“La Llorona… Femeia care plânge… O apariție terifiantă, captivă pe pământ din cauza unui blestem pe care şi l-a provocat singură… Legenda îngrozitoare a numelui ei a fost transmisă din generație în generație.”
Regizor: Michael Chaves
Scenariu: Mikki Daughtry, Tobias Iaconis
Lansare: 19 aprilie
Durata: 1h 33min
Studio: New Line Cinema
Distribuitor: Vertical Entertainment
Clasificare: N.15
Actori:
Linda Cardellini … Anna Tate-Garcia
Roman Christou … Chris
Jaynee-Lynne Kinchen … Samantha
Raymond Cruz … Rafael Olvera
Marisol Ramirez … La Llorona
Sinopsis:
La Llorona… Femeia care plânge… O apariție terifiantă, captivă pe pământ din cauza unui blestem pe care şi l-a provocat singură… Legenda îngrozitoare a numelui ei a fost transmisă din generație în generație.
Pe când trăia, femeia posedată de gelozie și-a înecat copiii, însă după ce a realizat atrocitatea comisă, plângând de durere, aceasta s-a aruncat în râu după ei. Acum jalea ei se propagă. Este letală, iar cei care aud chemarea ei în noapte sunt blestemați.
Recenzie:
The Curse Of La Llorona sau cum a fost title card-ul filmului la început “The Curse Of The Weeping Woman” sau cum a fost tradus în română, “Blestemul Femeii Care Plânge“, este un nou film de groază pentru care nu aveam prea multe aşteptări. Foarte liber bazat pe o poveste din folclorul mexican, care a devenit un fel de legendă urbană, este povestea unei femei – se presupune că foarte frumoasă – din Mexic. Filmul chiar se riscă să dea o dată (undeva prin 1600), în momentul în care femeia l-a prins pe soţul ei cu o fată mai tânără a decis să se răzbune pe el înecându-şi cei doi copii în râu şi ea murind în acelaşi loc, blestemată să umble pe pământ căutând copii să îi înlocuiască pe ai ei.
Chiar dacă nu ştiaţi legenda asta, sună ca un film de prin 2013 numit “MAMA”, care este infinit superior şi foarte neapreciat în prezent. Dar vorbim despre filmul nostru în care o avem pe Annei, interpretată de Linda Cardellini, chiar mai bine decât merită toată producţia asta. Ea este o angajată de la social, care, după ce încearcă să salveze doi copii de mama lor – cu ceva probleme -, doar ca mai târziu să afle că au fost omorâţi în râul din nu foarte pitorescul Los Angeles al anilor ’70. Ajunsă la locul dublei crime, din motive conveniente plot-ului şi logicii filmelor de groază, şi-a luat şi cei doi copii cu ea în maşină, iar băiatul, mai curios, iese afară să vadă investigaţia mai de aproape și o întâlneşte pe La Llorona care îl marchează pe braţ cu o arsură.
Filmul, per total, nu se ridică la așteptări, singurul lucru care îl salvează fiind legat, într-un fel, de o altă serie de filme dintr-un univers horror cunoscut, despre care veți afla singuri. Povestea este foarte interesantă, dar nu este ceva ce n-am mai văzut şi nu face decât să fie o serie de jump scare-uri unul după altul. Cu set-up-ul lor tipic – dacă ai văzut filme de groază sau ştii despre ele – o să îţi dai seama că, structural vorbind, The Curse Of La Llorona nu este diferit de Annabelle sau aş putea chiar spune nici de Ouija 2. Nu iese în evidenţă regia prin nimic, nu iese locaţia în evidenţă prin nimic, nici muzica nu iese în evidență – totul este complet mediocru.
Singurele trei lucruri care le pot spune de bine despre film este că acting-ul este mai bun decât merită filmul, cum am zis mai sus, Linda Cardellini este foarte bună în rolul principal, Tuco din “Breaking Bad”, actorul Raymond Cruz este şi el un clişeu dar fiind “el” parcă îi dă un pic mai multă greutate personajului. Copiii, că până la urmă sunt un element important din film, sunt şi ei foarte buni, deşi cu dialogul cu care lucrează, nu pare. Dar ca actori dau ce e de dat în fiecare scenă, doar că felul în care este scris filmul nu ajută pe absolut nimeni. Al doilea lucru bun care pot să îl spun este că dacă îţi plac jump scare-urile şi nu te saturi de ele, filmul este plin. Absolut tot filmul sunt jump scare-uri. Şi cred că sunt şi mai zgomotoase decât în alte filme. Sunetul este iritant de puternic împreună cu imaginile de groază şi scenele care încearcă să te surprindă. Iar al treilea este design-ul personajului negativ – al femeii care plânge, La Llorona. Este îmbrăcată într-o rochie de mireasă murdară însă fața face toate treaba. Arată ca ceva din acel univers despre care nu am vrut să vă vorbesc mai sus și care va trebui singuri să aflați care este.
În afară de aceste trei lucruri, filmul nu este decât pas cu pas ceva ce am mai văzut. Nu pot să spun plictisitor, că am văzut şi mai plictisitoare, dar este dedicat special pentru cei care îl văd doar să se sperie. Sfârşitul este la fel ca în alte filme pe care le-am mai văzut şi încă un lucru, care vreau să îl repet, despre care am mai discutat şi în recenzia de la Us, este că publicul roman nu merită să vadă filme de groază sau mai bine spus, nu e că nu merită ci nu știe cum să facă acest lucru – îi lipseşte educaţia din sala de cinema, cum îi lipseşte educaţia în general, iar experienţa din sală a fost și în acest caz, una complet neplăcută datorită acestuia.
Rămâne, așadar, să mergeți să-l vedeți și să decideți singuri dacă vă este pe plac sau nu și vă așteptăm să discutăm despre el. The Curse of La Llorona/”Blestemul Femeii care Plânge” va rula la cinema din 19 aprilie și este distribuit în România de Vertical Entertainment.
Poster:
Trailer:
Am vazut filmul e gen Anabelle dar merita vizionat ! nota 9 pentru film