Horizon Zero Dawn depășește pragul de 7,6 milioane de copii vândute

Cel mai bine vândut titlu first-party în primul an de la lansare pe consola PlayStation 4

0
1169
Ascultă acest articol


Sony Interactive Entertainment (SIE) anunță atingerea pragului de 7,6 milioane de copii vândute pentru Horizon Zero Dawn la numai un an de la lansarea exclusivă pe PlayStation 4. Astfel, jocul disponibil din 28 februarie 2017 devine cel mai de succes titlu first-party în primul an de la lansare pe consola PS4.

“Horizon Zero Dawn și Horizon Zero Dawn: The Frozen Wilds au fost apreciate de foarte mulți jucători și acest lucru este o dovadă a muncii incredibile realizate de întreaga echipă Guerrilla. Combinația dintre tehnica narativă, personajele extraordinare, și mecanica de joc excelentă a condus la atingerea acestui punct de referință în termeni de vânzări”, a declarat Shawn Layden, președinte SIE Worldwide Studios.

“Am fost extrem de ambițioși în crearea Horizon Zero Dawn și, pe măsură ce ne apropiam de lansare, știam că este așteptat cu entuziasm, însă acest volum de vânzări este cu adevărat uimitor. De la lansare, milioane de jucători s-au alăturat lui Aloy în descoperirea secretetelor unui univers incredibil.”, a declarat Hermen Hulst, Managing Director și Co-fondator, Guerrilla.
Disponibil pentru a fi descărcat din PlayStation Store, Horizon Zero Dawn: Complete Edition cuprinde jocul original și expansion-ul Horizon Zero Dawn: The Frozen Wilds, pentru ca jucătorii să se poată bucura de experiența completă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.