu era una care să creeze dramă în jurul ei sau să atragă atenția asupra ei. A făcut ceea ce trebuia să facă. Toată lumea a fost uimită de tăria de caracter, de devotamentul pe care îl arăta o astfel de tânără.”
La începutul lunii martie 1978, Cazale a fost internat la Memorial Sloan Kettering. Meryl era tot timpul lângă patul lui.
,,Când am văzut-o pe acea fată acolo cu el, așa m-am gândit: <<Nu este nimic de genul ăsta>>”, a spus Al Pacino.
Câteva zile mai târziu, într-o noapte, doctorul îi spuse încet: ,,A plecat…” Meryl nu era gata să audă asta, cu atât mai puțin a crede. A lovit în pieptul lui John, plângând, iar pentru un moment scurt, alarmant, John își deschise ochii.
– ,,E în regulă, Meryl”, spuse el slab. ,,Este in regulă.” Apoi a închis ochii și a murit…
Cinci filme, cu patruzeci de nominalizări, în timpul a doar cinci ani de muncă pe marele ecran. Acesta a fost marele John Cazale.
I Knew It Was You: Rediscovering John Cazale.
