Shakespeare Dimensions – o experiență imersivă unică în România

0
187
Ascultă acest articol


Vineri, 10 mai, se va inaugura, la Promenada Mall București, primul spațiu imersiv dedicat operelor lui William Shakespeare – Shakespeare Dimensions – un loc unde spectacolul de teatru și inteligența artificială (A.I.) se îmbină, creând o experiență unică de realitate virtuală.

În perioada 10-12 mai, în intervalul orar 10:00-22:00, vizitatorii pot experimenta senzații vizuale, auditive și olfactive inspirate de piesa “Furtuna” a lui William Shakespeare, având astfel posibilitatea de a explora un tărâm în care liniile dintre magie, natură și tehnologie se estompează, oferind o perspectivă unică asupra capodoperei celebrului autor englez.

Instalația imersivă este parte integrantă din Festivalul Internațional Shakespeare care are loc în perioada 16-26 mai la Craiova și va fi disponibilă în cadrul Promenada Craiova pe toată durata festivalului. Accesul este gratuit si experiența durează trei minute.

“Shakespeare Dimensions”, sprijinit de NEPI Rockcastle și găzduit de Promenada Mall din Bucuresti și din Craiova, este un experiment scenografic 3D în spațiul virtual. Astfel, universul teatral este integral generat de tehnologii AI cu sprijinul cărora se depășesc limitele fizice a ceea ce ar putea fi perceput și înțeles pe o scenă convențională de teatru. Creatorii acestui proiect îl descriu drept o experiență singulară a fiecărui spectator cu tehnologia, o punte către trecut, prin prisma viitorului, demonstrând atemporalitatea poveștii lui Shakespeare.

În cubul imersiv, publicul va avea posibilitatea de a trăi fizic experiența pe care personajele Alonso, Sebastian, Antonio, Ferdinand și Gonzalo o trăiesc la începutul piesei.  Astfel, vizitatorul devine observator activ, un actor într-o versiune vie a primei scene din piesa de teatru.

„Povestea Shakespeare Dimensions a pornit de la prima scenă a piesei<< Furtuna>>. In piesa originala, personajul Prospero este prezentat ca un vrăjitor experimentat care este ajutat de un duh pe nume Ariel. În viziunea noastra, Prospero este un inginer IT dintr-un viitor nu prea îndepărtat, iar Ariel este un asistent tehnologizat asemenea lui Siri, Alexa sau Google. <<Furtuna>> prezentată de Shakespeare în prima scenă a piesei nu mai este o iluzie creată de Prospero cu ajutorul vrăjitoriei, ci o imersiune într-o realitate virtuală, creată cu ajutorul unei tehnologii de ultimă oră”, explica Vlad Drăgulescu, directorul Festivalului International Shakespeare si creatorul conceptului.

“Cubul imersiv Shakespeare Dimensions este o instalație de realitate virtuală, iar o echipă interdisciplinară de artiști digitali, programatori, scenografi, arhitecți și ingineri de la <<Augmented Space Agency>> și <<Kaustik >> au gândit o infrastructură specială de retroproiecție video compusă din 10 videoproiectoare de ultimă generație și un sistem audio surround. Cubul de 5x5m transpune publicul într-un spațiu virtual imersiv compus din 5 suprafețe de proiecție destinate sa ofere piesei “Furtuna” noi forme estetice facilitate de realitatea virtuală și inteligența artificială“- Ciprian Făcăereu, scenograf instalație imersivă.

„Susținerea acestui proiect nu este deloc întâmplătoare pentru că NEPI Rockcastle se implică activ în sprijinirea proiectelor culturale. Prin această instalație imersivă am reușit o transpunere a operei teatrale clasice, tipică unei săli de teatru, într-un spațiu versatil așa cum este cel al unui centru comercial, frecventat de toate generațiile. Prin amplasarea acestuia în mall-urile noastre de la București, Craiova și Gdansk (Polonia) reușim să atragem atenția asupra universului cultural shakespearian și să îl transpunem într-un limbaj actual”, a declarat Roxana Baias, Group Head of Marketing NEPI Rockcastle.

“Shakespeare Dimensions” va putea fi experimentat gratuit în perioada:

  • 10-12 mai, in intervalul orar 10:00-22:00,  la Promenada București (intrare Bdul. Barbu Vacarescu)
  • 17-26 mai, in intervalul orar 10:00-22:00,  la Promenada Craiova
  • 26 iulie – 4 august, in intervalul orar 10:00-22:00, la Forum Gdansk, Polonia

Mai multe detalii despre Shakespeare Dimensions: https://www.shakespearefestival.online/shakespeare-dimensions-episodul-1/

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.