Primele imagini din Narcos: Mexico

0
1168
Ascultă acest articol


Narcos: Mexico va avea lansarea în cea de-a doua parte a anului. Acțiunea se mută din Columbia, unde s-a desfășurat timp de trei sezoane, așa că Narcos: Mexico va explora originile războiului împotriva drogurilor, concentrându-se pe rădăcinile acestuia și pornind dintr-un moment în care traficul din Mexic era reprezentat de un grup dezorganizat de crescători și dealeri independenți.

Noul sezon îți va arăta evoluția pe care a avut-o cartelul Guadalajara în anii ’80, atunci când Félix Gallardo (Diego Luna) preia conducerea și unește traficanții, din dorința de a construi un imperiu. Agentul DEA – Kiki Camarena (Michael Peña) se mută din California în Guadalajara, împreună cu soția și fiul, și își dă seama că misiunea lui va fi mai complicată decât ar fi crezut. Pe măsură ce Kiki strânge informații despre Félix și devine tot mai implicat în acest caz, au loc mai multe evenimente tragice, afectând atât traficul de droguri, cât și războiul împotriva acestora.

Narcos: Mexico este produs de Gaumont Television pentru Netflix. Eric Newman este producătorul executiv, iar din echipa de producători mai fac parte José Padilha, Doug Miro și Carlo Bernard.

Michael Peña interpretează rolul lui Kiki Camarena, familist convins și agent DEA sub acoperire. Acesta reușește să strângă informații valoroase despre Félix și cartelul Guadalajara, însă realizează că sistemul luiGallardo e mai sofisticat decât se aștepta.

Diego Luna joacă rolul lui Ángel Félix Gallardo (Félix), liderul cartelului Guadalajara, unul dintre cei mai mari traficanți din istoria Mexicului și fondatorul traficului modern de droguri în Mexic. Tăcut, însă curajos, enigmatic, însă inteligent, Félix pare a fi un lider binevoitor și loial prietenilor, asociaților și angajaților… însă ambiția sa se dovedește a fi mai importantă decât orice altceva. Din distribuție mai fac parte:

    • Aaron Staton (Mad Men) în rolul lui Butch Sears
    • Alejandro Edda (Fear the Walking Dead) – Joaquin “Chapo” Guzman
    • Alfonso Dosal (Hazlo como hombre) – Benjamin Arellano Felix
    • Alyssa Diaz (Ray DonovanThe Rookie) – Mika Camarena
    • Clark Freeman (We Go On) – Ed Heath
    • Ernesto Alterio (Cable Girls) – Salvador Osuna Nava
    • Fermín Martinez  (Lady of Steel) – Juan Jose Esparragoza Moreno (“El Azul”)
    • Fernanda Urrejola (Bala Loca) – Maria Elvira
    • Gerardo Taracena (Apocalypto) – Pablo Acosta
    • Gorka Lasaosa (Brain Drain) – Hector Palma
    • Guillermo Villegas (Sin Nombre) – Sammy Alvarez
    • Horacio Garcia Rojas (Texas Rising) – Tomas Morlet
    • Jackie Earle Haley (WatchmenLittle Children) – Jim Ferguson
    • Joaquín Cosío (Quantum of Solace) – Don Neto (Ernesto-Fonseca Carillo)
    • José María Yazpik (Narcos) reia rolul lui Amado Carrillo Fuentes
    • Lenny Jacobson (Nurse Jackie) – Roger Knapp
    • Manuel Masalva (Mi corazón es tuyo) – Ramon Arellano Felix
    • Matt Letscher (ScandalThe Flash) – James Kuykendall
    • Tenoch Huerta (Sin Nombre) – Rafael Caro Quintero
    • Teresa Ruiz (Here on Earth) – Isabella Bautista
    • Tessa Ia (The Burning Plain) – Sofia Conesa
    • Yul Vazquez (The Looming TowerMagic City) – John Gavin

Narcos: Mexico va avea lansarea pe platforma Netflix în 2018: www.netflix.com/narcosmexico

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.